TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2023

TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

Într-o perioadă caracterizată de o scădere a preţurilor din energie şi de o cerere globală redusă pentru petrol, giganţii petrolieri reuşesc să impresioneze piaţa prin profituri solide, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Exxon Mobil şi Chevron reprezintă unele dintre cele mai mari societăţi din industria energetică din lume, având o activitate integrată în acest domeniu, cu activităţi atât pe segmentul de Upstream, cât şi pe cel de Downstream.

Printre principalele segmente de activitate se numără explorarea, producţia, rafinarea, transportul şi comercializarea produselor petroliere, societăţile având şi un segment al produselor chimice.

Conform analizelor făcute de CSIMarket, ExxonMobil a avut în 2022 o cotă de piaţă de circa 26% faţă de alte companii cu business integrat în industria de Petrol şi Gaze, iar pe locul al doilea se clasează Chevron, cu o cotă de piaţă de aproximativ 15%.

TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

Trimestrul întâi 2023 - încă un record după 2022

Exxon Mobil a menţinut tradiţia de a depăşi estimările analiştilor şi de a raporta noi recorduri în acest trimestru. Gigantul petrolier a raportat un profit net în valoare de 11,6 miliarde dolari (sau 2,83 USD/acţiune) pentru primele trei luni din 2023 - în creştere cu aproape 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatele includ şi pierderile de circa 200 milioane dolari, cauzate de taxele europene suplimentare pentru sectorul energetic.

TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

Creşterea profitului a fost posibilă datorită reducerilor cheltuielilor operaţionale cu aproximativ 16%, ceea ce a compensat dinamica negativă a veniturilor de 4,7% în T1 2023. Rezultatele favorabile se datorează focusului societăţii pe exploatarea activelor avantajoase şi îmbunătăţirii mixului de producţie şi execuţiei, ceea ce a compensat preţurile în scădere ale energiei.

Societatea a reuşit să crească producţia în T1 2023 cu aproape 300.000 de barili echivalent petrol pe zi, comparativ cu T1 2022, prin extinderea unor rafinării. Pentru întregul an 2023, Exxon Mobil se aşteaptă la un profit cuprins între 23 şi 25 miliarde dolari. Piaţa a reacţionat pozitiv la rezultatele anunţate vineri, cotaţia acţiunilor crescând cu 1,29% pe parcursul şedinţei de pe Wall Street.

Nici Chevron nu a fost mai prejos, raportând un profit net în creştere cu 5%, care ajunge la suma de 6,6 miliarde dolari sau 3,46 dolari/acţiune, de asemenea peste estimări, câştigurile din rafinare compensând scăderea preţurilor din energie şi a producţiei de petrol şi gaze. Cea mai mare parte a profiturilor a fost generată de segmentul Upstream, acesta având o pondere de 78,5% din totalul profitului.

TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

Cu toate acestea, veniturile companiei au scăzut uşor, fiind impactate de preţurile mai mici ale energiei şi de o scădere a producţiei cu 3% faţă de acum un an, însumând 2,9 milioane de barili de petrol şi gaze pe zi. Scăderea producţiei a fost cauzată în mare parte de restrângerea activităţii internaţionale a companiei, care încearcă să se concentreze mai mult pe activitatea din SUA.

Acţiunile Chevron au încheiat ziua de vineri la o cotaţie de plus de 0,98%, având o dinamică de -0,31% pentru întreaga săptămâna trecută. De la începutul anului şi până acum, randamentul acţiunilor CVX s-a situat sub piaţa americană, înregistrând o scădere de aproximativ 3%, faţă de SP500, care s-a apreciat cu 9,22%.

Anul 2022 - perioada de glorie a sectorului petrolier

Exxon Mobil a fost în lumina reflectoarelor la sfârşitul anului 2022, întrucât a reuşit să doboare toate recordurile din industrie. Cu o cifră de afaceri de aproape 400 miliarde dolari USD, cu 44% mai mare faţă de 2021, şi cu un profit care a însumat 55,7 miliarde dolari - de 2,4 ori mai mare comparativ cu 2021, compania s-a remarcat prin cel mai bun randament anual de rafinare din istorie din America de Nord şi cel mai ridicat nivel global din 2012.

Nici Chevron nu este o excepţie de la recordurile înregistrate în 2022. Compania a raportat pentru anul trecut un profit de 36,5 miliarde dolari, care a fost mai mult decât dublu faţă de 2021, şi cu 10 miliarde dolari faţă de recordul anterior, din 2011, şi cu venituri de 246,3 miliarde dolari (+51,6% vs 2021).

2023 - Anul buybacks?

După obţinerea profiturilor mari, care au generat lichidităţi semnificative, companiile nu au uitat să-şi mulţumească actionarii. Astfel, Exxon Mobil a bătut recordurile în ceea ce ţine de răscumpărările de acţiuni, plătind către acţionari prin dividende şi răscumpărări circa 30 miliarde dolari anul trecut, în ciuda faptului că a primit reacţii negative din partea clasei politice din SUA, care s-a arătat nemulţumită de faptul că societatea remunerează actionarii în loc să crească producţia pentru a stabiliza preţurile din energie.

Pentru anul curent, societatea a anunţat în T1 2023 că extinde bugetul de răscumpărări pentru perioada 2022 - 2024 la 50 miliarde dolari, dintre care 15,2 miliarde dolari au fost folosite în 2022, restul urmând să fie cheltuiţi în perioada 2023 - 2024. Spre comparaţie, în anul 2021 societatea a alocat doar 155 milioane dolari pentru răscumpărări.

Chevron de asemenea a avut un 2022 pe măsură, returnând acţionarilor 26 miliarde dolari prin răscumpărări şi dividende, iar în 2023 a triplat bugetul programului de răscumpărare la 75 miliarde dolari, menţionând că are de gând să crească suma alocată răscumpărărilor de acţiuni în T2 2023 la 4,.38 milairde dolari, de la 3,5 miliarde dolari în T1 2023. Numerarul raportat de către companie în primele trei luni ale anului a fost de 15,7 miliarde dolari, avantajul societăţii fiind gradul de îndatorare relativ mic, datoria netă pe capital fiind de 4% - cu mult sub ţintă sa de 20%-25%, ceea ce va lasă un spaţiu amplu de manevră pentru a refinanţa aceste operaţiuni.

Exxon şi Chevron - în linie cu piaţa şi în vizorul marilor investitori

Analiştii s-au aşteptat că Exxon să anunţe un profit net pe acţiune de 2,67 dolari (-5,7% vs actual), în timp ce veniturile erau prognozate a fi un pic peste 90 miliarde dolari (+7,6 vs actual). Compania şi-a creat o bună reputaţie în piaţă, reuşind în ultimii doi ani să depăşească în 88% dintre cazuri estimările de profit şi în 100% din cazuri estimările privind veniturile obţinute.

La rândul sau, Chevron era aşteptat să raporteze un rezultat de 3,38 USD/acţiune, faţă de 3,46 cât a raportat compania, punctul forţe fiind capacitatea societăţii de a genera fluxuri de numerar libere. Veniturile progonzate erau de 49,5 mlarde dolari, un pic peste suma raportată de companie. În cursul ultimilor doi ani, Chevron a reuşit să depăşească aşteptările pieţei cu privire la profitul pe acţiune în 50% dintre cazuri, în timp ce prognozele privind veniturile au fost depăşite în 75% dintre cazuri.

Important de menţionat este faptul că Chevron este una dintre companiile favorite ale lui Warren Buffett, fiind a treia companie din deţinerile Berkshire Hathaway, după Apple şi Bank of America. Similar, Exxon Mobil are perspective de creştere pe termen lung, dispunând de resurse semnificative, inclusiv accesul la rezerve şi la capacitatea de rafinare, ceea ce le poate oferi un avantaj competitiv faţă de jucătorii mai mici din industrie.

Mai exact, rezerva dovedită de petrol a XOM este de circa 9,9 miliarde barili, în timp ce rezerva dovedită a CVX este de 6,1 miliarde barili, iar luând în calcul preţul mediu al petrolului din ultimii 10 ani de 105 dolari/baril, cu un prag de rentabilitate de 40 dolari/baril, acestea ar putea valora 642 miliarde USD în cazul Exxon şi 397 miliarde USD în cazul Chevron.

Cu toate acestea, nu toţi investitorii de talie mare sunt încântaţi de giganţii petrolieri. Spre exemplu, Bill Gates este un militant al energiei verzi, fiind pesimist în ceea ce priveşte acţiunile marilor companii petroliere şi menţionând, în cadrul unui summit, că în 30 de ani unele companii ar putea valora mult prea puţin. Omul de afaceri a investit în ultimii ani masiv în proiecte care dezvoltă noi forme de energie curată, cum ar fi fuziunea nucleară şi tehnologiile avansate pe baterii.

În final, se poate observa că investiţiile pe termen lung în companiile petroliere nu sunt lipsite de riscuri într-o perioadă grav afectată de schimbările climatice, însă nevoia de a avea surse sigure de energie şi infrastructură deja existenţă şi funcţională a companiilor petroliere le oferă un avantaj, cel puţin pentru următoarea decadă.

TradeVille: Giganţii petrolieri ies la tablă pentru primul trimestru al anului

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu exista instrument financiar fara risc.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. 1 intreg miliard USD din profitul Exxon e din productia de gaz romanesc de la Romgaz, absolt gratis, zero cheltuieli de productie etc. Daca intre persoane private s ar da gratis un bun productiv unui privat, pe o presupusa intelegere, si ulterior s ar rascumpara acelasi bun la un pret urias, ca s a dovedit ca nu e idee fezabila, deci intre privati asta ar fi spalare de bani si evaziune fiscala plus trafic de influenta! Poate sa mi spuna cineva cum s ar putea iesi din NATO, pina nu ne taraste intr un razboi fara sfarsit pretinzand ca ne protejeaza!? Si unde rolul asa zisilor parteneri e sa hraneasca mai multe complexe militar industriale.

    1. Tu, personal, poti iesi foarte usor. Te muti in Rusia.

    Acum e momentul de cumpărare, cel putin pentru producătorii de gaze ! Gazul natural pune în mișcare 40% din industrie și 60% din rezidențial. Chiar dacă scade consumul cu 10% în recesiune, ei pot simplu reduce producția și compensa cu creșterea de preț - cum începe deja sa se întâmple.

    Uitati de traznăile cu regenerabile, doar gazul și nuclearul sunt surse viabile și continue de energie.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb