TGA: "Turiştii români au contribuit la cifrele record obţinute de turismul din Turcia la final de 2023"

T.B.
Internaţional #Turism / 2 februarie

TGA: "Turiştii români au contribuit la cifrele record obţinute de turismul din Turcia la final de 2023"

Turcia, una dintre cele mai importante destinaţii turistice din lume, a primit 56,7 milioane de turişti internaţionali în 2023, cu o creştere de 10% faţă de anul precedent, se arată într-un comunicat al TGA, remis redacţiei. După cum a anunţat Ministerul Turc al Culturii şi Turismului, veniturile din turism ale ţării au crescut cu 17% faţă de 2022 şi au ajuns până la 54,3 miliarde de dolari, iar cheltuiala medie pentru o noapte de cazare pentru vizitatori au fost de 99 de dolari. Numărul de turişti internaţionali şi veniturile din turism sunt anunţate ca cifre record ale ţării, informeazăă sursa citată.

Cifrele turiştilor români în Turcia

Potrivit Autorităţii pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA), numărul turiştilor români care au vizitat Turcia în 2023 a crescut cu 11.67% faţă de numărul celor înregistraţi de autoritate în 2022. În 2023 au Turcia a găzduit 999.005 români iar în 2022 numărul acestora a fost de 886.555, se mai arată în comunicat.

Totodată, din rândul celor mai importante regiuni din Turcia, turiştii români au preferat să călătorească în 2023 la Istanbul sau să petreacă un sejur fie în Antalya sau Mugla (Bodrum, Marmaris, Fethiye). Dacă vorbim de regiunile menţionate anterior, numărul turiştilor români a crescut în 2023 comparativ cu 2022 astfel, informează TGA:

Antalya (+21,08% vs 2022)

2023: 354.220

2022: 292.544

Istanbul ( +18,94% interval Ianuarie - Noiembrie vs 2022)

2023: 177.412

2022: 149.167

Mugla (+10,17% Bodrum, Marmaris, Fethiye vs 2022)

2023: 24.288

2022: 22,045

Cerere de turism record

Turcia, printre cele mai preferate destinaţii ale Europei pentru cultură, artă, gastronomie, ciclism şi turismul religios, pe lângă vacanţele la mare, nisip şi soare, a cunoscut un an record în 2023, menţionează sursa. Ţara este pregătită să atragă 60 de milioane de turişti şi să genereze venituri din turism în valoare de 60 de miliarde de dolari până la finalul anului 2024. Prioritizând diversitatea pieţei în cadrul strategiilor sale turistice,Turcia îşi va continua activităţile pe pieţele strategice actuale, concentrându-se în acelaşi timp şi pe alte noi pieţe ţintă în 2024, informează TGA.

Prima ţară care a semnat protocolul de durabilitate

În spatele succesului turistic al Turciei se află o politică strategică şi de viitor, dedicată creării unui mediu primitor pentru vizitatori, potrivit comunicatului. Ţara a transformat sectorul turismului într-o structură mai rezistentă şi mai incluzivă, cu politici responsabile şi durabile. Turcia a devenit prima ţară din lume care a ajuns la un acord cu "Consiliul Global pentru Turism Durabil" (GSTC) la nivel guvernamental în 2022 şi pe care totodată l-a implementat. Programul Turismului Durabil din Turcia, care rezultă dintr-un acord de cooperare semnat cu GSTC, recompensează practicanţii actuali ai turismului durabil şi construieşte încredere şi credibilitate în rândul vizitatorilor. Prin acest program, Turcia asigură experienţe diversificate, inclusiv rute de ciclism şi drumeţii, menite să include în circuitul turistic noi obiective care ţin de cultură şi de istorie, informează TGA.

Turcia: o destinaţie versatilă pe tot parcursul anului

Renumită pentru locaţia ei geografică unică, înconjurată de mări pe trei părţi şi pentru bogăţia istorică, Turcia se remarcă prin peisaje versatile pentru călătorii pe tot parcursul anului. Ţara face paşi îndrăzneţi pentru a-şi prezenta în lume atuurile turistice şi beneficiază de o atenţie semnificativă din partea vizitatorilor prin diversitatea sa extraordinară de produse, inclusiv evadări minunate în oraş, activităţi sportive, evenimente internaţionale şi festivaluri, conform sursei citate.

Cu toate acestea, ofertele turistice ale Turciei nu se limitează doar la destinaţiile sale populare. Activitatea se extinde dincolo de reperele sale binecunoscute, transmite TGA. Turcia, s-a angajat să păstreze aceste vestigii istorice preţioase pentru a asigura durabilitatea patrimoniului cultural, desfăşoară numeroase proiecte de săpături arheologice şi restaurări. În calitate de pionier în acest domeniu, Turcia şi-a crescut proiectele arheologice la un număr total de 720 în 2023. Se aşteaptă ca proiectele să ajungă la un număr de 750 în 2024, consolidându-şi poziţia de lider în ceea ce priveşte conservarea patrimoniului cultural, informează sursa indicată. Mai mult, ţara încântă vizitatorii luminând siturile sale arheologice populare pentru vizite de noapte, transformând aceste comori istorice în spectacole uluitoare sub cerul serii. Aceste situri, cum ar fi Efesul din İzmir, Hierapolis din Denizli, Patara şi Side din Antalya, nu numai că prezintă moştenirea istorică a Turciei, dar oferă şi o oportunitate unică vizitatorilor pentru o conexiune mai intimă şi magică cu bogatul patrimoniu cultural al ţării, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Normal pentru ca: Grecia - Cipru chiar si Bulgaria au cam inceput sa ne scoata pe tusa in raport cu pret calitate si cat primesti....

    Turcii au norocul cu moneda prabusita si relativ leul nostru inca tare. 

    s c c r e t 

    1. Si la Noi Rata De participare Turisti e czuta in teasta... fata de maximul din 2018.

      Catul: economia duduie... altu....faceti credite de x3 subventia la agricultura... cum il chema pe asta?!si acum industria e pe burta de 4 ani ca medie si intram in al cincelea... 

      Traiasca Marea Romania Furata! 

      Altu zice ca coridorul Ucraina cereale nu afecteaza... nu.... bate un cui in plus la sicriu...atat... 

      s c c r e t 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb