UE sancţionează apropiaţi ai lui Putin

R.P.
Internaţional / 21 martie 2014

12 politicieni ruşi, apropiaţi ai lui Vladimir Putin şi comandanţi în misiunile la Marea Neagră şi Crimeea, figurează pe o nouă listă neagră de sancţiuni a Uniunii Europene (UE), potrivit presei internaţionale.

În topul listei de sancţiuni se află însuşi Dmitri Rogozin, vicepremier al Federaţiei Ruse. De altfel, alte două persoane-cheie din anturajul lui Putin, respectiv Vladislav Surkov şi Serghei Glazyev vor fi, de asemenea, obiectul îngheţării unor active ale UE şi vor primi interdicţie în ceea ce priveşte acordarea de vize.

Pe lista de sancţiuni mai figurează nume grele precum Valentina Matviyenko, purtătorul de cuvânt al Camerei Superioare a Consiliului Federaţiei, şi Sergei Naryshkin, purtătorul de cuvânt al Camerei Inferioare a Dumei de Stat.

"Toate aceste sancţiuni nu se compară cu valoarea anexării Crimeei la Rusia", a declarat Rogozin. În opinia politicianului, pierderile sunt mult mai mici decât câştigurile ţării.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb