Trezirea din înviere

Un damf acru, de mahmureală, pluteşte peste ţară. Chiolhanurile, chiar dacă din bucate diferite, după lărgimea băierilor pungii fiecăruia, au definit condiţia de existenţă a aces­tor zile. Stropite, din belşug, cu tărie, vin şi bere, pînă la comă. Doam­ne, ajută! "Crăciunu sătulu, Paştele fudulu", zice o vorbă "din popor", în­cer­cînd să clarifice deosebirea dintre cele do­uă răspîntii ale credinţei de la care se reclamă poporul acesta, creştinat încă din vremea Sfîntului Andrei şi decreştinat în fiecare zi, de atunci încoace. Pînă la formele fără fond, aberant-ridicole, care devastează viaţa contemporanilor noştri. În mentalitatea şi chiar în practicile susţinute de biserică, cele două momente s-au sudat, de mult, întru nevoia de îmbuibare şi fudulie a omului, care a părăsit scenariul Noului Testament, ca îndreptar al vieţii sale interioare, ori de obşte. Excepţiile, atîtea cîte sunt, nu fac decît să confirme, umil, regula. Paştele este, mai nou, un brand turistic. O altă ocazie socială pentru deplasarea la malul mării, pentru o binevenită avant-premieră la sezonul turistic, unde lumea se poate bucura, în costul unui tichet oferit de stat, şi de un inedit spectacol nocturn, de lumini şi lumînări, în aer liber. Amin! În entuziasmul spectacolelor cu public larg, megafoane, camere de luat vederi şi microfoane, nimeni nu mai are timp să bage de seamă, nici măcar înalţii prelaţi ai bisericii, că Scripturile nu pomenesc nici un cuvînt despre vreo celebrare sau petrecere la care Iisus şi Apostolii săi să fi participat, după ce Maria din Magdala a adus vestea Învierii. Ospeţe n-au avut loc nici în cele 40 de zile, pînă la Înălţare, după ce Iisus li s-a arătat Apostolilor, în "Trupul cel nou". Unul care, deşi avea materialitate, după cum s-a încredinţat Toma însuşi, nu era deloc din aceeaşi "materie" cu cel ce fusese răstignit pe cruce. Cui, dintre cei care-şi urează de zor "Paşte fericit", cu săptămîni înainte de răspîntia mistică a Învierii, îi mai pasă astăzi de diferenţa dintre ipostaza lui Iisus cel Întrupat, al naşterii sale în ordine lumească, şi cea a lui Iisus Revelat, cel pe care Maria îl vesteşte lumii, de atunci, din a treia zi de la coborîrea Trupului sfîrtecat de Răul Lumii, în mormîntul de împrumut al lui Iosif din Arimateea. Şi, la urma urmei, de ce i-ar păsa cuiva, dacă marile instituţii bisericeşti, care se fudulesc că poartă pe umeri moştenirea lui Iisus, nu sunt deranjate de faptul că trebuie să-şi comande la Ierusalim cîte un miracol al luminii sfinte, la interval de o săptămînă, fiecare pentru sine, pentru că nu le-a ajuns un mileniu să se pună de acord asupra calculului după care se stabileşte data Paştelui! Fiecare cu lumina lui, iar mai nou cu avionul lui, prin care lumina poate fi livrată în timp util şi oportun aşe­zămintelor de cult. Ce s-ar fi făcut Iisus fără progresul tehnologiei aviatice şi, mai ales, fără spiritul întreprinzător al prelaţilor moderni şi al enoriaşilor lor politici!

Totuşi, trezirea din mahmureala "sărbătorilor pascale" este cea mai dificilă, pentru politicieni. Deşi n-au părăsit, decît de ochii lumii, patimile pămînteşti ale luptei pentru putere, recăderea lor în realitate este mai traumatizantă decît răstignirea pe cruce! Ce să spui "ăstora" de apucară şi ei să se îmbuibe, cu cîteva ouă şi o pulpă de miel? Că, la anul, n-or să mai aibă nici atît? Sigur, după cruci şi mutre reculese, transmise pe toate canalele de televiziune, exact la apropontul învierii, e un pic mai greu să o iei de la capăt cu sudălmile şi ocările la adresa adversarilor, dar nu imposibil. Totul este să fii cît mai "natural", mai lipsit de complexe, mai creştin! Doar, Hristos a Înviat! Putem, în consecinţă, să o luăm de la capăt! El cu ale Lui, noi cu ale noastre! Că, uite, acum vine Crăciunul şi or să ţipe iar ăştia după porc, cîrnaţi, caltaboşi şi cozonac. Iar El nu ştie cum e cu alegerile! Noi ştim şi zău că nu-i uşor, dar-ar boala în ele de alegeri, că numai belele ne aduc! Uite, Biserica, de pildă! De ce are lumea atîta încredere în ea? Pentru că se fac şi acolo alegeri! Dar, după ce l-au ales pe unul, aşteaptă pînă dă ăla colţul de bună voie, ori îl operează un doctor care vrea să ajungă şi el profesor universitar. Abia după aia se fac alegerile următoare! Şi nimeni nu se plînge că n-ar merge treburile bine, zău aşa! Tot suntem noi un popor de credincioşi; dăm buzna în zidurile bisericilor, la Înviere, de stau să se dărîme, mai ceva ca la Cetatea Ierihonului: n-am putea să răstignim şi noi un pic Democraţia asta, să-i punem la căpătîi o lumînare şi să aşteptăm următoarele alegeri, pînă o învia din nou, la Judecata de Apoi?