Guvernul României a aprobat astăzi, proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Ministerului Finanţelor prin care se stabileşte implementarea sistemului electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a mijloacelor de transport marfă, conform unui comunicat de site-ul guvernului. Sistemul va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, astfel: transportul bunurilor achiziţionate şi livrate intracomunitar, transportul bunurilor care fac obiectul operaţiunilor vamale, transportul bunurilor între două locaţii situate pe teritoriul naţional.
Potrivit sursei citate,"Reducerea evaziunii fiscale este unul din obiectivele pe care mi le-am asumat în acest an. Românii trebuie să beneficieze de investiţii publice şi de un nivel de trai mai bun susţinute din colectarea cât mai eficientă a taxelor şi impozitelor. Implementarea atât a radarului mărfurilor, RO e-Transport, cât şi a RO e-Factura sunt măsuri de prevenire şi reducere a evaziunii care îşi vor dovedi eficacitatea în scurt timp" , a subliniat dl Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
Sistemului RO e-Transport include module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri, care vor genera coduri unice de înregistrare pentru fiecare transport, elemente de interconectare cu camere de luat vederi şi alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier şi componente software pentru analiza integrată a datelor. Sistemul va utiliza date şi informaţii deţinute la nivelul instituţiilor sau autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul transportului rutier şi va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Autorităţii Vamale Române.
Astfel, va deveni obligatorie declararea anticipată a datelor aferente transporturilor intracomunitare, în funcţie de tipul operaţiunii, beneficiarului sau, după caz, furnizorului din ţară. Ele vor fi valabile o perioadă prestabilită de la data începerii transportului, iar sistemul va permite modificarea datelor declarate până la intrarea pe teritoriul naţional sau până la punerea în mişcare a vehiculului transportor. Prin excepţie, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat descărcate temporar pe teritoriul ţării noastre, obligaţia declarării revine depozitarului.
Categoriile de autovehicule de transport şi categoriile de bunuri cu risc fiscal ridicat transportate rutier care vor fi monitorizate şi procedura de aplicare a Sistemului RO e-Transport vor fi stabilite ulterior prin Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin comun al preşedinţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Autorităţii Vamale Române.
Sistemul RO e-Transport va monitoriza modul în care TVA-ul aferent achiziţiilor intracomunitare de bunuri este virat la bugetul de stat şi reprezintă o evoluţie firească a activităţii de prevenire a evaziunii fiscale cu TVA în domeniul comerţului intracomunitar, deoarece s-a constatat că verificarea mijloacelor de transport în timpul deplasării determină fiscalizarea veniturilor obţinute din comercializarea bunurilor transportate, se menţionează în comunicat.
1. Tre sa creasca nivelu de trai
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2022, 17:24)
Tre sa creasca nivelu de trai ca sa se reduca evaziunea. E o legatura directa intre saracie si evaziune la romani.