Societatea petrolieră mixtă ruso-britanică TNK-BP a înaintat o ofertă neangajantă pentru cumpărarea cotei de 51,19% deţinută de stat la producătorul polonez de ţiţei "Lotos", anunţă publicaţia Kommersant, citând o sursă apropiată situaţiei.
Conform acesteia, TNK-BP a fost singura companie din Rusia care a lansat o propunere. În total sunt zece părţi interesate de "Lotos", societate care are datorii de 2,1 miliarde euro, spun sursele. Kommersant notează că "Rosneft" şi "Gazprom Neft", alte companii petroliere din Rusia, au luat în calcul participarea la licitaţie, însă ulterior au renunţat.
Oficialii TNK-BP nu au făcut nicio declaraţie cu privire la cele publicate de cotidianul rus.
Polonia estimează că valoarea deţinerii sale la "Lotos" este de 508,6 milioane de euro, iar câştigătorul licitaţiei trebuie să prezinte un plan de dezvoltare a companiei care deţine patru rafinării şi divizia de explorare "Petrobaltic". Totodată, cumpărătorul va trebui să păstreze sediul companiei în Gdansk şi să nu o delisteze de la Bursa din Varşovia.
Ofertele pentru "Lotos" trebuiau depuse până în 29 aprilie, însă conducerea societăţii poloneze a anunţat că decizia privind cumpărătorul nu va fi luată mai devreme de anul 2011.
În 2010, "Lotos" a obţinut un profit operaţional de 769 milioane de zloţi (193 milioane de euro), cu 83% mai mare decât în 2009. Vânzările companiei petroliere au sporit cu 36%, la 19,7 miliarde zloţi.