Trăiască lupta pentru pace!

Astăzi vă propun să începem prin a ne uita pe un clasament. Este vorba despre Indexul Global al Păcii (Global Peace Index), care este publicat anual de Institute for Economics and Peace (o instituţie non-profit), cu sprijinul Economist Intelligence Unit, divizia de analiză a prestigiosului săptămânal The Economist. Acest clasament încearcă să surprindă gradul de pacifism al statelor.

În acest scop, statele sunt ordonate conform unei formule riguroase. Pe scurt, se numără conflictele internaţionale în care respectivul stat este implicat, atentatele teroriste, delictele, cheltuielile militare, conflictele interne etc. La final se obţine un punctaj.

Pe primul loc al acestui clasament se situează Islanda, pe ultimul (162) este Afganistanul. Unele poziţii din clasament nu sunt deloc surprinzătoare. În partea de sus a clasamentului, ne aşteptam să fie Noua Zeelandă (3), Austria (4) şi Elveţia (5). În partea de jos a clasamentului, iarăşi, sunt numele obişnuite: Irak (159), Siria (160) şi Somalia (161).

Între primele zece state clasate sunt nu mai puţin de 4 state NATO (Islanda, plus Danemarca pe locul 2, Canada pe locul 8 şi Belgia pe locul 10), ceea ce arată că a fi membru în această alianţă este compatibil cu o poziţie excelentă în topul statelor pacifice.

România figurează în ultimul clasament pe o poziţie (30), cred, onorabilă, înaintea unor state precum Italia (34), Lituania (43) sau Franţa (53).

Alte state se clasează astfel:

Japonia (6), Suedia (9), Cehia (14), Germania (15), Spania (27), Chile (31), Letonia (41), Marea Britanie (44), Argentina (60), Grecia (68), Brazilia (81), Statele Unite (100), Algeria (119), Turcia (134), India (141), Yemen (152), Coreea de Nord (154), Rusia (155), Pakistan (157).

Aceasta a fost doar o selecţie aleatorie. Comentariile le las în seama cititorilor. Tot ce doresc să adaug acum este că Indexul Global al Păcii este o lectură foarte interesantă în totalitatea sa.

Acum, dacă v-am trezit curiozitatea, să trecem la chestiuni mai abstracte.

Unul dintre lucrurile care sunt cumva nelalocul lor este atenţia foarte redusă acordată chestiunii păcii. Da, este adevărat că în lume există numeroase războaie. Civile sau între state suverane. Pe undeva este firesc ca relatările din ziare să fie focalizate asupra acestor conflicte.

Însă, aşa cum afirmau autori clasici precum Grotius, scopul unui război just este, de fapt, pacea. De aceea aceşti autori au stabilit că sunt în afara legii acele maniere şi mijloace ce a purta un război care sunt incompatibile cu o pace stabilă, după încetarea ostilităţilor.

Dacă privim, rapid, în istoria secolului XX, marcat de atâtea războaie, constatăm că atenţia a fost fixată adesea asupra iniţiativelor de pace. Convorbirile din anii '30 sau din anii '80 pentru limitarea înarmărilor au fost urmărite de un public considerabil. Şi este imposibil să înţelegi ceva din istoria contemporană fără să ştii nimic, spre exemplu, despre formarea ONU.

Unii dintre noi am uitat însă, din câte observ, că valoarea unui om de stat nu stă doar în numărul de voturi obţinute sau în procentele în plus adăugate la PIB, ci şi în capacitatea sa de a fi un autentic om al păcii.

În această privinţă, chiar şi unele state mici sau mijlocii au avut un rol mare. Las la o parte exemple binecunoscute precum Elveţia. Iată Costa Rica, o ţară care prin preşedintele Oscar Arias (premiul Nobel pentru Pace, 1987) a fost o prezenţă diplomatică importantă pe scena emisferei vestice.

De unde relativa neglijare a acestei dimensiuni, a păcii?

Cred că o parte din răspuns se află în perioada de dinainte de 1989, când regimul comunist din România a folosit, cu cinism, tema păcii. Îmi amintesc cum, în 1986, Ceauşescu a convocat un "referendum" prin care dorea să îşi promoveze iniţiativa de reducere cu 10% a cheltuielilor militare. Pentru orice minte normală era vorba, evident, de o mascaradă. Oamenii au fost convocaţi cu tabel şi obligaţi să semneze. Nici vot secret, nici dezbateri, nimic.

Faptul că un personaj agresiv şi amoral precum Nicolae Ceauşescu s-a prezentat atâţia ani ca un "porumbel al păcii" internaţional, a făcut ca idealul păcii să fie lăsat în plan secund, dacă nu cumva receptat cu ironie. De asemenea, faptul că tema păcii a părut, la un moment dat, confiscată de grupări de extremă-stânga, nu a fost de natură să îi sporească popularitatea.

Cu toate acestea, ideea păcii are o genealogie ilustră în gândirea liberală şi conservatoare modernă. Kant a scris un mic tratat despre "pacea eternă". Economiştii iluminismului scoţian au formulat teorii cu privire la implicaţiile pacifice ale capitalismului modern. În secolul XX, importanţi filozofi precum Jaspers, Popper, von Mises, Russell sau Rawls au scris despre pace, atât în cheie populară, cât şi în cheie teoretică.

Desigur, şi alte chestiuni sunt importante. Alianţe militare, investiţii, ordine publică ş.a.m.d. Să păstrăm un gând însă şi pentru pace şi pentru oamenii care o pot aduce.