Trebuie să ne reuşească demondializarea ... (II)

Epoca în care toată lumea părea a munci pentru o lume fără frontiere a apus. Dintr-o dată, toată lumea recunoaşte că, cel puţin unele frontiere naţionale, sunt esenţiale dezvoltării economice şi securităţii...

Asistăm, în plin proces de de-mondializare, de refuz al globalizării şi al progresismului, la incredibila dezvoltare a sentimentului national, pe modelul "Slava Ucraina" - ţările din Estul Europei redescoperă importanţa naţiunii şi a frontierelor, Occidentul a pus în sfârşit farul pe ţările din fostul bloc comunist, date fiind admirabilul răspuns* la conflictul din Ucraina (solidaritate pentru refugiaţi, reacţie sancţionatorie fără perdea şi fără ipocrizie la adresa invadatorilor, punerea infrastructurii proprii la dispoziţia importatorilor occidentali de materii prime şi cereale) şi potenţialul de dezvoltare coordonată şi consolidată a unui zid economic şi politic de protecţie a Occidentului faţă de tendinţele expansioniste ale Rusiei şi Chinei, iar Franţa şi Germania se întorc tot mai mult către ele însele, sub impactul mişcărilor de protest de tipul jachetelor galbene sau al celor care s-au opus totalitarismului sanitar al Bruxellesului, în timp ce autorităţile "democrate" din SUA pun cu sârguinţă în aplicare sloganul lui Trump "America First". De cealaltă parte, Rusia şi China pretind siguranţă militară şi revendică teritorii pierdute, rupte cândva de la trupul "patriei - mamă"... China a naţionalizat jumătate din economie (aia deţinută de occidentali), sub pretextul plandemiei, iar Rusia, forţată de retragerile corporaţiilor străine, cu titlu de "sancţiune", a luat chiar mai mult de 75% în proprietate de stat. China, anul trecut, a obligat miliardarii chinezi din zona tehnologiilor înalte să îşi împartă miliardele cu poporul ...

Problema nu se reduce, însă, la finalul globalizării/mondializării. Este vorba de o esenţială răscruce de drumuri, comparabilă ca amplitudine cu ceea ce s-a întamplat în anii 1948-1950, când s-au creat cele două blocuri rivale - Occidentul şi (pro)sovieticii, şi când s-a trecut, din cel de-al doilea război mondial, în care sovieticii erau aliaţii Occidentului, la războiul rece şi la cortina de fier economică şi socială, sovieticii devenind principalul duşman al Occidentului.

Pe ansamblul său, în ultimii 40 de ani, economia de piaţă a făcut dovada lipsei de rezilienţă, astfel cum remarcă Stiglitz.

Pentru a evita etichetări, precizez că sunt un suporter al economiei de piaţă funcţionale şi al capitalismului high road, care se bazează pe libertate, competiţie, egalitate de şanse şi respectul faţă de fiinţa umană, cu toate calităţile şi umbrele sale. Ce critic este îmbogăţirea fără justă cauză, cu preţul nenorocirii, sărăcirii şi manipulării altora. Ce detest este totalitarismul, cu toate faţetele sale - digital, sanitar, climatic, colectivist-bolşevic, chinezesc, iliberal. Ce nu pot accepta este excepţionalismul juridic şi economic, punerea lumii în perpetuă stare de urgenţă, ca şi când omul ar fi nimic altceva decât un lup pentru celălalt om - homo homini lupus, care nu poate fi lăsat să îşi atingă cea mai înaltă stare a sa, aceea de fiinţă raţională şi simţitoare. Starea de război al tuturor contra tuturor este deplorabilă şi nu poate fi lăudată şi promovată decât de militariştii obtuzi şi, mai ales, de cei care se îmbogăţesc din război.

Adevărul este că, aşa-zisa ecomomie de piaţă din ultimii 40 de ani, capturată şi pervertită de corporaţii şi de fanii WEF de la Davos, a creat concentrare economică excesivă, a determinat monopoluri globale, ineluctabile - there is no alternative (TINA), a cauzat stereotipie (chinezărie), calitate redusă şi lipsă de inovaţie, a dus la fabricarea de alimente şi de medicamente dăunătoare corpului şi chiar speciei umane şi a ejectat ireparabil şi ireversibil produse şi reziduuri/deşeuri nocive pentru mediu şi planetă.

Stiglitz dă exemplul maşinilor fără roată/cauciuc de rezervă, care s-au pus în circulaţie în intenţia de a reduce costul cu câţiva dolari, fără a lua în calcul consecinţele infinit mai costisitoare şi nocive pentru lume.

Dar chestiunea este cu mult mai amplă. Fie că aţi auzit sau nu de învechirea programată (programmed obsolescence), aţi observat toţi că smartphone-ul se strică inexplicabil după circa un an şi jumătate, smart tv - ul după doi ani, frigiderul inteligent după trei ş.a.m.d. Iar asta se întâmplă cu un scop şi cu un cost: trebuie ca producţia acestor device - uri, externalizată în China, desigur, să poată continua, iar profitul şi capitalizările bursiere ale titularilor brandurilor să curgă fluviu; deşeurile rezultate din aceste obiecte de care ne dispensăm prea devreme nu se tratează, nu se reciclează, nu se neutralizează - ele se depozitează pe sol, pe fundul fluviilor sau al oceanelor, în subsolul vecin cu apa din pânza freatică pe care o infestează etc. Iteraţia se potriveşte oricărui produs industrial, inclusiv chimic sau nuclear. Pe de altă parte, utilizăm toţi pixurile, periuţele de dinţi şi aparatele de ras de unică folosinţă, pet-urile şi pungile, repelenţii chimici contra insectelor, erbicidele de grădină, detergentul etc. Alimentele din hyper-market, din restaurant şi din frigiderul domestic, sunt aruncate de occidentali (inclusiv de noi, românii) în proporţie de 60-70%, pe motiv că expiră sau se strică, în timp ce oamenii mor de foame sau de malnutriţie, medicamentele şi vackseenurile neconsumate în cantităţile gigantice în care se produc sunt dosite sau distruse non-ecologic, pe motiv de inutilitate sau expirare, în timp ce oamenii mor de cancer sau de dizenterie, pentru care nu sunt bani sau care nu suscită interesul de a produce medicamente. Societatea de consum, o culme a democraţiei şi a confortului (cel puţin in visele noastre post-decembriste, de cetăţeni ai unei ţări tocmai ieşită dintr-un comunism caracterizat prin ample şi îndelungate penurii), a fost pervertiă în consumerism, iar pentru acest final pervers sunt vinovate corporaţiile cinice, alergătoare după profit cu orice preţ, iar nu cetăţenii, atraşi în acest joc prin tot felul de capcane, practici comerciale incorecte şi abuz de putere economică.