Tudose: BNR ar trebui să aibă grijă de fluctuaţiile ROBOR

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 noiembrie 2017

Premierul României, Mihai Tudose, a declarat, vineri, la Băile Herculane, că BNR este cea care ar trebui să aibă grijă de fluctuaţiile din ultima vreme în ceea ce priveşte creşterea indicelui ROBOR.

"La preluarea mandatului s-a spus că o să capotăm la sfârşitul lui august, că nu o să mai avem bani de salarii. Apoi toată lumea ne-a recomandat să fim mai blânzi cu anumiţi operatori economici, că va veni şi răzbunarea, probabil. ROBOR-ul nu avea cum să mai scadă, a atins un minim istoric în România. Nu avea decât să crească. Ce se întâmplă pe segmentul bancar eu cred că puteţi să-l întrebaţi pe domnul guvernator al BNR, domnia sa coordonând şi trebuind, cel puţin teoretic, să aibă grijă de aceste fluctuaţii", a afirmat Mihai Tudose, potrivit Agerpres.

Făcând referire la scumpirea energiei electrice, premierul României a reamintit că a luat o decizie în guvern de a trimite o solicitare parlamentului, respectiv, Camerei Deputaţilor, în vederea efectuării unei anchete la ANRE.

ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, a urcat vineri pe piaţa interbancară la nivelul de 2,18%, la trei luni, de la 2,09% joi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Indicele ROBOR la trei luni a revenit aproape de valoarea de la finele lunii octombrie 2014. Pe data de 28 octombrie 2014, indicele se situa la 2,20% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, acesta a ajuns, vineri, la 2,29% pe an, de la 2,19% joi. Un nivel similar a mai fost atins pe 5 noiembrie 2014.

Conform datelor BNR, la începutul anului, ROBOR era la 0,87%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb