Un avertisment tardiv de la OECD Piaţa obligaţiunilor corporate, o altă bulă aproape de explozie?

Un raport recent de la OECD, cu titlul "Pieţele obligaţiunilor corporate în era politicii monetare neconvenţionale", arată că piaţa obligaţiunilor emise de corporaţii a ajuns la un nivel al instabilităţii extreme şi poate intra într-un cerc vicios al refinanţărilor la costuri tot mai mari şi al in­capacităţilor de plată în lanţ.

Conform datelor colectate în perioa­da 2000 - 2018, referitoare la circa 85.000 de emisiuni de obligaţiuni ale companiilor nefinanciare din 114 ţări, împrumuturile acestora au înregistrat o creştere dramatică din 2008 până în 2018 (vezi graficul).

Media emisiunilor anuale între 2008 şi 2018 a fost de circa 1,7 trilioane de dolari, după o medie de 864 de miliarde în perioada premergătoare crizei financiare globale.

Remarcabilă a fost creşterea explozivă a emisiunilor de obligaţiuni corporate din China, care au ajuns la o valoare anuală de 590 de miliarde de dolari în 2016, de la o valoare nesemnificativă înainte de 2008.

În aceste condiţii, datoriile totale ale companiilor nefinanciare rezultate în urma emisiunilor de obligaţiuni au ajuns la aproape 13 trilioane de dolari în 2018, de două ori peste nivelul din 2008.

Analiştii de la OECD avertizează că orice temperare semnificativă a creşterii economice va crea probleme majore pentru companiile cu grad ridicat de îndatorare, mai ales că în următorii trei ani trebuie rambursate sau refinanţate emisiuni de obligaţiuni cu o valoare nominală de circa 4 trilioane de dolari.

În cazul companiilor din economiile dezvoltate, necesarul de refinanţare din următorii 3 ani este de 2,9 trilioane de dolari, iar pentru companiile din economiile emergente de 1,3 trilioane.

Analiza de la OECD subliniază că sumele scadente pentru companiile din economiile emergente reprezintă 47% din valoarea totală a obligaţiunilor existente, o pondere dublă faţă de cea din 2008.

Un factor suplimentar de îngrijorare îl reprezintă şi deteriorarea semnificativă a calităţii emitenţilor de la nivelul categoriei cu rating investiţional, dar şi reducerea semnificativă a gradului de acoperire cu garanţii a emisiunilor de obligaţiuni cu rating speculativ.

Conform datelor de la OECD, ponderea emisiunilor de obligaţiuni corporate cu rating BBB a crescut până la 54% în 2018, de la 30% în 2008. Orice şoc poate trimite aceste companii în categoria de rating speculativ şi va "amorsa" un cerc vicios al refinanţărilor la costuri tot mai mari.

Estimările din raportul OECD mai arată că obligaţiuni corporate cu o valoare cumulată de 500 de miliarde de dolari pot intra în categoria speculativă, iar efectul direct va fi creşterea volatilităţii şi a riscului de contagiune. Mai mult, "declinul prelungit al calităţii obligaţiunilor implică rate de default mult mai ridicate decât în ciclurile anterioare ale creditării".

Creşterea accelerată a valorii emisiunilor de obligaţiuni corporate în ultima decadă a fost stimulată atât de reglementările introduse de autorităţile guvernamentale, cât şi de politica monetară neconvenţională a marilor bănci centrale, după cum se arată în analiza OECD.

Acum s-a ajuns în situaţia în care "apetitul pentru risc se reduce", iar "emisiunea netă la nivel global a scăzut până la minimul ultimei decade", în condiţiile în care emisiunea netă de obligaţiuni cu rating speculativ a intrat în teritoriu negativ, un fenomen care s-a manifestat doar o singură dată în ultimii 20 de ani, în 2008.

În ultimul raport trimestrial din 2018 de la Bank for International Settlements (BIS), Claudio Borio, economistul şef al instituţiei, a publicat analiza cu titlul "Ciclul financiar şi riscul de recesiune", unde arată că o "creştere rapidă a creditului determină creşterea preţurilor proprietăţilor şi activelor financiare, care, la rândul ei, conduce la creşterea valorii colateralului şi, deci, a valorii creditului care poate fi obţinut de sectorul privat până când procesul se inversează".

În opinia lui Borio, declanşarea unei recesiuni globale nu are nevoie de "catalizator", în condiţiile în care "pieţele activelor financiare se pot prăbuşi sub propria greutate". Acest lucru s-a întâmplat în 2001 şi, la o scară mult mai mare, în 2008.

După cum arată analiza de la OECD, piaţa globală a obligaţiunilor corporate pare să se afle foarte aproape de stadiul prăbuşirii sub propria greutate despre care a scris economistul şef de la BIS.

Oare mai poate fi evitat ultimul pas în acea direcţie după ce băncile centrale majore au anunţat, implicit sau explicit, că normalizarea propriilor bilanţuri va fi "redefinită", astfel încât să fie recunoscută monetizarea directă a unor datorii de ordinul trilioanelor de dolari?