Un acţionar a contesat în instanţă alegerile de la "Altur"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2016

Un acţionar a contesat în instanţă alegerile de la "Altur"

ASF nu s-a pronunţat asupra situaţiei, deşi acţionarii au reclamat abuzul conducerii companiei

Cătălin Mancaş, acţionar "Altur" SA (ALT), a contestat, în instanţă, înregistrarea deciziei Adunării Generale a Acţionarilor din 17 februarie, prin care a fost ales un nou Consiliu de Administraţie, format din Antonel-Cristi Bunu, Elena Caliţoiu (SIF Oltenia), Gheorghe Niţu Rizea, Florica Erculescu şi Luminiţa Ţîru.

Ziarul "BURSA" a scris, pe 18 februarie, că unii acţionari "Altur" (ALT) susţin că, înainte de alegerile pentru conducerea companiei, Consiliul de Administraţie a făcut un abuz, atunci când a decis revocarea suspendării drepturilor de vot pentru "Mecanica Roteş" şi "Revan Com" şi a suspendat dreptul de vot pentru Celule Electrice, care se află în reorganizare.

Astfel, Cătălin Mancaş s-a adresat Tribunalului Olt, care la termenul din 22 martie, a amânat procesul pentru 19 aprilie.

În aceste condiţii, unii susţin că "Altur" a rămas fără conducere, căci celei vechi i-a expirat mandatul, iar cea nouă nu a fost înregistrată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a oferit, până acum, un răspuns la solicitarea din februarie a ziarului "BURSA" să se pronunţe asupra reclamaţiei acţionarilor companiei.

CA-ul "Altur" luase hotărârile de suspendare a drepturilor de vot cu două zile înainte de AGA şi le-a publicat, pe Bursa de Valori Bucureşti, cu o seară înainte, la ora 18.47, însă nu a oferit nici o motivare pentru acestea.

Surse din piaţă susţin că motivul invocat pentru acordarea dreptului de vot pentru "Mecanica Roteş" şi "Revan Com" a fost faptul că omul de afaceri Cătălin Chelu, care făcea legătura între firme, a murit, iar, la suspendarea dreptului de vot pentru "Celulele Electrice", motivul ar fi fost faptul că societatea este în reorganizare.

Unii acţionari consideră că aceste motive nu au o bază legală, în condiţiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară a stabilit, în 2014, că firmele Mecanica Roteş Târgovişte, Celule Electrice Băileşti, Revan Com Galaţi, Galgros Galaţi, Surexcomp Brăila, New Dezvolt Consulting Slatina, Metalica Oradea şi alte persoane cu care acţionează în mod concertat trebuie să facă o ofertă de preluare la "Altur".

Acţionarii companiei "Mecanica Roteş (simbol METY) au aprobat lansarea ofertei publice de preluare a acţiunilor "Altur" Slatina (simbol ALT), în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 2 aprilie 2014, însă oferta nu a mai fost iniţiată.

"Altur" a înregistrat o pierdere de 2,96 milioane de lei, în 2015, cu 94% mai mare faţă de 2014, pe fondul unor afaceri de 102,16 milioane de lei, cu 16,8% peste cele din anul anterior.

Mecanica Rotes deţine 28,15% din Altur, Celule Electrice, 14,81%, iar "Romanian Investment Fund", 13,14%, în timp ce SIF5 Oltenia are aproximativ 6%.

Potrivit unui raport transmis marţi, acţionarii Altur au fost convocaţi la AGA de bilanţ, pe 26 aprilie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Aceasta revocare poate nu-i legala dar e sanatoasa. Ani in sir, Chelu prin firmele lui au devalizat Altur care era o mica stea in economia Romaniei si beneficia de unicitate si mare acoperire prin produsele sale. Pana in ziua de astazi, cu Dacia care sparge recorduri dupa recorduri, Altur n-a reusit sa se impuna nici pe piata romaneasca. Nu stiu daca noii "ciocoi" vor face ceva mai sanatos dar, ca si in politica, avem nevoie de schimbare, nu se mai poate asa.

    OPP la SC Mecanica Rotes SA Targoviste este obligatorie de peste 7 ani pentru societatile din grupul Chelu care actioneaza concertat prin zeci de firme care isi tot schimba intre ele pachetele de actiuni la societate, tocmai pentru a eluda OPP-ul desi sunt dovedite ca facand parte din acelasi grup majoritar concertat.

    Intre timp, prin tranzactii incrucisate cu actiuni ale societatilor din portofoliu(ex. INBO,dar nu numai) s-a reusit devalizarea continua a societatii Mecanica Rotes in detrimentul actionarilor minoritari caci actionarii majoritari isi scot si acum banii din societate prin aceste tranzactii incrucisate si nu numai.

    Prin devalizarea care continua si astazi pretul la oferta obligatorie, daca va mai fi realizata vreodata,va fi mult mai mic fata de pretul care ar fi trebuit sa fie oferit minoritarilor daca se facea la timp oferta inaintea devalizarii societatii. 

    1. Aceasta masura a fost luata datorita razboiului din interiorul gruparii Chelu.

      La Celule actiunile au revenit mamei defunctului, care este in razboi deschis cu puscariasul de Bunu, acest Bunu careface orice abuz pentru a putea fura in continuare impreuna cu gasca de la ALTUR. Dar va venii o zi!!!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb