UE ar putea fi reclamată de SUA la OMC

AV
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 ianuarie 2008

Statele Unite iau în calcul depunerea unei acţiuni împotriva Uniunii Europene la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în legătură cu tarifele pe care UE le impune anumitor produse electronice, anunţă Susan Schwab, reprezentant comercial al SUA.

În cadrul unui forum organizat la Las Vegas, Schwab a declarat că, în prezent, Washington-ul poartă consultări cu alte state care consideră că tarifele practicate de UE în cazul unor produse precum boxele electronice constituie o încălcare a Acordului privind Tehnologia Informaţiilor (ITA), în vigoare din 1997.

UE a impus sau a ameninţat că va impune tarife la unele produse, cum sunt imprimantele multifuncţionale, monitoarele LCD sau difuzoarele de mare putere, aducând ca argument faptul că aceste produse nu au fost inventate la momentul la care a fost negociat ITA.

Potrivit oficialului american, însă, aceste produse sunt acoperite de ITA, care a fost actualizat. Spre exemplu, Europa consideră că monitoarele LCD cu diametru de peste 19 inch sunt televizoare, care nu sunt cuprinse în ITA.

Schwab declară că SUA încearcă să obţină o rezoluţie privind ITA la OMC. "Am dori să nu ajungem la un litigiu, întrucât acest lucru consumă timp şi nu rezolvă problema fundamentală privind produsele suprinse în ITA", a conchis Schwab.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb