Terorism, între un banc sovietic şi unul cu ardeleni

Un evreu din New York, pe nume Allan Ripp, a suportat un atac antisemit în Central Park, din partea unui arab, întâmplare pe care el o povesteşte, iar "The Wall Street Journal" a publicat-o pe 25 iulie, (vezi rezumatul alăturat), dar povestea cuprinde o ciudăţenie pe care nu o elucidează: atacul este antisemit, cel atacat este evreu, dar atacatorul nu avea de unde să ştie că atacă un evreu.

Allan Ripp spune: "...nu port simboluri sau haine care m-ar identifica ca evreu, cum ar fi kippa sau pălărie neagră şi bucle laterale".

Autorul relatează cum au cercetat poliţiştii incidentul: "«Sper că acest lucru nu este ofensator», a întrebat unul dintre ei, «dar cum a ştiut că eşti evreu?»

Într-adevăr, nu a ştiut".

Această ciudăţenie ar fi meritat mai multă atenţie, dar articolul se axează pe consideraţii asupra manifestărilor antisemite.

Totuşi, cum ar putea fi antisemit atacul, de vreme ce atacatorul nu ştia că Allan Ripp este evreu şi doar o coincidenţă face ca el, într-adevăr, să fie evreu.

Povestitorul expediază explicaţia astfel: "În viziunea sa distorsionată asupra lumii [n.a. - a atacatorului], poate că oricine îl provoca sau pur şi simplu exista în această parte a oraşului era un evreu detestabil care trebuia atacat".

Ăsta, de fapt, este un banc românesc, care ironizează automatismul şovinismului ardelenesc: Gheorghe povesteşte că. la mijlocul punţii de peste râu, s-a întâlnit cu un negru; "L-am împins, da' nu s-o clintit. L-am împins încă o dată şi tot aşe, n-o vrut să se dea deoparte şi-atunci l-am ţâpat în râu, fir-ar el al dracului de bozgor!"

Absurdul bancului prin care, pentru ardelean, orice dificultate ar trebui să provină de la unguri, este prezent şi în explicaţia lui Allan Ripp, în care, pentru un arab, orice inconvenient trebuie să fie evreiesc. Dar acesta este un banc, este absurd, comportamentul de acest fel intersectează antisemitismul la limită, el ţine, de fapt, de sfera bolilor mintale.

Prin urmare, motivul factual de la care porneşte Allan Ripp este nepotrivit unui articol despre antisemitism, cu toate că nebunul l-a cotonogit din ură faţă de evrei, iar el, din întâmplare, chiar este evreu.

Nu, articolul ar fi trebuit să exprime şi ceva compasiune pentru boala atacatorului arab, afectat de intensa atmosferă antisemită care l-a împins în nebunie.

În articolul din "The Wall Street Journal", protagonistul a realizat că ura antisemită poate lovi oricând şi oriunde.

El scrie că, împreună cu soţia sa, a încercat să înţeleagă sursa ostilităţii atacatorului, speculând legături cu recentele proteste anti-Israel şi evenimente din Gaza.

Totuşi, povestindu-şi propria întâmplare, Allan Ripp poate să fie înclinat să treacă sub tăcere detalii pe care le-ar putea considera defavorabile, detalii care, nu ca ar justifica atacul, dar ar putea să facă inteligibile, cât de cât, cauzele lui.

De exemplu, Allan Ripp (şi "The Wall Street Journal") omit să ne spună că el conduce o firmă de relaţii cu presa în New York, că a fost jurnalist şi comentariile sale personale au apărut în Wall Street Journal, New York Times, The Atlantic, Washington Post, Time.com, Newsweek, Los Angeles Times, CNN, USA Today, Tablet, Chicago Tribune, The Forward şi alte publicaţii.

Allan Ripp nu este un ziarist celebru nicăieri, nici în SUA, nici în Israel, dar, totuşi, este un ziarist cunoscut.

Şi dacă este cunoscut, atunci ar putea fi recunoscut. În acest caz, nu mai avem de-a face cu un banc cu ardeleni, ci, mai degrabă, cu următorul banc sovietic: Americanii pregătesc un spion pentru Uniunea Sovietică, el învaţă ruseste la perfecţie, cunoaşte cultura şi obiceiurile şi este paraşutat într-o pădure, lângă un sat rusesc, unde pe uliţă întâlneşte o bătrânică, în mână cu o garniţă de lapte; "Îmi dai şi mie o cană cu lapte?", o întreabă el într-o rusă impecabilă, iar ea îi răspunde "Desigur, spionule american!"; uimit, spionul o întreabă: "De unde ai ştiut că sunt spion american?", iar ea îi răspunde "Eh, pe aici nu prea ies negri din pădure".

Dar, deşi Allan Ripp are o figură expresivă, uşor de memorat, totuşi probabilitatea să fie recunoscut în parc de un cititor este scăzută.

Ceea ce trebuie să mai ştim despre Allan Ripp, însă, este că publică articole, din când în când, în "The Times of Israel", unde, anul trecut, la 27 octombrie, a scris, sub titlul "Farsa umanitară a Hamas": "Pretinzând că eliberează ostatici din motive «umanitare stringente», grupul militant îşi expune dispreţul cinic faţă de viaţa umană".

Mai încolo, ironizează Hamas, scriind: "Cu siguranţă, cineva va propune grupul pentru un premiu Nobel". Hamas este cunoscut pentru reacţiile sale adesea agresive la articolele şi reportajele care îi sunt defavorabile, ceea ce indică faptul că dispune de o structură de monitorizare a presei şi sigur monitorizează "The Times of Israel".

Este, de aceea, imaginabilă o comandă Hamas către un adept al său din New York, să-l bată ca din întâmplare, să-l insulte ca evreu şi să-l ameninţe pe Allan Ripp că-l omoară pe el şi pe câinele său.

Este vorba, deci, de terorism, în primul rând, iar de antisemitism abia în al doilea rând.

Asta nu mai seamănă nici cu bancul despre ardeleni, nici cu cel despre americani, ci seamănă leit cu un banc cu terorişti (e adevărat, antisemiţi): un terorist arab ameninţă un evreu că-l omoară pe el şi pe câinele său, iar unul de la protecţia animalelor îl întreabă ce are cu câinele.

Adevărul trebuie să fie în unul dintre aceste trei bancuri, care, fie vorba între noi, manifestă un umor cam prea negru faţă de enigmatica întâmplare traumatizantă din parc.