UBB scoate la concurs 27.880 de locuri - licenţă, masterat, doctorat

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 iunie

Sursa foto: facebook / Universitatea Babeş-Bolyai

Sursa foto: facebook / Universitatea Babeş-Bolyai

English Version

Anotimpul admiterii la facultate a început. Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) scoate la concurs, la admiterea din vară, pentru anul academic 2024 - 2025, 27.880 de locuri, la nivel licenţă, masterat, doctorat, precum şi la învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, anunţă universitatea.

Rectorul UBB Cluj-Napoca, Daniel David a declarat: "Dacă aş fi absolvent de liceu, cu Bacalaureat şi aş vrea să studiez în România, aş alege Universitatea Babeş-Bolyai (...) UBB, întotdeauna, a fost printre primele universităţi, dar, de câţiva ani buni, este prima universitate a ţării prin mărimea pe care o are, istoria veche şi prin poziţia în rankingurile internaţionale. Oricum te uiţi la metarankinguri, din 2016, suntem prima universitate a ţării. De asemenea, aş spune că, dacă ieşim din România şi ne uităm la nivel european, UBB are un campus extins. Avem campusul nostru în UBB, dar prin alianţa EUTOPIA avem un campus la Gottenburg, în Suedia, avem un campus la Dresda, în Germania, avem campus la Paris, în Franţa şi avem campusuri în Marea Britanie, Belgia, Spania, Portugalia, Italia şi Slovenia". "Noutatea admiterii din acest an este dată de specializările noi, atât la nivel de licenţă, cât şi la master, în domenii considerate prioritare, pentru România", a mai transmis instituţia de învăţământ. Potrivit acesteia, specializările noi, la nivel licenţă, sunt în cadrul Facultăţii de Matematică Facultatea de Matematică şi Informatică - UBB Cluj-Napoca - Ingineria Informaţiei, 4 ani, cu predare în limbile engleză şi maghiară, respectiv Inteligenţă Artificială, 3 ani, cu predare în limba engleză. Cea de a patra specializare nouă este Servicii şi Politici de Sănătate Publică, 3 ani, cu predare în limba română, în cadrul FSPAC - Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

La nivel de masterat, specializările noi sunt la: Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca - Studii şi cercetări est-asiatice - cu predare în română, chineză, coreeană, japoneză; FSEGA,Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca - Health Economics, în limba engleză, o premieră în România şi Management bazat pe date, în limba maghiară; Facultatea de Istorie si Filosofie UBB - Securitate globală şi politicile privind drepturile omului, în limba engleză

De asemenea, potrivit UBB, la nivel de doctorat, vor exista două sesiuni de admitere şi sunt puse la dispoziţie, atât locuri bugetate şi cu bursă, pentru doctoratul ştiinţific, cât şi locuri fără bursă sau cu taxă, pentru doctoratul profesional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prea multe!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb