TEHNOLOGIE Producătorii de telefoane inteligente mizează pe autonomie sporită

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 decembrie 2021

Producătorii de telefoane inteligente mizează pe autonomie sporită

Autonomia crescută reprezintă una dintre cele mai mari dorinţe ale utilizatorilor de telefoane inteligente. Samsung şi IBM anunţă un important pas înainte în dezvoltarea cipurilor, care va duce fie la creşterea masivă a autonomiei, fie a performanţei, în funcţie de modul în care va fi implementat designul de la caz la caz. Cele două companii vor adopta designul VTFET (Vertical Transport Field Effect Transistors), care va lua locul modului în care cipurile sunt dezvoltate în prezent. Pentru a face loc mai multor cipuri, acestea vor fi puse vertical, unele peste altele, în loc să fie montate orizontal, unele lângă altele. Prin urmare, circulaţia curentului va fi şi ea verticală. Samsung şi IBM spun că viitoarele cipuri construite pe acest design vor avea fie o performanţă dublă, fie un consum de energie mai mic cu 85%. Cele două companii oferă şi exemple concrete, cazuri în care noul design va aduce beneficii majore. Acestea spun că smartphone-urile pot ajunge la o autonomie mai mare de o săptămână, că minarea criptomonedelor nu va mai consuma la fel de multă energie ca în prezent şi că toate domeniile în care se folosesc cipuri, de la IoT la nave spaţiale, vor avea numai de câştigat. Alături de Samsung şi IBM, Intel lucrează la un design similar, pe care vrea să-l adopte după 2025.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb