Traficul aerian al principalei companii aeriene germane, Lufthansa, cea mai mare din Europa, a revenit la normal astăzi, după ce ieri a avut loc o greva de amploare a personalului navigant comercial, în cadrul unui conflict privind revendicările salariale, potrivit AFP, relatează sursele de presă.
Conducerea companiei şi sindicatul personalului navigant comercial UFO au căzut de acord ieri seară să apeleze la un mediator, o procedură clasică în conflictele de această natură în Germania, care duce la suspendarea grevelor.