Trei săptămâni de apreciere pentru euro, faţă de dolar

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 octombrie 2011

Moneda unică a trecut de 1,40 dolari pentru prima oară din septembrie până în prezent

Euro a crescut în raport cu dolarul pe pieţele externe, în intervalul 24-28 octombrie, pentru a treia săptămână consecutiv, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de apreciere pentru moneda unică din iunie până la momentul actual. Avansul de săptămâna trecută s-a datorat acordului la care au ajuns liderii europeni cu privire la recapitalizarea băncilor şi reducerea datoriei Greciei de către creditorii privaţi.

Euro a câştigat 1,8%, săptămâna trecută, ajungând la 1,4147 dolari vineri, la New York. Cursul monedei împărţite de 17 ţări din Uniunea Europeană a depăşit pragul de 1,40 dolari pentru prima oară din septembrie până în prezent.

Analiştii nu sunt, însă, prea siguri că această tendinţă de creştere va continua, piaţa urmând să fie foarte atentă la informaţiile privind detaliile planului de salvare a zonei euro.

De menţionat că, deşi pe ansamblul săptămânii trecute a avut un curs pozitiv, euro a pierdut 0,3% vineri faţă de moneda SUA, după ce analiştii agenţiei de evaluare Fitch Ratings au declarat că reducerea datoriei Greciei, de către creditorii privaţi, este văzută ca un faliment temporar.

Deprecierea dolarului faţă de euro, săptămâna trecută, a adus creşteri pe piaţa metalelor preţioase. În cele cinci zile încheiate în 28 octombrie, preţul aurului cu livrare în decembrie a crescut cu 6,8% la Comex New York, ajungând la 1.747,20 dolari/uncie. Avansul săptămânal a fost cel mai puternic din ianuarie 2009 până la momentul actual. La New York Mercantile Exchange, cotaţia platinei cu livrare în ianuarie a urcat cu 9,4% săptămâ­na trecută, acesta fiind cel mai important câştig înregistrat după luna mai 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb