Fonduri europene în valoare de 45 de milioane de euro vor fi folosite pentru digitizarea în domeniul cultural, de la tot ceea ce înseamnă avizare, autorizare, certificare a intervenţiilor în construcţiile pe clădiri de patrimoniu, respectiv a patrimoniului imobil, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia ministrul Culturii, Raluca Turcan, relatează Agerpres.
"Nu mai puţin important este şi apelul pe care noi îl vom folosi pentru a investi 45 de milioane de euro pentru digitizare în domeniul cultural. Sunt două proiecte pentru care am lansat deja documentaţia de implementare pe fonduri europene, prin care vom digitiza tot ceea ce înseamnă parte de avizare, autorizare, certificare a intervenţiilor în construcţiile pe clădiri de patrimoniu şi în acelaşi timp de digitizare a patrimoniului imobil din România, astfel încât să ajungem să avem o hartă a obiectivelor culturale, a clădirilor de patrimoniu cu un cod QR pentru ca oricine este interesat de istoria României să poată să afle într-o modalitate modernă", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Culturii.
Programul intitulat E-patrimoniu reprezintă o continuare la un alt nivel a proiectului de digitalizare E-cultura, demarat în 2018.
Finanţarea europeană în valoare totală de 45 de milioane de euro este disponibilă prin două noi proiecte europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027.
"Prima veste bună e că zilele trecute, pe 31 ianuarie, am deschis deja apelul de finanţare pentru unul dintre cele două proiecte, iar a doua veste bună este că a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesar. Ambele proiecte europene vor debuta efectiv în a doua jumătate a acestui an şi vor dura aproximativ doi ani de zile", a scris Raluca Turcan şi pe Facebook.
Concret, prin E-patrimoniu va fi creată o platformă naţională comună pentru servicii publice digitale în domeniul patrimoniului cultural.
"Practic, vom furniza şi vom stoca online toate serviciile de tipul eliberării avizelor de intervenţie, autorizaţiilor de cercetare arheologică, certificatelor de acreditare experţi etc", a explicat ministrul.
De asemenea, se va inventaria şi documenta digital patrimoniul cultural imobil al României.
"Asigurăm astfel creşterea vizibilităţii patrimoniului printr-o hartă turistică cu monumente şi etichete plasate pe monumente cu coduri QR, care vor direcţiona vizitatorul către platformă, dar şi alte tehnologii sau instrumente de realitate virtuală pentru patrimoniul mobil, inclusiv în sprijinul comunităţilor locale", a adăugat Raluca Turcan.
Ministrul a reamintit că E-cultura a asigurat transpunerea în mediul online a peste 550.000 de resurse culturale mobile, de la cărţi şi cărţi vechi, documente istorice, tablouri până la obiecte etnografice etc.
Raluca Turcan a participat sâmbătă, la Alba Iulia, la inaugurarea oficială a Palatului Principilor Transilvaniei.