Telescopul James Webb oferă primele indicii ale existenţei unei exoplanete oceanice

O stea care se află de ani de zile în vizorul astronomilor ar putea să fie prima planetă oceanică detectată în afara sistemului solar, datorită Telescopului Spaţial James Webb, informează news.ro.

LHS 1140b a fost analizată din toate unghiurile de la descoperirea sa la 48 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Whale, în 2017. Îmbogăţirea catalogului de câteva mii de exoplanete, aceste stele care orbitează în jurul unei alte stele decât Soarele nostru.

Doar câteva sunt considerate potenţial "locuibile", adică susceptibile de a găzdui o formă de viaţă pe o planetă stâncoasă situată nici prea aproape, nici prea departe de steaua sa.

"Cu condiţii de temperatură şi presiune la suprafaţă care ar permite apei să fie lichidă şi să rămână astfel", explică pentru AFP Charles Cadieux, doctorand în astrofizică la Institutul Trottier pentru cercetarea exoplanetelor din Canada.

Studiul său, realizat de o echipă de la Universitatea din Montreal, confirmă în primul rând că LHS 1140b este un super-Pământ, cu o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare decât a planetei noastre albastre, şi nu o mini-Neptun.

Primele observaţii o plasau chiar între aceste două tipuri de exoplanete. Cu o densitate de aşa natură încât ar putea fi o mini-Neptun, o minge de rocă cu o atmosferă foarte densă de hidrogen gazos şi heliu. Sau un super-Pământ, sau chiar "o planetă oceanică cu un miez de rocă puţin mai mic, dar compensat de un înveliş de apă", explică Cadieux.

Telescopul spaţial James Webb a reuşit să lămurească problema prin observarea atmosferei planetei în timp ce aceasta trecea prin faţa stelei sale. Cu o "absenţă a semnalelor care sugerează prezenţa hidrogenului sau a heliului", ceea ce exclude scenariul unei mini-Neptune.

"Densitatea LHS 1140b implică faptul că "planeta are de fapt cantităţi mari de apă", potrivit lui Martin Turbet, co-autor al studiului şi cercetător CNRS la Laboratoire de Meteorologie Dynamique.

Cantităţi fenomenale chiar, deoarece în timp ce apa din oceanele Pământului reprezintă doar 0,02% din masa acestuia, ea ar reprezenta 10% - 20% din cea de pe LHS 1140b. Ceea ce rămâne de văzut este sub ce formă.

"Şi aici intervine problema atmosferei planetei. Nu avem dovezi directe că are o atmosferă", avertizează Turbet, "dar există indicii că are".

În primul rând, LHS 1140b este uşor încălzită de razele stelei sale, o pitică roşie, cu "temperaturi de suprafaţă aşteptate care ar trebui să fie destul de comparabile cu cele de pe Pământ sau Marte", explică el pentru AFP.

În funcţie de cantitatea mică sau mare de gaze cu efect de seră din atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon, suprafaţa apei poate fi îngheţată sau nu. Ar putea chiar să găzduiască un ocean lichid pe o parte a planetei expusă la razele stelei sale.

Cu excepţia cazului în care acest ocean se ascunde sub un strat de gheaţă, "un pic ca lunile îngheţate Ganymede, Enceladus sau Europa, care orbitează în jurul planetelor gigant ale sistemului solar, Jupiter şi Saturn", potrivit lui Turbet.

De aici şi importanţa unor observaţii suplimentare. Pentru a confirma, de exemplu, observaţiile spectrometrului James Webb care indică "poate prezenţa azotului", explică Charles Cadieux. Un gaz care este omniprezent, alături de oxigen, în aerul pe care oamenii îl respiră pe Pământ.

Echipa de la Montreal militează pentru observaţii suplimentare ale LHS 1140b cu James Webb, la o rată de câteva ore pe an.

"Avem nevoie de cel puţin un an pentru a confirma că LHS 1140b are o atmosferă şi, probabil, de încă doi sau trei ani pentru a detecta dioxidul de carbon", spune astrofizicianul Rene Doyon, co-autor al studiului, citat într-un comunicat de presă al Universităţii din Montreal.