Tranzacţiile de spaţii industriale şi de depozitare vor lua amploare în 2006

Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 5 septembrie 2005

Dacă 2003 a reprezentat pentru segmentul spaţiilor industriale şi de depozitare un an de referinţă, marcînd începutul unor schimbări care au influenţat piaţa, în 2006 tranzacţiile pe acest segment vor fi prioritare, a declarat Bogdan Georgescu, director general al companiei imobiliare Colliers România. "Tendinţa actuală se va menţine, în condiţiile în care multe companii sînt interesate de deschiderea unor unităţi de producţie în România, în special în Bucureşti, Cluj, Timişoara. Printre companiile mari care şi-au anunţat, pentru 2005, intenţia de a investi pe acest segment se află DuraAutomotive Systems(SUA), Ruwel (Germania), Celestica (Canada)", a spus Bogdan Georgescu, citat de Rompres.

În ceea ce priveşte spaţiile de depozitare, cererea va continua să crească, în 2006, în special datorită operatorilor logistici, atît a celor deja prezenţi pe piaţă, cît şi a celor nou-veniţi. În acelaşi timp, utilizatorii finali - lanţuri de supermarketuri, hypermarketuri - vor avea nevoie de spaţii de depozitare noi, de calitate superioară.

Pe segmentul industrial, chiriile vor scădea uşor, către limita inferioară a intervalului 4-6 euro/mp/lună, iar preţuri mai mari se vor înregistra pentru spaţiile prevăzute cu utilităţi diversificate, moderne.

"România se află, în acest moment, pe harta celor mai importante fonduri de inves-tiţii imobiliare din lume. Aceasta se traduce într-un volum mare de capital care încearcă să identifice oportunităţi pe o piaţă încă subalimentată în ceea ce priveşte spaţiile industriale cu standarde de clasă A", a spus Bogdan Georgescu. Factorii determinanţi ai acestei evoluţii sunt creşterea numărului de grupuri internaţionale indus-triale de anvergură, care au decis să-şi dezvolte afacerile în România, creşterea afacerilor marilor companii existente deja pe piaţă, precum şi creşterea concurenţei, care a condus la căutarea unor spaţii mai mari şi mai bune din punct de vedere calitativ. În prezent, o dată cu maturizarea economiei româneşti, s-a produs o schimbare a mentalităţii, atît pe plan local, cît şi pe plan internaţional, relativ la contextul economic românesc.

Pentru 2006, se estimează o creştere importantă a activităţii de stocare şi logistică a mărfurilor, ceea ce duce la o creştere a cererii de spaţii potrivite producţiei. "Pînă în prezent, piaţa spaţiilor indus-triale şi de depozitare vechi, aparţinînd fostelor întreprinderi de stat, hale de producţie dezafectate, au fost bine tranzacţionate pe piaţa imobiliară", a precizat Bogdan Georgescu. Suprafeţele incluse în această categorie ajung, în total, în Bucureşti şi în zonele limitrofe, la un milion de metri pătraţi construiţi. Dacă, pînă la inceputul anului 2005, spaţiile vechi au mai fost atractive datorită unor avantaje precum amplasamentul în interiorul infrastructurii de transport, specialiştii estimează că firmele mari de pe piaţă se îndreaptă, din 2005, spre investiţii în construcţia de spaţii noi, moderne, cu caracteristici şi standarde la nivel internaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb