TeraPlast achiziţionează Aquatica Experience Group

A.F.
Piaţa de Capital / 4 februarie

TeraPlast achiziţionează Aquatica Experience Group

TeraPlast SA anunţă achiziţia pachetului majoritar, de 51%, din părţile sociale ale Aquatica Experience Group (AEG), un jucător integrat de inginerie, care furnizează soluţii de tratare, epurare şi management al apei, inclusiv cu componente digitale. Prin acest pas strategic, TeraPlast îşi extinde portofoliul şi face un pas important în tranziţia de la producător de soluţii pentru transportul apei curate şi uzate la furnizor complet de soluţii integrate pentru managementul apei.

Aquatica Experience Group este recunoscută în piaţă pentru abordarea sa inovatoare, oferind soluţii complete, de la proiectare şi construire (EPC) până la digitalizarea proceselor prin tehnologia IoT. Portofoliul său include monitorizarea şi analiza parametrilor apei, optimizarea consumului, controlul la distanţă şi mentenanţă, inclusiv studii de fezabilitate, proiectare şi execuţie pentru parcuri acvatice. Aceste servicii sunt aliniate cu standardele europene tot mai stricte privind calitatea apei, în conformitate cu directiva privind apa destinată consumului uman, intrată în vigoare în 2021.

"Ne adaptăm la evoluţia nevoilor şi preferinţelor clienţilor noştri şi facem un pas natural în evoluţia TeraPlast, răspunzând provocărilor tot mai mari ale urbanizării. Suntem în mileniul apei, iar resursele de apă de calitate devin o prioritate globală. Nevoia de o infrastructură modernă şi eficientă se va accentua pe măsură ce reţelele actuale se învechesc. Fără măsuri imediate şi de anvergură, soluţiile de remediere vor fi mult mai costisitoare şi dificil de implementat.

În 2024 ne-am extins prezenţa în întreaga regiune, iar prin achiziţia AEG vom putea oferi soluţii moderne de tratare şi epurare a apei pentru pieţele din România, Republica Moldova, Ungaria, Croaţia, Austria. În plus, digitalizarea management-ului apei va contribui atât la creşterea calităţii apei, cât şi la reducerea pierderilor de apă. Având în vedere schimbările climatice, apa nu mai este o resursă nelimitată, pe care să ne permitem să o irosim în reţele vechi, cu scurgeri, sau staţii de epurare care poluează râurile şi pânza freatică.

Această achiziţie încheie etapa strategică de extindere accelerată din ultimii doi ani. Prioritatea TeraPlast devine consolidarea acestor business-uri şi generarea de profit net, în beneficiul acţionarilor noştri." a declarat dl Dorel Goia, preşedintele Consiliului de Administraţie TeraPlast.

"Parteneriatul dintre Aquatica Experience şi TeraPlast este o sinergie de succes ce creaza o forţă inovatoare pe termen lung, dedicată unei provocări esenţiale a prezentului: disponibilitatea şi echitabilitatea resurselor de apă. Într-o lume în care accesul la apă devine tot mai limitat si costisitor, acest parteneriat reprezintă un răspuns rapid şi eficient la o problemă globală urgentă.

Împreună, reunim expertiza în dezvoltarea de soluţii sustenabile pentru managementul apei şi excelenţa în infrastructură pentru a transforma modul în care această resursă esenţială este gestionată şi distribuită. Omenirea trebuie să acţioneze acum, investind inteligent şi responsabil în soluţii inovatoare - iar noi suntem aici pentru a face această schimbare posibilă." a declarat dna Daniela Marişcu, Director General al Aquatica Experience Group.

Transferul va deveni efectiv după îndeplinirea condiţiilor precedente şi obţinerea avizelor necesare. La momentul transferului, TeraPlast va plăti 2 milioane de euro către vânzători. Suplimentar, TeraPlast va sprijini creşterea activităţii noii subsidiare, AEG, printr-un împrumut de 1,5 milioane de euro. Valoarea finală a achiziţiei va fi stabilită pe baza situaţiilor financiare ale AEG la 31 decembrie 2025, folosind formula agreată de 5 x EBITDA, cu ajustările necesare (numerar, capital de lucru, datorii).

În 2023, Aquatica Experience Group a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, în creştere cu 68% faţă de anul anterior. AEG va deservi toate pieţele pe care activează Grupul TeraPlast prin segmentul de instalaţii, inclusiv Republica Moldova, Ungaria şi ţările europene pe care acestea le adresează.

Urbanizarea accelerată, resursele limitate şi învechirea infrastructurii necesită soluţii rapide şi eficiente pentru asigurarea accesului la apă curată şi pentru protecţia mediului. Soluţiile integrate ale Grupului TeraPlast permit economii de costuri prin optimizarea consumului de apă, reducerea pierderilor, creşterea eficienţei operaţionale şi digitalizarea companiilor de apă. Prin digitalizarea proceselor de monitorizare şi mentenanţă, clienţii vor avea acces la tehnologii avansate pentru asigurarea continuităţii şi calităţii serviciilor oferite.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9826
Gram de aur (XAU)Gram de aur437.1590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb