Trebuie să ne reuşească demondializarea ...(IV)

Capitalismul de pradă este şi cauza crizelor economice repetate şi a penuriei. Cine deţine resursele, poate controla economia şi societatea, prin frică, sărăcire, privaţiune energetică, înfometare şi război şi, uneori, prin recompense *. Stiglitz face interesanta remarcă după care Germania ar fi ales * să îşi facă întreaga economie dependentă de gazul rusesc "ieftin". Însă, în condiţiile războiului din Ucraina, acest gaz nu mai este ieftin. Mult mai grav din punct de vedere moral - aprovizionarea cu gaz rusesc implică finanţarea indirectă a continuării războiului din Ucraina. În schimb, stoparea alimentării cu gazul rusesc antrenează consecinţe economice şi sociale grave. Aduce penurie şi regres economic. Germania va fi pusă în faţa unei alegeri între confortul cetăţenilor săi şi finanţarea indirectă a războiului. Desigur, politic vorbind, va avea câştig de cauză prima variantă. Stomacul este un dictator mai rău decât Putin, iar cămaşa e mai aproape de piele decât şuba. În condiţiile unei lungi şi inutile perioade de restricţii pandemice şi ale unei neaşteptate inflaţii, penuria va fi prioritară în politicile publice ale Germaniei şi ale restului europenilor **. Gazul american este mult mai scump, deci se va reveni rapid la cel rusesc, pentru care există şi infrastructură. Războiul şi ucrainienii vor intra încet, dar sigur, în uitare.

Stiglitz aduce, de asemenea, în atenţie şocanta penurie de lapte praf din SUA, din primăvara anului 2022, şi spune, pur şi simplu, că a fost cauzată de monopolul de pe piaţa acestui produs.

Dar constatarea ar trebuie să fie generică şi extrapolată la toate tipurile de penurie cu care ne confruntăm - cea de energie, cea de carburanţi, cea de materie primă, piese de schimb şi semiconductori, cea de alimente, chiar şi cea de inteligenţă şi raţiune. Toate sunt cauzate, în mod fundamental, de monopol. Pandemia, războiul, geopolitica şi politica internă a Chinei (care a dus la închiderea oraşului Shanghai timp de 12 săptămâni, cauzând o "gaură" de 25% în comerţul global) sunt doar elemente circumstanţiale de agravare a acestei penurii cauzate de monopol ***.

Stiglitz spune că statele occidentale trebuie să înceteze să se alinieze în spatele marilor bănci şi a creditorilor care le-au incitat să se împrumute la niveluri pe care nu le puteau suporta (datoriile suverane actuale se întinde pe 2-3 generaţii ...).

De asemenea, Stiglitz spune că, la fel ca întotdeauna, ţările în curs de dezvoltare sunt lovite cel mai grav de penurie.

Adaug eu că penuria, ca într-un cerc vicios diabolic, va determina şi creşterea ratelor dobânzii la creditele sau obligaţiunile suverane contractate de ţările mici, cu consecinţa unei noi şi masive redistribuiri injuste a bogăţiilor. Statele mici, ca România, au ajuns să se împrumute la dobânzi de 10%, iar creşterea aberantă a acestor dobânzi nu se opreşte aici. Statele mari, dezvoltate, cu rating AAA+, se împrumută şi aiz la dobânzi real-negative, având şi privilegiul de a tipări bani suplimentari faţă de nevoie de acoperire cu lichiditate a masei de buniri şi servicii aflate în comerţ (quantitative easing), cu consecinţa inflaţiei şi, deci, a scăderii puterii de cumpărare a banilor. Creditorii, înclusiv fondurile de pensii care cumpăra bonduri americane, britanice, franceze sau germane, pierd masiv din această scădere a puterii de cumpărare, care a fost de cca 40% în ultimii doi ani (consecinţă a politicii prosteşti de combatere a pandemiei cu bani aruncaţi din elicopter - whatever it cost, quoi qu'il en coute).

Foarte interesantă este, din acest punct de vedere, afirmaţia lui Stiglitz după care "mulţi subliniază ipocrizia SUA, care cer socoteală pentru agresiunea rusă, cu toate că SUA au invadat Iraqul sub un pretext fals, în 2003". Stiglitz adaugă că, în combinaţie cu injustiţiile istorice la adresa naţiunilor mici, aceste evenimente şi suite de fapte, comportamente şi omisiuni ale SUA şi ale Occidentului au discreditat total pledoaria occidentală în favoarea democraţiei şi a statului de Drept international.

De notat, în completare, că Putin doar a profitat de această incredibilă involuţie, petrecută în Occident, care şi-a degradat valorile, şi-a distrus coeziunea, pe criterii de "corectitudine politică", s-a concentrat pe ideologii de psihiatrie (considerând normal şi îndreptăţit obiceiul unor bizari de a se considera azi bărbat, mâine femeie şi poimâine cerb), şi-a abandonat rădăcinile creştine, şi-a făcut cioburi vitrina drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi s-a aruncat orbeşte în braţele unor impostori, ramoliţi şi proşti care au tupeul să se numească lideri şi, în plus, să îl sfideze pe Dumnezeu, în numele a ceea ce ei numesc "ştiinţă".

Conform lui Stiglitz, după 40 de ani de conferinţe şi lobby pentru mondializare, ţinute de Forumul Economic Mondial de la Davos (precum şi de epigonii acestuia, n.n., Gh. P.), a devenit clar că managerii, tehnocraţii, influencerii şi soldaţii politici reuniţi la Davos au comis erori majore de gestiune. Au prejudiciat acţionarii, mai ales acţionarii indirecţi (stakeholders-i, "părţile interesate", pe umerii cărora plânge Schwab, promiţându-le că, în 2030, nu vor mai avea nimic în proprietate, dar vor fi fericiţi...) au vătămat grav lumea, au distrus încrederea în capitalism şi democraţie. Au minţit, au utilizat dublul standard, au cauzat disonanţă şi regres cognitive. Au promis dezvoltare şi progres pentru toată lumea, ţări dezvoltate sau regiuni sub-dezvoltate, deopotrivă.

Dar numai multinaţionalele occidentale s-au îmbogăţit.

Conform lui Joseph Stiglitz, afirmaţia conform căreia îmbogăţirea bogaţilor va atrage îmbogăţirea tuturor, inclusiv a săracilor şi a defavorizaţilor, a fost o escrocherie.

Dacă lăsăm sarcina de a gestiona declinul mondializării mai bine decât soldaţii de la Davos au ştiut să-i gestioneze dezvoltarea, nu avem nicio şansă să "ratăm" aceleaşi greşeli. Ironic, desi aceşti bufoni penibili de la Davos visează la resetarea întregii lumii, prin demolarea în vederea mai bunei re-construiri, în realitate leadership-ul global trebuie resetat - un bun început ar putea fi demolarea prostocraţiei.

* promovarea ex-cancelarului german Gerhard Schröder pe poziţii de CEO la marile companii de petrol şi gaz din Rusia nu a fost alegerea personală a acestuia, ci un element-cheie al acestei politici naţionale germane

** ţări ca România, care este un fel de fabrică de compomente pentru industria germană şi o colonie de sub-contractanţi ai corporaţiilor, poate avea mult de suferit şi îndurat din pierderile pe care le va putea suporta Germania cu ocazia schimbării surselor de aprovizionare cu materii prime

*** în timp ce lumea se aşteaptă la foamete şi nu ştie cum să evite catastrofele umanitare care vin (europenii au uitat fenomenul ori l-au cantonat la ţările sărace ale Africii, dar chiar şi băncile centrale occidentale vorbesc de foamete ...), UE insist cu al său Green Deal, un plan execrabil de prost gândit, sub presiunea WEF, care va determina şi mai multă penurie, precum şi mai multă neîncredere în capitalism şi democraţie; în plus, cotele de carbon şi identitatea (portofelul) digital, alte obsesii bruxeleze, vor bloca circulaţia capitalurilor şi a persoanelor, vor determina legarea europenilor de glie sau aruncarea extra muros a ereticilor şi a nesupuşilor, cu consecinţe civilizaţionale incalculabile