TradeVille: AROBS Transilvania Software - gata de apartenenţa la BET?

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 februarie

Sursa foto: facebook / arobs

Sursa foto: facebook / arobs

AROBS Transilvania Software SA, cea mai mare companie românească de tehnologie listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), va intra, începând cu data de 18 martie 2024, în componenţa indicelui FTSE Micro Cap, fiind cea de-a 14-a companie din România care reuşeşte această performanţă.

De asemenea, la nivel local, AROBS depăşeşte din punct de vedere al lichidităţii şi al volumului tranzacţionat companii aflate în indicele BET, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

AROBS Transilvania Software este lider în furnizarea de servicii şi produse software. Compania deţine o prezenţă solidă pe piaţa românească şi internaţională, având peste 1.200 de angajaţi şi colaboratori în toate pieţele, deservind un total de peste 11.000 de clienţi la nivel mondial. AROBS îşi desfăşoară activitatea pe următoarele segmente de business: Servicii Software; Produse Software; Distribuţia de mărfuri şi alte servicii.

În prezent, directorul general (CEO) şi fondatorul companiei este Voicu Oprean, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Cu o vastă experienţă în administrarea afacerilor, management şi operaţiuni, dezvoltate în cadrul universităţilor Harvard Business School şi London Business School, domnul Oprean a reuşit să consolideze o strategie solidă pentru AROBS. Compania are peste 5.000 de acţionari, cu o prezenţă puternică a investitorilor de retail şi atractivă pentru cei instituţionali. De la încheierea cu succes a plasamentului privat din toamna anului 2021, capitalizarea bursieră a companiei s-a majorat cu peste 40%, iar începând cu 25 septembrie 2023, acţiunile AROBS se tranzacţionează pe piaţa principala a BVB. În prezent, Voicu Oprean controlează 66,37% din acţiunile companiei, restul fiind deţinute atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice.

Gartner: Cheltuielile globale pentru sectorul IT s-au majorat cu 5,5% în 2023

Conform datelor INS, industria IT&C din România reprezenta aproximativ 6,6% din Produsul Intern Brut în 2022, contribuind cu 1,3% la creşterea economică de 4,8% din anul respectiv, pe fondul unui nivel al activităţii în creştere cu 20%. La finalul anului 2022, piaţa locală de IT&C a atins 9 miliarde de euro, urmând ca în 2025, să ajungă la o pondere de 10% din PIB, segmentul înregistrând o rată anuală de creştere medie de 16% pe an.

De asemenea, la nivel global, se estimează că în 2023 cheltuielile pentru sectorul IT s-au majorat cu 5,5%, până la 4.600 miliarde de dolari, impulsionate în special de segmentul de software, care a marcat o creştere de două cifre în 2023. Potrivit raportului Gartner, trendul pozitiv este dat de încercarea companiilor de a menţine un control eficient asupra cheltuielilor şi de a căpăta un avantaj tehnologic faţă de competitori.

De asemenea, conform raportului ANIS Sentiment Survey, 64% dintre companiile IT din România doresc să încheie anul 2024 cu o creştere a numărului de angajaţi, în timp ce 56% dintre acestea preconziează că vor înregistra o cifră de afaceri mai mare comparativ cu anul precedent.

Indicele Confidex, care măsoară nivelul de optimism al managerilor din diferite industrii, a atins valoarea de 50,4 în sectorul IT, peste media generală de 48,1.

TradeVille: AROBS Transilvania Software - gata de apartenenţa la BET?

AROBS - a 14-a companie din România inclusă în FTSE Micro Cap

Începând cu data de 18 martie 2024, acţiunile AROBS vor fi incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente. Compania va fi inclusă în structura indicelui FTSE Micro Cap, fiind cea de-a 14-a societate din România inclusă, întărind astfel potenţialul de dezvoltare a pieţei de capital din România. De asemenea, compania şi-a respectat promisiunea adresată investitorilor la momentul trecerii pe piaţa principala a BVB, privind includerea în indicii de referinţă globali. Potrivit CEO-ului AROBS, includerea acţiunilor vor deschide noi oportunităţi de dezvoltare pe pieţele globale, generând totodată o creştere a vizibilităţii companiei în rândul investitorilor, ceea ce va contribui la creşterea lichidităţii şi diversificarea acţionariatului AROBS.

Acţiunile AROBS sunt, de asemenea, incluse în indicii MSCI Frontier Markets Small Cap şi MSCI România Small Cap, începând cu data de 31 august 2023. MSCI Frontier Markets Small Cap şi MSCI România Small Cap sunt indici de referinţă care urmăresc performanţa acţiunilor companiilor cu o capitalizare mică din pieţele de frontieră, inclusiv din România.

Includerea în indicele BET, următorul pas pentru AROBS

Coşul indicelui BET cuprinde acţiunile celor mai lichide societăţi româneşti care îndeplinesc cele mai ridicate standarde calitative, listate pe piaţa reglementată a BVB, cu excepţia acţiunilor emise de societăţile de investiţii financiare. În prezent, în componenţa indicelui BET se află între 10 şi 20 de companii private şi de stat, cea mai mare pondere fiind deţinută de Banca Transilvania (20,77%), ultima poziţie fiind ocupată de Conpet, cu 0,46%, notează TradeVille.

TradeVille: AROBS Transilvania Software - gata de apartenenţa la BET?

TradeVille: AROBS Transilvania Software - gata de apartenenţa la BET?

De la începutul lunii august 2023 până la finalulul lunii ianuarie 2024, valoare mediană a volumului zilnic de acţiuni AROBS tranzacţionate în perioada august 2023 - ianuarie 2024 a crescut de la minimul de 181.580, atingând un maxim în luna septembrie 2023 de 503.870. Comparativ cu august 2023, în prima luna din 2024 atât valoarea medie, cât şi cea mediană a volumului zilnic s-a majorat (+40,8%, respectiv +39,3%), în condiţiile în care valorile au fost însă aproape la jumătate faţă de luna precedentă. De asemenea, din punctul de vedere al valorii medii a volumului zilnic tranzacţionat, se poate constata o creştere cu oscilaţii, maximul fiind atins în luna decembrie 2023, cu o medie zilnică a volumului tranzacţionat la 708.793.

În luna ianuarie 2024, acţiunile AROBS s-au plasat pe poziţia a 18-a în clasamentul celor mai tranzacţionate acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti din categoria premium, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 6,59 milioane de lei, peste valoare înregistrată de Conpet, companie ce face parte din indicele BET. Se poate observa, pe parcursul ultimelor cinci luni, de la trecerea pe piaţa reglementată a BVB, valoarea totală a tranzacţiilor acţiunilor AROBS s-a situat constant peste cea a Conpet, diferenţa fiind şi de peste patru ori mai mare în luna noiembrie 2023.

TradeVille: AROBS Transilvania Software - gata de apartenenţa la BET?

Totodată, de la începutul anului până în prezent, acţiunea AROBS a înregistrat o creştere de 2,22% pe bursă, în baza unui număr de 3.563 de tranzacţii, comparativ cu avansul de 4,79% realizat de Conpet, dintr-un total de 1.946 de tranzacţii. Atât din punct de vedere al capitalizării, cât şi din privinţa lichidităţii şi valorii tranzacţionate, AROBS Transilvania Software se situează peste ultimul jucător din indicele de la BVB, Conpet, reuşind să îndeplinească criteriile necesare includerii în cel mai important indice bursier din România.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în acţiunea AROBS

Oportunităţi

- Capitalizare şi creştere: În ultimii trei ani, compania a reuşit să îşi crească capitalizarea bursieră de la 618 milioane de lei, la 871,3 milioane de lei, fiind cea mai mare companie de tehnologie listată la BVB în baza acestui criteriu. De acest lucru poate beneficia compania pentru a câştiga cotă de piaţă pe viitor. Totodată, creşterea organică solidă a veniturilor anuale este susţinută în continuare de activitatea de fuziuni şi achiziţii.

- Lichiditate: În anul 2022, compania a reuşit să înregistreze o lichiditate medie zilnică pe piaţa de capital de 0,4 milioane de lei, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de 103 milioane de lei în 2022, fiind cea mai tranzacţionată companie de pe piaţa AeRO şi printre cele mai tranzacţionate 20 de companii de la BVB.

- Indici: Compania a fost inclusă de curând în indicii FTSE Rusell Micro Cap, MSCI Frontier şi România Small Cap, îndeplinind criteriile pentru fiecare obiectiv în parte, următorul pas şi obiectiv fiind integrarea sa în indicele de referinţă BET.

- Leverage: Conform rezultatelor din perioada ianuarie-septembrie 2023, indicatorul Net Debt/EBITDA are o valoarea subunitară, ceea ce indică pe viitor capacitatea companiei de a atrage finanţări atât bancare, cât şi de pe piaţa de capital prin emisiuni de obligaţiuni pentru dezvoltarea activităţii.

- Preţ ţintă: Conform raportului realizat de Wood&Company, se menţine o recomandare BUY ("cumpără") pentru acţiunea AROBS în următoarele 12 luni, cu un randament potenţial de 48,2% în baza preţului de închidere din data de 20 februarie 2024.

Riscuri

- Macro: La nivel macroeconomic, în continuare mediul este cuprins de incertitudine, caracterizat în prezent de dobânzi ridicate, o rată a inflaţiei în creştere şi o serie de politici fiscale care au pus presiune tot mai mult asupra mediului privat.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: arobs.com, raport companie, BVB, bvbresearch, economica.net, Marketscreener, calcule proprii.

-------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. AROBS e companie cu expunere internațională, BVB trebuie sa se grăbească sa o includă, sunt prea multe companii de stat controlate politic în BET

    lasa ne ca astia au venit doar pt sop…

    1. majoritarul a lasat 80 de milioane din actiunile lui la dispozitia societatii pentru sop, 40 milioane din cele 80 au fost anulate si asta a dus la un plus pentru toti actionarii crescand valoarea detinuta

      dar ce sa intelegi daca te iei doar dupa stiri  

    a fost anuntata o data ? ce se iantampla daca intra in bet ?

    1. Ca de obicei, scade!

      o vor cumpara fondurile prin etf bet si poate intra si direct pe ea fondurile pilon 2

      Oprean , Oprean ...numele imi suna cunoscut .....!

    cea mai tare firma de IT din România trebuia inclusa din septembrie anul trecut în BET

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb