Termoenergetica anunţă lucrări la conducte din reţeaua primară din toate sectoarele Capitalei

S.B.
Miscellanea / 15 mai 2023

Termoenergetica anunţă lucrări la conducte din reţeaua primară din toate sectoarele Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând de luni, desfăşoară lucrări de reparaţii sau modernizare prin care vor fi montate vane şi vor fi înlocuite porţiuni de conducte din reţeaua primară, în toate sectoarele municipiului Bucureşti, informează news.ro.

Consumatorii din peste 600 de blocuri, dar şi Spitalul "Bagdasar-Arseni" vor rămâne fără apă caldă pe perioada acestor lucrări.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Termoenergetica, se vor face lucrări de înlocuire a unei porţiuni de aproximativ 30 de metri din conducta Dn 300 mm în zona Gării de Nord şi a Bulevardului Gheorghe Duca din Sectorul 1. Pentru aproximativ 35 de blocuri din acest sector, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până joi, 18 mai, ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1966, această porţiune de reţea având peste 55 de ani de funcţionare.

De asemenea, vor avea loc lucrări de reparaţii şi de înlocuire de ţeavă, precum şi de revizie a compensatorilor la conducta Magistralei II Sud (DN 600 mm), în zona Şoselei Colentina şi a străzii Maşina de Pâine din Sectorul 2. Pentru aproximativ 255 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până joi, la ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1986, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.

Alte lucrări de reparaţii vizează conducta Magistralei I Sud (DN 600 mm), în zona Bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3. Pentru aproximativ 40 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă tot până joi, la ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a acestei conducte este 1967, această porţiune de reţea având peste 55 de ani de funcţionare.

Se vor face şi lucrări pentru finalizarea montării conductei Dn 300 mm, pe Şoseaua Berceni din Sectorul 4. În cadrul acestei opriri se va sista furnizarea agentului termic pentru apă caldă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", până în 29 mai, ora 23.30. Această conductă a fost pusă în funcţiune în 1972, această porţiune de reţea având peste 50 de ani de funcţionare.

Totodată, vor avea loc lucrări de modernizare pe conducta Magistralei Ferentari (DN 700 mm), în zona Calea Rahovei şi a străzii Malcoci din Sectorul 5, unde se vor înlocui două curbe cu diametrele de 300 mm şi patru metri liniari de ţeavă. Pentru aproximativ 180 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până joi, la ora 23.30. Anul de punere în funcţiune al conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.

Lucrări se vor desfăşura şi pe conducta Magistralei Ferentari (DN 700 mm) în zona străzii Sebastian, Calea Rahovei şi Calea Ferentari din Sectorul 5. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare. Pentru aproximativ 70 de blocuri, furnizarea agentului termic pentru apa caldă va fi sistată, până în 29 mai, ora 23.30, oprirea fiind impusă de finalizarea tuturor lucrărilor de montare a conductei preizolate, executate de Compania Municipală Energetica Servicii în cadrul Obiectivului 6 - Magistrala de termoficare Progresu-Ferentari - din proiectul finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti "Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti", prin care se va înlocui, în toate cele şapte obiective o lungime de conductă de 63,2 km (tur-retur).

Pe de altă parte, vor avea loc lucrări de reparaţii şi de înlocuiri vane la conducta Magistralei Griviţa (DN 600 mm), în zona Calea Crângaşi din Sectorul 6. Pentru aproximativ 65 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până joi, la ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a acestei conducte este 1981, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

Alte lucrări de reparaţii se vor face la conducta Magistralei Energo (DN 250 mm) în zona Bulevardelor Preciziei şi Iuliu Maniu din Sectorul 6, prin care se vor înlocui aproximativ 15 metri liniari de ţeavă cu diametrul 200 mm. Pentru cinci blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până miercuri, la ora 14.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1973, această porţiune de reţea având 50 de ani de funcţionare.

Vor mai avea loc lucrări de înlocuire a unei porţiuni din conducta Magistralei 1 Vest (DN 600 mm) în zona Bulevardului Timişoara din Sectorul 6. Pentru trei consumatori din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până miercuri, la ora 23.30. Anul de punere în funcţiune al conductei din această zonă este 1977, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.

"Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert", a transmis, luni, Termoenergetica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb