Telerenta dublează numărul de produse disponibile la închiriere

R.S.
Miscellanea / 24 aprilie

Mădălin Ilie, CEO Telerenta

Mădălin Ilie, CEO Telerenta

Startup-ul românesc de tehnologie, Telerenta, care operează singura platformă de închiriere de echipamente electronice din Europa de Sud-Est destinată utilizatorilor casnici, şi, de la finalul anului trecut, şi companiilor, extinde gama de produse, adăugând în portofoliu noi categorii, precum foto - video, electrocasnice, noi modele de televizoare şi echipamente audio, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, diversificarea portofoliului de produse face parte din strategia de dezvoltare de anul acesta care presupune închirierea a peste 10.000 de produse până la finalul anului.

Totodată, această decizie vine în întâmpinarea cererii din partea clienţilor şi se înscrie în misiunea companiei, de a aduce tehnologia la un nivel cât mai accesibil.

"Diversificarea portofoliului de produse vine ca o evoluţie firească a platformei şi se înscrie în misiunea Telerenta, aceea de a face accesibilă tehnologia în rândul unui număr cât mai mare de oameni, dar într-un mod responsabil, cu accent pe sustenabilitate şi economie circulară. Estimăm că până la finalul lunii mai vom depăşi 400 de produse ce pot fi închiriate", spune Mădălin Ilie, CEO Telerenta, menţionând că, în urma feedback-ului primit din partea clienţilor, am constat un interes deosebit faţă de echipamentele destinate utilizării în case, două exemple aici fiind categoriile de espressoare şi aspiratoare. "De asemenea, o alta zonă de interes este cea de foto-video. Având în vedere apropierea sezonului vacanţelor, creşte interesul românilor în a accesa aparatură profesională. Iar acum îşi pot închiria pe toată perioada verii recuzita perfectă pentru vacanţă: aparate foto, drone, camere de acţiune", se arată în comunicat.

Noile produse vor putea fi închiriate atât de persoane fizice, cât şi de companii, Telerenta deschizând platforma şi pentru persoane juridice, încă de la finalul anului trecut.

Telerenta şi-a bugetat investiţii de aproximativ 3 milioane de euro în 2024, care vor fi direcţionate către dezvoltarea platformei, către îmbunătăţirea experienţei de utilizare, către introducerea de noi produse în portofoliu, către extinderea internaţională, în stocuri de produse şi marketing.

Ce face şi cum funcţionează Telerenta

Telerenta, parte din grupul american de investiţii NCH (New Century Holdings), permite utilizatorilor individuali şi companiilor să închirieze echipamente electronice, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 24 de luni. Clienţii au, astfel, acces permanent la echipamente de calitate superioară, de ultimă generaţie, care pot fi folosite în acord cu nevoile lor, se precizează în comunicat.

Procesul de închiriere este flexibil, utilizatorii putând alege foarte uşor dintre produsele listate în platformă şi le pot înlocui cu altele cu specificaţii superioare, oricând, pe durata contractului. La finalul perioadei de închiriere, aceştia pot prelungi contractul sau returna produsele închiriate.

Telerenta este o soluţie alternativă la achiziţia de echipamente electronice cu plata integrală pe loc sau în rate şi se adresează tuturor celor interesaţi de tehnologie, dar care nu doresc sau nu îşi permit să facă o achiziţie, şi celor interesaţi să testeze şi să utilizeze în permanenţă cele mai noi echipamente electronice.

Serviciul oferit de Telerenta are acoperire naţională, produsele închiriate pot fi livrate gratuit, oriunde în România.

Costurile de închiriere pornesc de la 29,99 de lei/lună, pentru un contract flexibil de 24 de luni. Utilizatorii pot beneficia de avantajele produsului şi de serviciile complementare, la costuri lunare comparabile abonamentelor oferite de platformele de streaming TV, mai transmite sursa citată.

Livrare în RentBox

De asemenea, Telerenta pune la dispoziţia persoanelor fizice şi companiilor serviciul RentBox, primul de acest fel din lume care permite închirierea imediată şi ridicarea instant de echipamente electronice. Telerenta va avea, în următoarea perioadă, 20 de automate RentBox, amplasate în centrele comerciale din marile oraşe din România.

În prezent sunt disponibile 14 unităţi de tip vending machine, iar acestea pot fi utilizate şi pe post de lockere, comenzile plasate putând fi ridicate din automatele RentBox, dacă a fost selectată această opţiune în momentul închirierii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb