Turiştii au primit despăgubiri de circa 160 milioane lei

A.F.
Miscellanea / 27 septembrie 2024

Turiştii au primit despăgubiri de circa 160 milioane lei

În ultimii 5 ani, companiile de asigurări Membre ale UNSAR au plătit turiştilor despăgubiri de aproape 160 milioane lei în baza asigurărilor de călătorie - arată o analiză a asociaţiei.

Cea mai mare parte a acestei valori (86%) a fost achitată pentru acoperirea serviciilor medicale de urgenţă de care au beneficiat turiştii în vacanţe sau în alte tipuri de călătorii. Este vorba despre îmbolnăviri, dar şi de accidente, inclusiv ca urmare a practicării unor sporturi de sezon. Printre serviciile medicale pentru care s-au plătit despăgubiri se numără consultaţii şi tratamente, intervenţii chirurgicale de urgenţă, spitalizare impusă de survenirea unor boli sau accidente, servicii stomatologice, tratament pentru infecţia cu COVID-19, servicii de ambulanţă, servicii de repatriere medicală sau, din păcate, chiar repatriere în caz de deces etc.

Pe de altă parte, despăgubirile achitate în baza acoperirii STORNO reprezintă 11% din totalul celor 160 milioane lei. Aici vorbim despre rambursarea contravalorii pachetelor turistice achiziţionate, atunci când intervin situaţii care duc la imposibilitatea de a mai pleca în călătorie (spre exemplu: decesul sau îmbolnăvirea asiguratului / soţului / soţiei acestuia sau a unei rude de gradul 1 sau 2, distrugerea locuinţei de domiciliu a asiguratului, accident rutier etc.).

În cele din urmă, diferenţa de 3% din totalul despăgubirilor plătite a reprezentat cheltuieli cu asistenţa rutieră sau pierderea bagajelor şi/sau a documentelor, dar şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate terţelor persoane.

"Azi, de Ziua Mondială a Turismului, ne dorim ca toţi turiştii să se informeze şi să aibă parte de călătorii asigurate - indiferent că vorbim despre vacanţe sau de călătorii în interes de afaceri. Depinde doar de noi să călătorim în siguranţă, protejaţi financiar de o poliţă de asigurare", a declarat Alexandru CIUNCAN, Preşedinte & Director General al UNSAR.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb