Turism în condiţii de război în Ucraina; Intrarea în Marea Neagră, la Odesa, interzisă din cauza minelor marine

T.B.
Internaţional / 1 august 2023

Turism în condiţii de război în Ucraina; Intrarea în Marea Neagră, la Odesa, interzisă din cauza minelor marine

Turismul ucrainean, în special cel de pe litoralul Mării Negre, trece printr-unul dintre cele mai dificile momente din istorie, din cauza războiului declanşat pe 24 februarie 2022, conform agerpres.ro.

La Odesa, unde sunt unele dintre cele mai atractive plaje de la Marea Neagră, industria hotelieră este aproape moartă. Deşi există capacităţi foarte mari de cazare, acestea rămân închise, în cea mai mare parte, ca urmare a faptului că numărul turiştilor este extrem de scăzut. Lipsa clienţilor este pusă pe seama temerilor legate de atacuri cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în special în zona portuară, dar şi pericolului exploziei minelor marine aduse la ţărm.

De altfel, autorităţile au permis populaţiei să iasă la plajă, însă interzic intrarea în apele Mării Negre din cauza minelor.

"Acum, marea într-adevăr este minată, pentru că, atunci când e un pic de vânt, imediat sunt scoase minele pe nisip. Anul trecut, au fost minim patru cazuri letale. Un domn a intrat cu copilul în apă şi a explodat o mină. Copilul a rămas în viaţă. A fost rănit, dar a rămas în viaţă. Părintelui i-a sărit capul pe nisip, oricât de dură ar părea această afirmaţie", a declarat, pentru AGERPRES, jurnalistul de investigaţii Grigore Cozma de la Odesa.

Autorităţile locale din Odesa vorbesc despre o criză economică şi mai ales socială provocată de lipsa turiştilor, cu precădere a celor străini. Nefuncţionarea industriei hoteliere a avut consecinţe grave şi asupra altor sectoare de activitate, precum transporturile sau comerţul.

"În general, economia oraşului a fost distrusă în toate domeniile, nu doar turistic. Transporturile şi comerţul sunt parte componentă a afacerilor din turism. În momentul de faţă, aceste afaceri sunt aproape de zero. În acelaşi timp, resursele umane sunt blocate aproape total", a afirmat viceprimarul oraşului Odesa, Oleg Brindac.

Acesta explică faptul că impactul social al căderii industriei ospitalităţii este mai mare decât cel economic, întrucât oamenii şi-au pierdut locurile de muncă, iar mulţi dintre ei au fost nevoiţi să părăsească Odesa.

"Dacă vreţi să vorbim de turism, nu merge nimic. În mod tragic, turismul nostru este cel de afaceri. Cei care vin sunt jurnalişti, experţi. Acesta nu este turism. Locuiesc în mijlocul oraşului şi pot deveni analist în turism. Înainte treceau 1.000 de oameni prin faţa casei mele, acum trec doar doi. Este pustiu în faţa mea. Turismul a avut un rol extrem de important în ocuparea locurilor de muncă. Majoritatea populaţiei oraşului era legată de serviciile de turism, iar acum este jale mare, mulţi au rămas fără locuri de muncă", a precizat Brindac.

Andrei Nedujii are 63 de ani şi este născut la Odesa. A fost marinar, iar acum este pensionar. El susţine că plajele din Odesa nu au fost niciodată atât de goale şi îşi manifestă scepticismul cu privire la îmbunătăţirea situaţiei în viitorul apropiat.

Fostul marinar povesteşte cum litoralul ucrainean al Mării Negre a fost umplut de mine marine şi deşeuri după ruperea barajului Nova Kahovka de pe Nipru.

"După ce s-a rupt barajul, la noi au ajuns sicrie, morţi. Curenţii aduceau cadavre de animale, mine şi toate mizeriile posibile. (...) Câteva zile a fost furtună, iar minele au ajuns la mal şi multe au explodat", mărturiseşte Andrei, care adăugă că localnicii trăiesc un coşmar.

Odesa este al patrulea oraş ca mărime al Ucrainei din punct de vedere al populaţiei, cu 1.010.500 locuitori la recensământul din 1 august 2015. El s-a dezvoltat în principal ca urmare a activităţilor din Port, considerat unul dintre cele mai importante la Marea Neagră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb