TV Rea

• LĂZESCU A PIERDUT DUBLU FAŢĂ DE CÂT PIERDEA SASSU

Unii spun că trebuie schimbată legea, alţii spun că, nu, trebuie schimbat managementul, dar toţi sunt de acord că vremurile sunt aspre.

Actuala conducere a TVR invocă, (în mod clasic, dar asta nu înseamnă că nu ar avea dreptate) "greaua moştenire" preluată de la precedentul Consiliu de Administraţie:

"Amplificarea deficitului, în 2010, a fost generată, în proporţie covârşitoare, de cauze asupra cărora actualul CA nu a avut pârghii de influenţă, fiind vorba despre angajamente de plată anterioare şi penalităţi la sumele neplătite la termenele scadente aferente acestor angajamente", scrie în Raportul de activitate al TVR, depus la Parlament.

Reprezentanţii TVR ne-au repetat cele înscrise în Raport, cum că, din cele 162 de milioane de lei (deficitul pe 2010), pierderile moştenite de la vechiul Consiliu de Administraţie (condus, până în luna mai, inclusiv, a anului trecut, de Alexandru Sassu) se ridicau la 77 de milioane.

Dar, la cifra moştenită a pierderilor (77), actuala conducere a mai adăugat 85 de milioane de lei, ca să ajungă la 162 - adică tot pe atât şi ceva mai mult!

În primele cinci luni ale lui 2010, sub Sassu, Televiziunea publică a acumulat pierderi lunare medii de 5,8 milioane de lei, iar în următoarele şapte luni, sub noul Consiliu, de 12 milioane, lunar.

Dublu.

Din Raportul TVR nu reiese clar dacă, de exemplu, penalităţile bugetare şi/sau diferenţele defavorabile de curs valutar vor fi fost distribuite pe lunile care le sunt aferente, aşa cum ar fi normal, dar, dacă au făcut-o, atunci aşa rezultă: Alexandru Lăzescu, actualul şef al TVR, a pierdut dublu faţă de predecesorul său, Alexandru Sassu.

• RECLAMA ÎN 2011, MAI PROASTĂ

În totalul veniturilor TVR înregistrate în 2010, cele din publicitate deţin o pondere mică (6,68%). Totuşi, este adevărat că potenţialul de atragere a reclamei spre difuzare prin Televiziunea publică este supus unor rigori legale care o discriminează defavorabil faţă de televiziunile private, o discriminare pe care Raportul o aminteşte:

"Programele Televiziunii Publice nu pot fi întrerupte pentru a se difuza reclame, a căror durată nu poate depăşi opt minute pe oră, faţă de douăsprezece minute cât pot difuza televiziunile private".

Anul 2011 se anunţă sever cu veniturile TVR din reclamă.

Anca Gheorghe, directorul Direcţiei de Marketing şi Vânzări din cadrul TVR, ne-a spus că, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2010, a fost constatată o scădere de 9% a volumului de vânzări din publicitate realizate de TVR.

În acelaşi timp, internetul muşcă din televiziune, cererea de reclamă pe mediul online crescând cu peste 20%, deşi, pe total piaţă, creşterea volumului de publicitate este de doar 5-10%, ne-a mai precizat doamna Gheorghe.

Raportul pe 2010 recunoaşte că managementul TVR a gestionat deficitar relaţia cu "Splendid Media" (regia care a intermediat vânzarea de publicitate pentru TVR) - un eufemism folosit ca să exprime palid că a avut vânzări foarte proaste.

Raportul mai recunoaşte şi că nu a dezvoltat "o politică de programe care să susţină activitatea de publicitate".

• TREI ŞPĂGI DATE TELEVIZIUNILOR PRIVATE DE PUTEREA POLITICĂ

Până în 2002, atât televiziunile private, cât şi cea publică, urmau acelaşi regim în ceea ce priveşte spaţiul publicitar, dar Legea audiovizualului adoptată în acel an, sub presiunea televiziunilor private, a redus o treime din durata pe care TVR are dreptul să difuzeze reclamă (de la douăsprezece, la opt minute), iar unele spaţii publicitare au fost interzise.

Aceasta a fost una din cele trei căi prin care autorităţile statului au salvat televiziunile private, ruinate de costuri exorbitante (în goana după cota de piaţă); o a doua cale a constat din ştergerea datoriilor către buget, de zeci de milioane de dolari (acumulate dealungul a şapte ani de evaziune fiscală, când, între altele, şi-au însuşit TVA-ul); a treia cale a constat din acordarea unor ajutoare de stat (alte zeci de milioane de dolari), sub pretextul "încurajării culturii" pe care o diseminau (tocmai explodaseră manelele pe canalele televiziunilor private).

"Toleranţa" statului faţă de televiziunile private este doar aparent inexplicabilă; în realitate, puterea politică de atunci şi-a cumpărat susţinerea mediatică (unul dintre cele mai importante focare de corupţie, cu consecinţe ample în societate, economie şi bineînţeles, în...politică; favoritismul practicat de putere în raporturile cu anumite organe de presă, a consolidat acţiunea acelora prin care alterau nivelul de salarizare al ziariştilor, suindu-l la stele - aceste răsplăţi nefiind în corelaţie cu afacerea media, în sine, ci cu beneficiile politice pe care le aduceau; libertatea presei?; adevărul?; corectitudinea, onestitatea, bunul simţ, responsabilitatea? - ha!, toate astea au devenit doar glume pentru proşti; astăzi, expresia "ziarist cinstit" este de prost gust, iar ziaristul care-i sincer când afirmă că ar fi cinstit, este suspectat că ar fi, pur şi simplu, prost).

Televiziunea publică nu are această monedă de schimb a susţinerii politice deşănţate (fie că o face la ordin şi atunci pare să ţină de "fişa de post", aşa că nu primeşte pentru asta nicio şpagă fiscală, fie că nu o poate face din pricina controlului parlamentar şi atunci de ce ar mai merita vreo şpagă?!).

• AUTOCRITICĂ DERUTANTĂ

Întotdeauna, autocritica este derutantă: Raportul spune că TVR îşi are partea sa de vină în proasta vânzare a spaţiului publicitar, pentru că a promovat programe fără impact la public.

Exemplul este şi mai derutant: meciurile din Champions League, ale căror drepturi de difuzare (2009 -2012) au fost cumpărate (în aprilie 2008) cu 35 de milioane de euro, din care TVR a recuperat 1,44 milioane de euro (4,1% din investiţie, în doi ani, 2009 - 2011), prin difuzarea de reclamă.

Cu 25,1% share pe ITV1 (5,9 milioane de telespectatori, în Italia, cu un vârf la 7,6 milioane în ultimul sfert de oră), meciul AC Milan-Tottenham din optimi a adus Televiziunii Române...12.400 de euro.

Unde-s sutele de mii de altădată?!

Nu se mai uită ai noştri la fotbal?!

Mă îndoiesc.

Ce alte programe "de largă audienţă" să fi inventat TVR?

Hamlet?!

• VAI DE CINEMATOGRAFIA NOASTRĂ!

"Suntem singura televiziune din România care sprijină producţia cinematografică românească, o proporţie de 15% din încasările din publicitate fiind alocată în această direcţie. Această proporţie este cea mai mare din Uniunea Europeană", afirmă Raportul, care, în acelaşi timp, arată că veniturile sale din publicitate de anul trecut au crescut (cu 5,5%, faţă de 2009) la 8,78 milioane euro.

Asta înseamnă că producţia cinematografică naţională a primit 1,3 milioane de euro.

Cam cât costă un film modest.

Cum poţi produce un film palpitant şi splendid, cu 1,3 milioane de euro?

Simplu: filmezi doi viermi care se bat pe o frunză de dud - este palpitant!

Câştigătorul produce mătase - este splendid!

Vampele micilor ecrane s-ar îmbulzi la casting, pentru personajul feminin..

În final, diva poartă lenjerie de mătase - subtil, erotic - pricepeţi intriga?!, viermele priveşte pe fereastra din dud, soţul divorţează din gelozie, happy end.

Pe toate ecranele, "Războiul viermilor"!

Science-fiction, cu nuanţă de horror.

Gata!, ai cheltuit milionul...

În anul ăla, nu mai producem niciun alt film.

Dacă luăm Cannes-ul cu el, ne ajunge.

Putem, chiar, accepta "reducerea contribuţiei de 15% din veniturile obţinute din publicitate, datorată de TVR către Centrul Naţional al Cinematografiei", aşa cum solicită reprezentanţii Televiziunii publice, în Raport.

• TAXA TV - O MICĂ GREŞEALĂ

Sumele strânse din taxa TV au reprezentat 78% din totalul veniturilor înregistrate anul trecut de Televiziunea Publică, potrivit Raportului, care avansează un argument greşit în favoarea obligativităţii taxei:

"Numărul persoanelor fizice care declară că nu deţin receptoare TV a crescut, ponderea acestei categorii de scutiţi în totalul persoanelor fizice scutite, conform raportărilor mandatarilor noştri (societăţile de distribuţie a energiei electrice desprinse din Electrica) la 31.12.2010, fiind de 36,3%. Acest procentaj este în vădită contradicţie cu situaţia ce rezultă din monitorizările realizate de CNA, care reflectă faptul că peste 90% dintre persoanele fizice urmăresc posturi TV."(Pagina 101)

Dragi colegi din TVR, spuneţi sincer, greşeala asta de logică e-o simplă scăpare, sau e deliberată?

Dacă sunteţi sinceri, atunci, ca să pricepeţi că greşiţi, trebuie să vă schimb perspectiva: ce contradicţie vădeşte faptul că din 2 milioane de persoane fizice care, după cum susţine CNA, nu urmăresc posturi TV, o parte sunt scutite şi că, din această parte, 36% sunt scutite pentru că au declarat că n-au televizor?

Unde-i "contradicţia vădită"?!

Dacă aţi fi spus că ăştia 36% depăşesc cifra de două milioane, da!, atunci se vădea o contradicţie.

Să derivaţi, din această greşeală logică, necesitatea impunerii generale a taxei, "independent de posesia receptorului radio sau TV", înseamnă să-ţi dai cu stângul în dreptul, tocmai în momentul când făceai un Triplu Axel, pentru că solicitarea, oricum ai lua-o, este în sine controversată, nu mai are nevoie şi de o aberaţie în argumentarea ei.

• TAXA TV - HAI S-O DUBLĂM!

Dacă taxa ar fi fost indexată cu inflaţia, atunci ea ar fi ajuns acum la 7,5 lei pe lună (nu 4 lei) şi ar fi acoperit cheltuielile Televiziunii publice, afirmă Raportul TVR.

Adevărul este că Raportul are dreptate: dacă (aproape că) dublezi veniturile din taxe, atunci obţii circa 140 de milioane de euro şi nu-ţi mai trebuie din alte surse decât vreo 35 de milioane de euro ca să acoperi cheltuielile pe care TVR le-a făcut anul trecut.

Sursele există.

Aritmetica, perfectă.

Părerea mea este că oricine intră în maşinăria care învârte TVR-ul n-are altă şansă decât să ceară dublarea taxei.

În acest punct, începe să se zărească valoarea morală a crizei economice: în condiţiile de austeritate generală de acum, dublarea taxei TV ar fi încă o măsură nepopulară, la nivel naţional, la care regimul politic, cu ochii pe Grecia, s-ar putea să nu se mai încumete.

Aşa că, în lipsa acestei soluţii (care pare singura validă), dar şi pe nicovala care obligă funcţionarea pe mai departe a Televiziunii publice, politicienii (după ce se vor fi mirat cum au crescut cheltuielile ei, în plină criză, constatând, însă, că, oricum, asta n-a schimbat situaţia în mod determinant), da, politicienii vor avea oportunitatea unei revoluţii de concepţie pe relaţia cu mass-media (atât de stat, cât şi privată).

Yesssssssssss!

• O REVOLUŢIE COMPLET NEPLĂCUTĂ

Nu văd de ce regimul publicităţii din Televiziunea publică trebuie să fie mai prost decât cel al televiziunilor private, după cum nu mi se pare deloc corect să-i obligi pe cetăţeni să plătească abonament tv.

Ce-i Televiziunea publică, "Scânteia"?!

Chestiile cu "cultură", "fondurile de la buget" şi alte alea sunt frecţii.

Când argumentezi că televiziunile private trebuie să aibă un regim favorizat al publicităţii, ca să le poţi menţine într-o competiţie echitabilă cu Televiziunea publică (compensând faptul că ea beneficiază de fondurile din abonamente), nu spui nimic altceva, decât că obligi populaţia să subvenţioneze....televiziunile private!

Aţi prins mişcarea?

Dacă nu, atunci mai explic o dată, pe dos: dacă regimul reclamei ar fi egal, atunci puterea politică n-ar mai avea de ce să-i oblige pe cetăţeni să plătească abonament la TVR.

De fapt, tot mecanismul ăsta pompează bani în televiziuni - de stat şi private, laolaltă -, bani pe care industria asta nu-i produce şi nu-i justifică prin sine.

Deci, nu-i merită.

E ca în povestea celor două bucăţi de caşcaval, care, ca să devină egale, au fost muşcate pe rând, până au fost mâncate de tot, iar poporul a rămas cu ochii-n soare (mă rog, am adaptat-o, caşcavalul stă aici pentru banii cetăţenilor).

Frecţiile cu "cultură" şi "fondurile de la buget" sunt invocate în numele "interesului poporului"; să fim serioşi, primul interes al poporului este să supravieţuiască, nu telenovelele chinezeşti din televiziunea publică şi nici (prin "refracţia" subvenţionării televiziunilor private) telenovelele argentiniene.

Sau emisiunile oribile de "ha, ha, ha", ţinute de agramaţii joviali!

Decât circ cretin, mai bine ne-am cumpăra pâine.

Ar fi un fapt de cultură, pentru că, fie şi dacă n-am răspândi cultura, măcar am proteja-o.

Hai s-o tăiem: cred că normal ar fi să nu existe deosebiri între televiziunea publică şi televiziunile private; cred că nimic nu împiedică televiziunile private să se difuzeze pe abonament (să vezi atunci audienţele reale!); cred că abonamentul la televiziunea publică ar trebui să fie opţional (ha!, să vezi atunci dacă-şi mai permite o mie de posturi, apropo, pentru bascheţii mei nu deschideţi un canal de nişă?, promit să-i las în faţa ecranului for ever, îi port de cinci ani); cred că regimul publicităţii trebuie să fie acelaşi pentru toate (mamă!, ce-or să se mai închidă la privaţi!).

Revoluţia asta n-o să placă nimănui, nici televiziunilor private, nici celor de stat.

Şi ce dacă?!

De fapt, subiectul principal nu e televiziunea.