TRAIAN BĂSESCU: "Trebuie verificate toate marile restituiri - păduri şi terenuri agricole"

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 29 octombrie 2014

Traian Băsescu: "Modificarea Codului Silvic reprezintă o tentativă de rea-credinţă, un atentat la condiţiile de mediu".

Traian Băsescu: "Modificarea Codului Silvic reprezintă o tentativă de rea-credinţă, un atentat la condiţiile de mediu".

Trebuie dat ceasul înapoi şi verificate toate marile restituiri, de păduri şi de terenuri agricole, ca să vedem cât de legale au fost, a spus, ieri, preşedintele Traian Băsescu, susţinând că, după revendicările care au fost făcute, ţara noastră ar trebui să aibă o suprafaţă de două ori mai mare.

Şeful ţării a spus că dosarul retrocedărilor în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc şi senatorul Ilie Sârbu este unul în care "trebuie spus «stop joc»".

"Am primit sute, mii de reclamaţii de la foştii proprietari, că nu li s-a dat, că s-a dat altora, cu acte false. Ar trebui un an sau doi să se verifice restituirile", a menţionat Băsescu la Adevărul Live, citat de Mediafax.

Discuţiile dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova redate în dosarul DNA sunt "penibile" şi "arată cât de jos este nivelul clasei politice", consideră Traian Băsescu.

Întrebat dacă Hrebenciuc este "eminenţa cenuşie a partidului", Băsescu a replicat: "Este, are o capacitate de negociere formidabilă, din câte ştiu, şi este omul care poate aranja voturile la moţiuni de cenzură, la introdus amendamente în legi, unele bune, altele proaste. Are această capacitate şi, din câte ştiu, este omul care are cel mai bun dialog cu UDMR".

"Nu am primit nicio informare de la SIE privind dosarul Microsoft"

Preşedintele Băsescu susţine că nu a primit nicio informare de la SIE despre dosarul Microsoft, precizând că acest dosar este "unul românesc", instrumentat de instituţiile din ţară.

Cu privire la afirmaţia lui Teodor Meleşcanu potrivit căreia dosarul Microsoft a fost instrumentat cu sprijin extern, şeful statului a precizat că "foştii şefi SIE au un mare avantaj că nu trebuie să probeze ceea ce spun".

Preşedintele ţării a făcut un apel la foştii şefi ai SIE, cu referire la Cătălin Harnagea, Teodor Meleşcanu şi Mihai Răzvan Ungureanu: "Îi rog să facă publică o dată şi un nume de informare transmisă preşedintelui României, primului ministru sau ministrului de resort, privind nereguli în Microsoft.

"M-aş bucura dacă ar ieşi şi EADS, acest dosar face şi el o radiografie a clasei politice"

Traian Băsescu spune că s-ar bucura dacă "ar ieşi" şi dosarul EADS, în contextul evoluţiilor din dosarul Microsoft, precizând că şi acest dosar, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o radiografie a clasei politice româneşti.

"Cred că DNA nu poate acţiona sezonier, oricine poate gândi că se putea amâna chemarea cuiva cu o săptămână, dar DNA nu se uită la scena politică. Asupra acestui lucru vă asigur, merg ca buldozerul înainte", a declarat şeful statului, subliniind că acesta este semnul că justiţia este independendă, liberă de presiuni.

"Dacă ar apărarea suspiciunea că ceva se întâmplă şi, din cauza preşedintelui, nu se face o descindere, s-ar duce munca mea de zece ani. A fost un efort de izolare a justiţiei de presiunea politică şi mi-aş dori mult să închei mandatul cu această poză, că justiţia, după zece ani de mandat Băsescu, funcţionează fără să ţină cont de culoarea politică", a arătat Traian Băsescu.

Potrivit preşedintelui, DNA a devenit "apolitică" odată cu numirea lui Daniel Morar.

Băsescu: "Am avut două mandate extrem de fracţionate şi chinuite în relaţia cu Parlamentul"

Şeful statului a ţinut, ieri, să precizeze că a avut două mandate "extrem de fracţionate şi chinuite în relaţia cu Parlamentul": "Cum credeţi că mă uit eu acum la Parlament, când nu avizează anchetarea doamnei Andronescu, când nu avizează anchetarea lui Şerban Mihăilescu, în cazul Microsoft, când nu aprobă arestarea lui Diniţă, când îşi ţine parlamentarii incompatibili în Parlament, deşi există decizie definitivă a Curţii că trebuie să îşi întrerupă mandatul? Eu cum mă uit la ei? Îi văd, sunt de un penibil incredibil".

Preşedintele Băsescu a subliniat că are "o problemă uriaşă cu PNL": "Este partidul care m-a suspendat în 2007, împreună cu PSD, în 2012 a fost susţinătorul suspendării. Ştim ce a însemnat anul 2012 - România a fost împinsă înapoi la capitolul credibilitate cu zece ani".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. draga Domnule Presedinte, daca este sa privim cotatia pentru OMV Petrom, care la data de 27 ianuarie 2012 a trecut pe piata virtuala a doamnei Gheorghe :-)"

    OMV Petrom SA (ROSNP.BX) (Bucharest Stock Exchange) 

    sector: Energy · industry: Oil & Gas Refining and Marketing ·

    As of 27 Jan 2012" Cat despre Bloomberg aveti aici raspunsul "The search for SNP:RO produced no matches Try the symbol search." Dar cel mai bine este sa cititi pe propria pagina de internet a OMV PETROM : "OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est,..." , "OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria..." In noiembrie 24-26 se desfasoara la Frankfurt Conferinta pietei de capital. Probabil ar fi necesara o prezenta a unui stand romanesc pentru a intelege ca brutele mioritice avand un capitan de cursa lunga in fruntea lor trebuie sa arate ca sunt demni membri ai echipajului tancului petrolier MS Romania...O seara placuta si vizionare placuta la prietenii Mircica Karatistul si Friends :-) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb