Grupul TriGranit, deţinut de omul de afaceri maghiar Sandor Demjan şi implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare din România în perioada de boom, vrea să reia investiţiile pe piaţa locală, fiind interesat de "dezvoltări de nişă" în Bucureşti.
"În România am dezvoltat câteva centre comerciale şi ne uităm să ne întoarcem pe această piaţă. Bucureştiul este un oraş atractiv şi în prezent căutăm dezvoltări de nişă aici", a declarat Tomasz Lisiecki, chief development officer TriGranit Development Corporation, citat de publicaţia propertyeu.info, potrivit Mediafax.
În acelaşi timp, Lisiecki a precizat că dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, în Polonia este cel mai uşor să începi noi dezvoltări, deoarece există posibilităţi de a vinde active imobiliare, multe fonduri germane fiind interesate să cumpere proiecte de retail pe această piaţă, existând de asemenea şi capital autohoton.
Pe de altă parte, despre Ungaria reprezentantul TriGranit spune că, deşi recentele modificări legislative din domeniul bancar fac dificile atât dezvoltarea, cât şi atragerea de fonduri pentru astfel de proiecte, piaţa de retail este în creştere şi oferă multe active bune de vânzare.
Sandor Demjan, fondator al companiei de dezvoltare imobiliară TriGranit şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, a preluat anul trecut integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.
Demjan, care a dezvoltat şi mallul Polus din Cluj, controla 50% din Atrium Arad încă din 2010, de la deschiderea proiectului, când investitorii au cedat 50% către firma de construcţii Arcadom, controlată de Demjan.
TriGranit a fost implicat în mai multe proiecte din România în anii de boom ai pieţei imobiliare, inclusiv în dezvoltarea mall-ului Maritimo din Constanţa (care a fost finalizat de Immofinanz), dar cel mai important proiect al său propus în România a fost Esplanada de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, un parteneriat public-privat, care însă nu a mai fost pus în practică.