TradeVille: C3 AI - prognoze sub aşteptări pentru inteligenţa artificială

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 decembrie 2023

TradeVille: C3 AI - prognoze sub aşteptări pentru inteligenţa artificială

Compania americană C3 AI a încheiat cel de-al treilea trimestru fiscal cu venituri sub aşteptările analiştilor, în timp ce pierderea netă pe acţiune a fost uşor peste valoarea estimată. Ce a impactat mai tare investitorii, au fost, însă, prognozele companiei pentru trimestrul următor, sub cele estimate de analişti, fapt care a condus la scăderea preţului acţiunilor cu 13% în sesiunea de tranzacţionare after-hours din 6 decembrie, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

Fondată şi condusă de antreprenorul din Silicon Valley, Tom Siebel, C3 AI este, probabil, cea mai mare companie de software la nivel global, specializată în dezvoltarea aplicaţiilor AI pentru întreprinderi. C3 AI pune la dispoziţia clienţilor o platformă cu resursele necesare pentru ca aceştia să-şi construiască singuri aplicaţii AI fără să fie nevoie de scriere de cod sau cunoştinţe de programare complexe, reducând astfel efortul şi timpul de dezvoltare şi implementare.

Compania a stabilit de-a lungul timpului parteneriate strategice cu companii de top la nivel global, printre care Amazon Web Services, Baker Hughes, Engie, Fidelity National Information Services (FIS), Google Cloud, Microsoft şi Raytheon. Acestea pot mobiliza un volum imens de resurse şi talente pentru a stabili şi servi relaţii cu clienţii C3 AI.

Tom Siebel a fondat C3 AI în 2009, listând-o la bursă în 2020, la o evaluare de aproape 10 miliarde de dolari. În prezent, C3 AI are o capitalizare bursieră de 3,3 miliarde de dolari, fiind din ce în ce mai mult recunoscută că "the gold standard" în domeniul inteligenţei artificiale pentru întreprinderi, potrivit lui Siebel. Anterior, Tom Siebel a fondat compania de software Siebel Systems, pe care a vândut-o către Oracle în 2006, pentru 5,8 miliarde de dolari. Siebel Systems a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai importante companii de software din lume. Totodată, potrivit Forbes, Siebel a donat 25 de milioane de dolari către University of Illinois Urbana-Champaign, unde şi-a realizat studiile, pentru a construi un centru de design care îi poartă numele. Centrul a fost inaugurat în august 2021. Siebel face parte atât din consiliul Colegiului de Inginerie al Universităţii Stanford, cât şi din cel al Universităţii din Illinois, respectiv al Universităţii California din Berkeley.

Investitorii instituţionali deţin peste 47% din totalul acţiunilor C3 AI, potrivit Yahoo Finance, cei mai importanţi fiind Vanguard Group (9,13%), Blackrock (4,56%), Morgan Stanley (3,59%) şi Baker Hughes Holdings (2,09%). Insiderii deţin aproximativ 34% din companie, printre ei numărându-se Juho Parkkinen (CFO) şi Edward Y Abbo (CTO).

Piaţa globală de inteligenţă artificială pentru întreprinderi, în creştere

Piaţa globală a inteligenţei artificiale pentru întreprinderi a crescut de la 10,44 miliarde de dolari în 2022 la 14,74 miliarde de dolari în 2023, cu o rată anuală de expansiune compusă (CAGR) de 41,2%, potrivit Yahoo Finance. Estimările arată că piaţa ar putea ajunge la 58,25 miliarde de dolari în 2027, crescând cu un CAGR de 41%.

De la ChatGPT la vehiculele autonome, AI este una dintre cele mai interesante şi controversate tendinţe tehnologice din secolul XXI. GrandViewResearch estimează că piaţa globală de AI valorează aproximativ 136,6 miliarde de dolari, în timp ce se aşteaptă ca valoarea industriei să crească de peste 13 ori în următorii şapte ani. Alte cercetări arată că, până în 2025, aproximativ 97 de milioane de persoane vor lucra în domeniul AI şi că peste 83% dintre companii afirmă că AI este o prioritate majoră în planurile lor de afaceri. În prezent, 48% dintre afaceri utilizează o formă de AI pentru a utiliza eficient volumele mari de date ("Big Data"), în timp ce 38% dintre furnizorii de servicii medicale utilizează sisteme computerizate că asistenţi în punerea diagnosticului.

C3 AI - venituri aproape de partea inferioară a intervalului prognozat

Pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, încheiat pe 31 octombrie, C3 AI a înregistrat venituri de 73,2 milioane de dolari, în creştere cu 17% faţă de anul precedent, tinzând spre partea inferioară a intervalului de prognoză oferit anterior de companie, de 72,5 - 76,5 milioane de dolari. Totodată, veniturile din acest trimestru se află sub aşteptările analiştilor, de 74,3 milioane de dolari. Compania a încheiat trimestrul cu o pierdere netă pe acţiune (non-GAAP) de 0,13 dolari, depăşind aşteptările cu aproximativ 0,05 dolari/acţiune. În acelaşi timp, pierderea operaţională non-GAAP a fost de 25 de milioane de dolari, mai mică decât pierderea prognozată de companie, de 27-40 milioane de dolari.

Veniturile din abonamente au fost de 66,4 milioane de dolari, reprezentând 91% din veniturile totale, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului precedent. Totodată, angajamentul clienţilor ("Customer Engagement") a cunoscut o creştere de 81% faţă de anul anterior, ajungând la 404.

În timpul trimestrului, C3 AI a încheiat 62 de contracte, inclusiv 36 de teste pilot, în creştere faţă de cele 24 de teste pilot din primul semestru şi faţă de cele 13 din trimestrul similar al anului precedent. Printre clienţii importanţi se numără GSK, Indorama şi First Business Bank, compania extinzându-şi contractele existente cu Con Edison, Roche, Nucor Corp. şi Hewlett Packard Enterprise. Contractele federale au continuat să reprezinte aproape jumătate din totalul contractelor, marcând o creştere cu aproape 187% faţă de anul precedent. C3 AI a semnat 30 de contracte federale noi în acest trimestru, inclusiv cinci pentru C3 Generative AI.

Perspective sub aşteptările analiştilor

Pentru trimestrul care se va încheia în ianuarie, C3 AI anticipează venituri cuprinse între 74 şi 78 milioane de dolari şi o pierdere operaţională non-GAAP cuprinsă între 40 şi 46 milioane de dolari. Prognozele companiei se găsesc însă sub estimările analiştilor, care anticipasera venituri de 77,7 milioane de dolari (+16%) şi o pierdere operaţională non-GAAP de 21,2 milioane de dolari.

Pentru anul fiscal care se va încheia în aprilie 2024, C3 AI şi-a reiterat prognoza pentru venituri, care sunt aşteptate de companie să ajungă între 295 şi 320 de milioane de dolari. Însă, compania C3 AI prevede acum o pierdere operaţională non-GAAP cuprinsă între 115 şi 135 de milioane de dolari, faţă de 70-100 de milioane de dolari prognozată anterior. Anterior publicării ultimelor rezultate, analiştii se aşteptau la venituri de 307,9 milioane de dolari, în creştere cu 15% faţă de anul fiscal precedent, şi la o pierdere operaţională non-GAAP de 85,7 milioane de dolari, respectiv la o pierdere netă ajustată de 0,43 dolari/acţiune.

Plus de 155% pentru cotaţia acţiunilor C3 AI,

în 2023

După publicarea rezultatelor mixte pentru trimestrul încheiat în octombrie şi a perspectivelor sub aşteptări, preţul acţiunilor C3 AI a scăzut cu 13% în sesiunea after-hours din 6 decembrie, ajungând până la un minim de 26,05 dolari, dar a reuşit, însă, să încheie şedinţa cu 3% mai sus, la 26,85 dolari, notează TradeVille

Acţiunile companiei au revenit, la finalul lunii octombrie, peste media mobilă simplă de 50 de zile, mişcându-se de-a lungul mediei mobile simple de 200 de zile. Pe 20 noiembrie, preţul a crescut cu peste 5% înainte de a-şi pierde tot avansul în urma tulburărilor care au urmat demiterii lui Sam Altman de la OpenAI.

Preţul acţiunilor C3 AI a crescut cu 155% în acest an, pe fondul entuziasmului generat de inteligenţa artificială în rândul companiilor de tehnologie, dar valoarea acestora este încă la un discount de aproape 71% faţă de preţul de listare din 2020. În ultimul trimestru, acţiunile C3 AI au înregistrat o scădere abruptă după ce compania a retras prognoza anterioară conform căreia ar putea deveni profitabilă până la sfârşitul anului 2024, indicând, totodată, o pierdere mai mare pentru anul fiscal care se va încheia în aprilie 2024.

Performanţa acţiunilor C3 AI a reuşit să depăşească de aproape trei ori evoluţia acţiunilor Microsoft în acest an, care au fost în centrul euforiei AI prin parteneriatul cu OpenAI. Totodată, prin raportare la evoluţia indicelui NYSE Composite, din al cărui coş face parte şi C3 AI, compania a înregistrat o performanţă de aproape 26 ori mai mare.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în C3 AI

Oportunităţi

- Produse AI pentru o plajă largă de industrii: la publicarea rezultatelor financiare anterioare, compania a anunţat lansarea unui grup de 28 de software-uri AI specifice pentru diverse sectoare, precum aero-spaţial, servicii financiare şi îngrijire medicală.

- Schimbare de strategie: în decembrie, C3 AI şi-a schimbat modelul de preţuri pe abonament la preţuri bazate pe consum. Această mişcare a adus compania în conformitate cu standardele industriale pentru furnizorii de software ca serviciu. Practica este comună în rândul furnizorilor de servicii de cloud, precum Amazon, Alphabet şi Microsoft. Preţurile bazate pe consum funcţionează similar cu o factură de utilităţi. Practic, cu cât este mai mare consumul, cu atât este mai scump serviciul. Thomas Siebel, CEO-ul companiei, a declarat că modelul de preţuri bazate pe consum va reduce, de asemenea, barierele de intrare, deoarece companiile nu vor mai fi legate de contracte pe termen lung.

- HOLD: compania are în prezent şase ratinguri HOLD (păstrează) şi numai două BUY (cumpără), în timp ce deţine alte două recomandări de SELL (vinde). Preţul ţintă mediu estimat de analişti pentru următoarele 12 luni este de 26,36 dolari, implicând o scădere de 11,22% faţă de preţul curent, potrivit Market Beat. Cu toate acestea, analistul Timothy Horan de la Oppenheimer şi-a reiterat recent preţul ţintă pentru C3 AI la 40 de dolari, implicând o creştere de aproape 43% faţă de data raportului (21.11.2023), menţionând că se aşteaptă ca veniturile companiei pentru anii fiscali 2023 şi 2024 să fie cu 1%, respectiv cu 4% peste consens.

Riscuri

- Disponibilizări: compania a realizat reduceri de personal în mai multe departamente, pentru a-şi diminua costurile. Cu toate acestea, acţiunile companiei au scăzut cu aproape 6% după anunţ.

- Reglementări: Pentru a împiedica companiile de tehnologie să devină iresponsabile, autorităţile lucrează la construirea unor norme de reglementare. În UE, utilizarea inteligenţei artificiale este reglementată prin Legea privind AI, prima lege comprehensivă privind AI din lume. În SUA, sesiunea legislativă din 2023 a adus o creştere semnificativă a propunerilor de legi privind AI la nivelul statelor din SUA, depăşind numărul legilor privind AI propuse sau adoptate în sesiunile legislative anterioare.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport companie, C3 AI, thestrategystory.com, Forbes, Trading View, University of Illinois, Yahoo Finance, Market Beat, explodingtopics.com, Barron's, CNBC, investors.com, WSJ, Seeking Alpha, epic.org.

------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb