Agroland Agribusiness SA a resimţit, în trimestrul al treilea, efectele anului agricol 2022-2023 extrem de dificil pentru fermierii români, înregistrând o scădere cu 10% a veniturilor la nouă luni şi cu 22% a profitului. Preţurile cu până la 50% mai scăzute ale fertilizanţilor, faţă de perioada similară a anului trecut, dar şi întârzierea deciziei de cumpărare a fermierilor cu privire la campania de însămânţare pentru anul agricol următor au pus în dificultate compania, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Înfiinţată în 2017, Agroland Agribusiness este divizia de agribusiness din cadrul grupului Agroland Business System SA, având ca principal obiect de activitate vânzarea de inputuri destinate agriculturii convenţionale şi organice. Principalele inputuri comercializate sunt: fertilizanţi (46% din veniturile operaţionale generate în 2022); pesticide (23%); seminţe (15%); combustibili (0,5%).
Obiectul secundar de activitate al societăţii este reprezentat de trading-ul cu cereale, în vederea diversificării veniturilor companiei, dar şi pentru a creşte gradul de recuperare a creanţelor. În acest sens, în primele nouă luni din 2023, compania a obţinut din această activitate 17,7 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de perioada similară a anului anterior.
La 19.07.2023, Grupul Agroland Business System deţinea 55,83% din Agroland Agribusiness SA, în timp ce Radu Florin, CEO-ul companiei, avea 23,7% din drepturile de vot. Restul de 20,47% reprezintă free float-ul companiei, fiind format, în mare parte, din persoane fizice (18,97%).
• Producţii în creştere, însă preţul nu ajută
Conform datelor Ministerului Agriculturii, până la sfârşitul lunii septembrie, fermierii români au recoltat 99% din suprafeţele cultivate cu grâu, orz, orzoaică, ovăz şi rapiţă, producţiile fiind superioare anului trecut la toate culturile, mai puţin orzoaică şi ovăz, unde s-a recoltat pe o suprafaţă mai mică. Astfel, s-au obţinut peste 10,9 milioane de tone de grâu, secară şi triticale, în creştere cu 22,6% faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte orzul, producţia recoltată s-a situat la 1,8 milioane de tone (+21,7%), în timp ce producţia de rapiţă a fost de 1,9 milioane de tone (+72%). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, suprafeţele recoltate au fost mai mari la: grâu, secară şi triticale, rapiţă, orz de toamnă, orzoaică de primăvară şi mai mici la ovăz şi orzoaică de toamnă.
În prima jumătate a anului curent, odată cu ieftinirea preţului gazelor naturale, şi a altor materii prime, piaţa inputurilor agricole a fost influenţată de scăderi de preţ, readucând lanţurile de aprovizionare la normal. În acest sens, producătorii locali şi regionali de inputuri şi-au redeschis treptat liniile de producţie, după ce acestea au fost închise multe luni din 2022. Astfel, problemele apărute în lanţurile de aprovizionare şi penuriile din piaţă s-au redus drastic în prima jumătate din 2023, diminuând preţurile produselor de nutriţie şi ale celor de protecţie a culturilor comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Concomitent, cotaţiie s-au redus şi pe piaţa produselor agricole, preţul grâului sau al porumbului revenind în jurul nivelurilor observate în decembrie 2021, în timp ce pentru rapiţă, orz şi floarea-soarelui s-au înregistrat scăderi chiar şi sub acest prag. La această scădere de preţ au contribuit şi cantităţile record de grâu exportate prin porturile ruseşti.
• Cifre în scădere şi buget revizuit pentru Agroland Agribusiness
În primele nouă luni ale anului curent, veniturile din exploatare ale companiei s-au situat la 51,1 milioane de lei, în scădere cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, dacă la nivel semestrial compania reuşea să-şi depăşească performanţa de anul trecut, situaţia la nouă luni s-a degradat, în principal din cauza scăderii accentuate a preţurilor inputurilor, dar şi a deciziei întârziate de cumpărare a fermierilor cu privire la campania de însămânţare pentru anul agricol următor, bazată pe conţinutul redus de umiditate din sol. În acest sens, veniturile generate din vânzarea fertilizanţilor s-au redus cu 52% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 11,5 milioane de lei, în timp ce creşteri s-au înregistrat din vânzarea de pesticide (+14%) şi seminţe input (+14%). EBITDA în primele nouă luni s-a situat la 2,9 milioane de lei, fiind în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cu toate acestea, în primele nouă luni ale anului, compania a reuşit să factureze 459 de clienţi, în creştere cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest sens, societatea şi-a redus creanţele cu 41% faţă de finalul primelor şase luni din 2023, generând o poziţie de cash de 4,9 milioane de lei la sfârşitul perioadei analizate, în creştere cu 88% faţă de începutul anului curent.
Profitul net al perioadei a fost de 1,3 milioane de lei, în scădere cu 22% faţă de anul anterior şi cu doar 6% mai mult faţă de valoarea înregistrată în primul semestru al anului curent.
În urma rezultatelor obţinute, conducerea companiei a hotărât revizuirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, vizând vânzări nete de 61 milioane de lei, în scădere cu 25% faţă de valoarea aprobată în aprilie, în timp ce profitul net previzionat se situează la 1,2 milioane de lei, cu 62% mai jos faţă de ţintă iniţială.
• Evoluţie modestă a cotaţiei acţiunii, în linie cu cea a sectorului agricol
De la începutul anului, cotaţia acţiunii AAB s-a diminuat cu 19,4%, fiind în prezent la cel mai scăzut nivel de la listare (15.06.2021). Spre comparaţie, de la începutul anului, în baza preţurilor de închidere din 21.11.2023, indicele BETAeRO s-a apreciat 14,8%, în timp ce indicele BET a adăugat peste 26%. Cu toate acestea, companiile listate la BVB care activează în domeniul agriculturii au prezentat evoluţii în ton cu cea a Agroland Agribusiness, din cauza anului dificil prin care trece sectorul agricol. În acest sens, de la începutul anului, preţul acţiunii Norofert este cu 31,7% mai jos, al Holde Agri Invest - cu 28,9%, iar dinamica preţului Grup Şerban se situa la -14,4%, notează TradeVille.Conform informaţiilor Reuters, China s-a aprovizionat, în ultimele două luni, cu cantităţi însemnate de grâu din Franţa şi Australia, importurile urmând să depăşească precedentul record de 9,96 milioane de tone înregistrat în 2022. Deşi, conform statisticii oficiale de la Beijing, recolta de grâu a ţării a scăzut doar cu 0,9%, până la 134,5 milioane de tone, precipitaţiile abundente de dinaintea recoltării se preconizează că ar fi afectat 1/5 din producţia totală a ţării (circa 25 de milioane de tone), urmând ca această parte a recoltei să poată fi utilizată doar ca nutreţ pentru animale.
• Oportunitate de creştere a productivităţii prin inputuri de calitate
Datele privind producţia istorică de cereale arată că România generează productivităţi medii similare cu Ucraina, atât pentru porumb, cât şi pentru grâu, însă are un nivel mult sub cel înregistrat de Germania şi Franţa. Concret, producţia medie la hectar continuă să fie deficitară în România, realizându-se, în 2022, la grâu, 4,2 tone/ha, cu mult sub cea a Franţei (7 tone/ha), a Germaniei (7,6 tone/ha), chiar şi a Poloniei (5,2 tone/ha). În ceea ce priveşte productivitatea, pe primele locuri s-au situat Ţările de Jos şi Danemarca, care au obţinut un randament de 8,6 tone/ha.
Printre principalii factori care sunt consideraţi a avea o influenţă asupra potenţialului de productivitate se regăsesc factorii tehnologici, care cuprind selecţia seminţelor, tehnologia pentru nutriţia şi protecţia culturilor şi echipamentele specifice fermei, acestea putând fi furnizate de către companii precum Agroland Agribusiness SA.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Agroland Agribusiness
Oportunităţi
- Compania activează într-un domeniu de activitate cu potenţial mare de creştere, dat de posibilitatea îmbunătăţirii productivităţii per hectar a fermierilor români;
- Deşi încă nu este o companie matură, Agroland Agribusiness are o poziţie financiară solidă, obţinând profit în fiecare trimestru de la listare;
- În ultimii ani, compania a început să distribuie o parte din profitul obţinut, sub formă de dividende.
- Apartenenţa la Grupul Agroland Business System îi oferă companiei notorietate în relaţie cu stakeholderii, precum şi acces la diverse resurse ale grupului.
- Cotaţia acţiunii se află în cel mai jos punct de la listare, în condiţiile în care situaţia financiară a companiei nu s-a degradat semnificativ, continuând să genereze profit în ani dificili pentru sectorul agricol.
Riscuri
- Mediul extrem de concurenţial în care îşi desfăşoară activitatea, atât pe partea de producţie de inputuri, cât şi pe cea de distribuţie a acestora, fiind în concurenţă cu nume importante precum Agricover, Rodbun sau Alcedo;
- Marjele scăzute ale companiilor care distribuie inputuri.
Sursele menţionate TradeVille. în acest raport sunt: rapoarte companie, BVB, raport semestrial Agricover, agrointel.ro, economica.net, bursa.ro, Reuters, agro-tv.ro, Forbes.
--------------------------------
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.
1. Aha.
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 09:23)
Sa iasa acum profesorul florinel comanel sa ne explice ce buna e compania asta.
Cand ii spuneam ca asta o sa fie soarta ei ne-a dat afara de pe grupul lui gip.
Baietii destepti raman cu pierderile in portofoliu.
1.1. sunteti in eroare (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 10:24)
nu stiu cine ce v-a spus, dar compania are o situatia solida financiar si este intr-o pozitie foarte buna pentru a performa, daca intr-un an ca acesta a generat profit nu mai spun ce se poate intampla intr-un an bun
iar de la anul agroland va produce 15000 tone de furaje si se aprovizioneaza de la Agroland Agribusiness
2. AAB favorita mea
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 10:34)
pe agricultura am doua favorite
DN agrar si AAB
una performeaza deja, cealalta urmeaza
va astept in bid :)
3. Am mare incredere in Florin Radu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 11:38)
il cunosc pe manager, Florin Radu este unul din cei mai profesionisti in domeniu
plus integritate si modestie
tocmai de asta am cumparat si cumpar actiuni ABB Agroland agribusiness
3.1. pacat de (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 11:56)
actionarul majoritar al aab, si da este aab, nu abb, ala e accelerated book build
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Pelicanu în data de 24.11.2023, 12:41)
asa de bine cunoste compania incat nu ii stie tickerul