TĂTARU: Avem în depozite 4.000 de flacoane de Remdesivir

J.P.
Miscellanea / 6 octombrie 2020

Avem în depozite 4.000 de flacoane de Remdesivir

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că în depozite mai există 4.000 de doze de Remdesivir, folosit în terapia contra COVID-19, dar că acest medicament nu este "un panaceu universal", în condiţiile în care nu există un tratament specific pentru noul coronavirus, conform Agerpres.

"De la începutul lunii iulie noi am folosit în terapia cu Remdesivir 11.820 de flacoane. În acest moment în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol. Se adaugă la cel cu Hidroxiclorochină sau Kaletra, la diferite cazuri selectate, în anumite criterii pe care medicul curant le acceptă pentru pacientul respectiv. Noi trebuie să ştim că este un tratament care se dă pentru cinci zile (...), dar nu trebuie să îl vedem ca pe un panaceu universal. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2. Avem combinaţii de medicamente, pe care le folosim în anumite etape", a precizat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei emisiuni la TVR1.

Nelu Tătaru a adăugat faptul că în acest moment există o transmitere comunitară accentuată a virusului, iar deciziile privind suspendarea anumitor activităţi se iau în funcţie de evoluţia locală a pandemiei şi de transmiterea SARS-CoV-2 în comunitate.

"Evaluarea făcută de INSP a arătat că suntem pe un trend ascendent şi atunci deciziile se iau în funcţie de acest trend la fiecare localitate în parte. Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, comitetul municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă sunt cele care adaptează evoluţia raportată de către DSP sau de către INSP la măsurile care se iau. Şi, în acest moment avem o transmitere comunitară accentuată destul de mare şi în Bucureşti şi în alte localităţi, unde aceste comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă sau comitetul municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă ia acele decizii de a închide, să spunem, restaurante, de a închide teatre sau cinematografe sau de a limita anumite, eu ştiu, desfăşurări de activitate", a afirmat acesta.

Ministrul Sănătăţii a precizat că întregul corp medical face eforturi pentru a putea gestiona situaţia chiar dacă va fi vorba de 3.000 sau 4.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19, dar că populaţia trebuie să încerce să respecte regulile impuse de autorităţi.

"Nu ştiu dacă noi, ca populaţie, ar trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă la 3.000, la 4.000 de cazuri. Eu vă asigur că noi, corpul medical, primim aceste cazuri. Dar am vrea ca totuşi cei care sunt în pre-spital şi generează aceste cazuri să se gândească că aceste spitale nu sunt doar pentru COVID. (...) Haideţi să ne gândim că un tratament specific nu este, haideţi să ne gândim că nu avem un vaccin şi haideţi să ne gândim că rata imunizării, până în acest moment, după studiile noastre, este doar de 4,6%. Şi atunci cred că luând lucrurile în serios, o zi care se micşorează, o socializare poate mai puţină ne va face să avem o transmitere în comunitate mai scăzută, şi un număr de cazuri mai mic, şi o presiune mai mică pe sistemul medical, şi nişte terapii mai goale şi nişte locuri pentru a putea trata şi pacienţii non-COVID", a subliniat Nelu Tătaru.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. nici pt 2 saptamani nu vor ajunge!

    1. Le vor primi doar "Trampii".

      Dar, se susoteste că Tramp n-ar fi infectat, că încearcă doar să-și repare idioțenile făcute prin declarațiile de la inceputul pandemiei. Adică un "indemn" pentru americani sa se păzească (dacă până si președintele s-a infectat înseamnă că-i groasă, trebuie să ne ferim!!) si poate că a făcut un lobby mascat pentru Resmivir, în schimbul unui modest comision. Modest si albit, așa ca de Casă Albă. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb