Un taximetrist din Timişoara a fost jefuit de doi bărbaţi care l-au ameninţat cu un pistol şi un cuţit, l-au legat de mâini şi i-au lipit bandă adezivă pe gură, după care i-au furat banii, telefonul mobil şi o tabletă, transmite News.ro.
• Poliţiştii au deschis o anchetă şi îi caută pe agresori.
Potrivit poliţiştilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat a urcat într-un taximetru, în zona centrală a municipiului Timişoara, şi i-a solicitat şoferului să îl ducă în localitatea Giroc, aflată lângă oraş. Pe drum, însă, clientul s-a răzgândit şi i-a spus taximetristului să modifice traseul şi să intre pe o străduţă de la marginea oraşului, într-o zonă de vile.
Ulterior, bărbatul, aflat pe bancheta din spate a maşinii, i-a cerut şoferului să oprească pe o stradă, iar din nişte tufe de pe marginea drumului a ieşit un alt bărbat, care avea o cagulă pe faţă şi care a urcat în taximetru.
Unul dintre cei doi bărbaţi i-a pus taximetristului un pistol la tâmplă, iar celălalt i-a pus cuţitul la gât şi i-a cerut banii încasaţi în cursul zilei de sâmbătă. Apoi, cei doi i-au luat şoferului telefonul şi tableta, au smuls staţia de la bordul maşinii, au luat cheile, după care l-au legat de mâini şi i-au lipit bandă adezivă pe gură. Ulterior, cei doi au fugit.
Taximetristul a încercat să-i urmărească pe cei doi, însă atacatorii l-au ameninţat cu moartea, astfel că şoferul a abandonat şi s-a aşezat pe marginea străzii. După câteva minute, prin zonă a trecut o maşină, iar taximetristul l-a rugat pe şofer să sune la 112.
La faţa locului au sosit poliţiştii de la Secţia 2 Timişoara, dar şi mai mulţi colegi ai taximetristului - aproape o sută - care s-au mobilizat pentru a-i căuta pe atacatori.
Poliţiştii criminalişti au ridicat probe şi amprente din taximetru, iar cazul a fost preluat de ofiţerii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Timişoara.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi îi caută pe cei doi atacatori, conform sursei citate.