Un avion al Air France, care decolase din Insula Mauritius şi se îndrepta către aeroportul Charles de Gaulle din Paris, a făcut o aterizare de urgenţă în noaptea de sâmbătă spre duminica la Mombasa, în Kenya, după descoperirea unui pachet suspect la bord, a anunţat poliţia kenyană, citat[ de AFP.
Zborul AF 463, cu 459 de persoane la bord şi 14 membri ai echipajului, a plecat de pe Insula Mauritius la ora 21:00 locală şi urma să ajungă la Paris la ora 05:50 locală (04:50 GMT).
Avionul a aterizat pe aeroportul internaţional Moi de Mombasa, pe coasta de est a Kenyei, la ora 00:37 locală, potrivit AFP.
"S-a cerut o aterizare de urgenţă după ce un dispozitiv suspect despre care s-a crezut că ar putea fi o bombă a fost descoperit într-o toaletă. A fost pregătită o aterizare de urgenţă, aparatul a aterizat fără probleme şi pasagerii au fost evacuaţi", a declarat Charles Owino, un purtător de cuvânt al poliţiei.
"Experţi în explozivi ai Marinei şi din cadrul Departamentului de Investigaţii Criminale (CID) al poliţiei au sosit la faţa locului, au luat acest dispozitiv şi l-au demontat pentru a vedea dacă conţine explozivi", a adăugat el.
Avionul se afla în continuare pe aeroportul din Mombasa la primele ore ale dimineţii de duminică, a precizat aceeaşi sursă.