Trump descrie atacul chimic din Siria drept un "afront îngrozitor la adresa umanităţii"

A.C.
Internaţional / 5 aprilie 2017

Donald Trump

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri atacul chimic din Siria drept "oribil", "de nedescris" şi un "afront îngrozitor la adresa umanităţii", relatează Reuters.

Întrebat dacă formulează o nouă politică în privinţa Siriei, el a răspuns: "Veţi vedea".

Anterior, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a condamnat vehement miercuri Rusia şi Guvernul sirian pentru atacul cu arme chimice vizând civili, sugerând că Statele Unite ar putea lua măsuri singure pentru a rezolva problema războiului civil din ţara arabă.

Comentariile lui Haley sunt cea mai directă ameninţare cu o acţiune unilaterală a SUA, în condiţiile în care ONU încearcă să găsească o soluţie la criza din Siria.

Declaraţiile sunt cu atât mai neaşteptate cu cât administraţia Trump a adoptat un ton mai blând faţă de regimul lui Bashar al-Assad şi a pledat pentru relaţii mai bune cu Rusia.

Atacul chimic din provincia Idleb, din nord-vestul Siriei, a provocat moartea a peste 100 de persoane, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, fără a divulga sursa informaţiei.

Erdogan, care a făcut anunţul la un miting din provincia Bursa, din nord-vestul ţării, l-a numit pe preşedintele sirian Bashar al-Assad un "criminal". Ankara este de mult timp unul dintre criticii vehemenţi ai lui Assad şi a cerut îndepărtarea sa de la putere.

Ţările occidentale, inclusiv Statele Unite, au acuzat forţele armate ale lui Assad pentru atacul chimic din satul Khan Sheikhoun, controlat de rebeli.

Rusia, care îl susţine pe Assad, a negat miercuri că preşedintele sirian este de vină pentru atac şi că îl va susţine în continuare.

Spitalul în care erau îngrijiţi răniţi într-un "atac toxic" care a avut loc marţi în nord-vestul Siriei a fost bombardat şi a suferit distrugeri importante, a constatat la faţa locului un corespondent AFP. Opoziţia siriană a acuzat regimul lui Bashar al-Assad că a comis acest atac "chimic", soldat cu 58 de morţi, într-un fief rebel şi jihadist din nord-vestul ţării.

Jurnalistul a transmis că bombardamentul a vizat o parte a spitalului şi că a văzut medici fugind printre dărâmături.Imediat după atac nu se ştia dacă există victime.

Un bilanţ anterior anunţa 35 de morţi în urma atacului aerian.

Cel puţin 11 copii se află între persoanele ucise în raidul aerian care a vizat Khan Sheikhan, în provincia Idleb, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Bilanţul a început să crească de dimineaţă, pe măsură ce victimele - toate civili - decedau "după ce au fost transportate la spitale", a precizat pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului.

Coaliţia naţională, o componentă importantă a opoziţiei siriene, a acuzat "regimul criminalului Bashar" că a efectuat acest raid cu "obuze cu gaz chimic".

Ea a acerut Consilului de Securitate al ONU "să convoace o reuniune de urgenţă după această crimă şi să deschidă o anchetă imediat".

Regimul nu a făcut vreo comunicare în legătură cu aceste atacuri până marţi după prânz.

Observatorul a precizat că persoanele au decedat din cauza gazului prin sufocare, dar nu a fost în măsură să precizeze care este natura acestui gaz.

Zeci de alţi locuitori aveau probleme respiratorii şi alte simptome.

Observatorul, cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu era în măsură nici să spună dacă raidurile au fost efectuate cu avioane ale armatei siriene sau ale Rusiei, aliata regimului.

El spune de obicei că este în măsură să stabilească cui aparţin avioanele în funcţie de tipul aeronavelor, localizarea şi muniţiile acestora.

Surse medicale din oraş au anunţat că victimele aveau stări de leşin şi vomă, potrivit Observatorului.

Membri ai Căştilor Albe sunt surprinşi în imagini stropind răniţii cu apă.

Provincia Idleb, aflată în mare parte sub controlul unei alianţe între rebeli şi jihadişti, este vizată frecvent de atacuri aeriene ale regimului şi aviaţiei ruse. Ea a fost vizată, de asemenea, de raiduri ale coaliţiei antijihadiste conduse de Statele Unite.

Guvernul sirian dezminte că a folosit arme chimice într-un război care s-a soldat cu peste 320.000 de morţi începând din martie 2011. El a ratificat Convenţia cu privire la interzicerea armamentului chimic în 2013.

În octombire 2016, Consiliul de Securitate a primit un raport care conchide că armata siriană a comis un atac cu armament chimic şi anume clor, la Qmenas, în provincia Idleb, pe 16 martie 2015.

Într-un raport precedent, Comisia de anchetă - Joint Investigative Mechanism (JIM) - a conchis că elicoptere militare au răspândit clor gazos în cel puţin două localităţi ale provinciei Idleb, la Talmenes pe 21 aprilie şi la Sarmine pe 16 martie 2015.

Uniunea Europeană a introdus pe 20 martie pe lista sa neagră patru noi oificiali militari sirieni, acuzaţi că au folosit "arme chimice împotriva populaţiei civile" în 2014 şi 2015, potrivit unui comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb