UE sancţionează zece membrii ai regimului militar din Myanmar

G.B.
Internaţional / 19 aprilie 2021

UE sancţionează zece membrii ai regimului militar din Myanmar

Uniunea Europeană a decis astăzi, sancţionarea a zece membri ai regimului militar aflat la conducere în Myanmar şi a două companii ce îl finanţează, pentru a condamna reprimarea violentă a manifestanţilor pro-democraţie, au anunţat surse diplomatice europene, potrivit Agerpres.

Decizia a fost validată de miniştrii de externe din ţările membre UE, reuniţi în videoconferinţă în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE).

Sancţiunile constau într-o interdicţie de deplasare sau de tranzitare în UE şi în îngheţarea activelor pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, este interzisă orice finanţare din UE a companiilor vizate.

Companiile sancţionate, Myanmar Economic Holdings Ltd (MEHL) şi Myanmar Economic Corporation (MEC), sunt considerate drept surse de finanţare pentru junta care a preluat puterea printr-o lovitură de stat pe 1 februarie.

Principiul acestor noi sancţiuni a fost convenit la 22 martie, atunci când miniştrii europeni l-au sancţionat pe liderul juntei, generalul Min Aung Hlaing, nouă comdandanţi de rang înalt ai armatei, precum şi pe preşedintele comisiei electorale.

Cele zece nume adăugate pe 'lista neagră' a UE sunt în mare parte membri ai Consiliului administrativ de stat (SAC). Europenii îi consideră implicaţi în mod direct în luarea deciziilor şi astfel responsabili pentru slăbirea democraţiei şi a statului de drept în Myanmar.

Londra şi Washingtonul au sancţionat deja două entităţi birmane având legătură cu junta.

În cursul reprimării manifestaţiilor din Myanmar de către armată, cel puţin 700 de persoane au fost ucise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb