Proiectul manualului unic, care s-a dovedit a fi o mare eroare, a fost oficial abandonat. Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat, prin ordinul nr. 3.103/2019 regimul manualelor şcolare, acestea urmând să fie cumpărate prin licitaţie deschisă. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Marea iniţiativă a fostului ministru Liviu Pop s-a dovedit a fi un eşec total, care a consumat energie şi bani şi a încurcat şi mai mult lucrurile în sistemul de învăţământ.
Ordinul reglementează regimul manualelor şcolare, asigurate conform următoarelor metodologii: "Metodologia de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar. Metodologia de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar. Metodologia de achiziţie a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar". Conform Ministerului Educaţiei: "Acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora." Pentru achiziţionarea de manuale se va organiza licitaţie deschisă, iar pentru fiecare disciplină vor fi declarate câştigătoare cele mai bune trei oferte, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute în urma unei evaluări. Contractele cu câştigătorii licitaţiei vor fi pe o perioadă de 4 ani, la fel ca până acum. Licitaţia va fi anunţată pe SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice).
Potrivit actului normativ, organizarea evaluării proiectelor de manuale şcolare este asigurată de Consiliul Naţional pentru Evaluare şi Acreditare (CNEE). Evaluarea calităţii ştiinţifice şi a criteriilor de conformitate se face de către experţii cooptaţi, iar în cazul proiectelor declarate câştigătoare ofertanţii au obligaţia să remedieze toate erorile ştiinţifice semnalate şi consemnate în fişele tip de evaluare. De asemenea, experţii care au avut erori în activitatea desfăşurată în procesul de evaluare nu vor mai fi selectaţi în evaluările proiectelor de manuale şcolare viitoare şi nici în grupurile de lucru pentru elaborarea subiectelor pentru evaluările naţionale, bacalaureat, titularizare şi definitivare în învăţământ, pentru următorii 5 ani calendaristici. Tot CNEE îi revine şi rolul de a coordona evidenţa manualelor şcolare aprobate, care va fi permanent actualizată şi va putea fi consultată pe platforma online manuale.edu.ro. Metodologia de achiziţie prevede că CNEE, în calitate de autoritate contractantă, va organiza o procedură de licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind "cel mai bun raport calitate-preţ": "În vederea achiziţionării manualelor şcolare, CNEE declară câştigătoare ale licitaţiei proiectele de manuale şcolare ale căror punctaje cumulate sunt de minimum 86,50 de puncte. MEN, prin CNEE, achiziţionează manualele şcolare corespunzătoare unei discipline/modul de pregătire/pentru o clasă/nivel de studiu, filieră, profil, specializare, reprezentând ofertele primilor trei ofertanţi declaraţi câştigători, în ordinea descrescătoare a punctajului total obţinut în urma evaluării". Completarea stocurilor cu manuale şcolare reeditate pentru învăţământul preuniversitar se realizează anual, prin achiziţionarea de manuale tipărite sau în format digital.
În 2017, Guvernul a aprobat "Legea manualului şcolar", care prevedea existenţa unui singur manual de bază pentru fiecare programă şcolară a elevilor din învăţământul preuniversitar, de stat sau particular. Manualele urmau să fi puse pe site-ul manuale.edu.ro în format PDF şi digital interactiv, iar la cererea profesorului, alături de elevi şi părinţi, ele se tipăreau de către Editura Didactică şi Pedagogică. În octombrie 2017, s-a adoptat Ordonanţa de urgenţă potrivit căreia Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA a devenit societate comercială pe acţiuni, de interes naţional, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educaţiei, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică şi Pedagogică, având ca obiect de activitate editarea de manuale şcolare.
Dincolo de proiecte şi planuri, educaţia autohtonă are o problemă majoră, care pare de nerezolvat, legată de ...toalete. Un număr de 1.460 de şcoli din ţară au grupurile sanitare în curte, a precizat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, adăugând că există bani în bugetul pe 2019 pentru construirea acestora: "La începutul anului 2018, erau 2.600 de şcoli (cu toaleta în curte - n.r.), diferenţa dintre 1.460 şi 2.600 a fost prinsă în programele PNDL I şi II. Ca urmare ne-au mai rămas acestea, pentru care, din fericire, (...) avem bani în buget, aşa încât sper să fie ultima dată când discutăm despre acest subiect. Acum încercăm să găsim care este cea mai potrivită formulă - probabil că cea mai bună ar fi să trimitem banii la autorităţile locale cu această destinaţie, fără posibilitatea să schimbe destinaţia. Există o formulă pe care am analizat-o şi noi la minister să terminăm mai repede, în sensul că există un fel de container, o încăpere care vine echipată şi se aşază pe fosa septică. De aceea, sper să nu dureze aşa de mult construcţia acestor grupuri sanitare lipite de şcoală, în interiorul şcolii".
Ecaterina Andronescu a precizat că investiţia se ridică la 70 de milioane de lei. Potrivit ministrului, cele mai multe şcoli cu grupul sanitar în curte sunt în zona Moldovei. Ea a menţionat că primarii răspund de construcţia acestor toalete.