Un buget al zonei euro? Da, dar nu din resursele bugetului UE

Miniştrii de finanţe ai Franţei şi Germaniei, Bruno le Maire şi Olaf Scholz, au propus formarea unui buget al zonei euro menit să reducă din discrepanţele economice. Propunerea este de bun simţ având în vedere incompletitudinea uniunii monetare ca arhitectură instituţională şi aranjamente de politici. De mult timp experţi şi responsabili politici îmbrăţişează teza că lipsa aranjamentelor de ordin fiscal (ce nu trebuie să fie reduse simplist la "reguli") este o carenţă majoră a funcţionării zonei euro.

Franţa pledează de mai mult timp pentru crearea unui buget al ZE, care să reducă din fragilitatea funcţionarii sale, să faciliteze absorbţia şocurilor asimetrice (ce au origine în eterogenitatea de robusteţe economică -vezi, de pildă, fractură între Nord şi Sud). Să amintim că documente ale instituţiilor europene din anii recenţi vorbesc de un "fond de stabilizare", care să atenueze efecte ale şomajului înalt în unele state membre. Oricum, discuţia este intensă pe această tema. Este de adăugat, în acest context, că existenţa unui ministru de finanţe al ZE, pentru care pledează francezii cu ardoare, este mult mai puţin relevantă decât aranjamente fiscale în sine, care ar trebui să meargă dincolo de reguli. Aceasta întrucâtaceste reguli ar trebui să nu aibă caracter prociclic, să nu accentueze severitatea unor programe de corecţie a dezechilibrelor prin austeritate excesivă. Un ministru de finanţe al ZE, fără aranjamente fiscale adecvate în uniunea monetară, ar fi o formă fără fond. Şi este de salutat că există o dezbatere privind adaptarea regulilor fiscale pentru a se elimina din natura lor prociclică.

Dar propunerea venită acum pe axa Berlin-Paris nu ar fi, esenţialmente, un buget al zonei euro (ZE) în accepţia schiţată mai sus; este vorba mai degrabă de un fond din care să fie finanţate investiţii care să ajute la reducerea eterogenităţii de performanţă economică între statele membre. Ai zice că seamănă cu programe finanţate din fonduri structurale şi de coeziune din bugetul UE. Ideea, în sine, este lăudabilă având în vedere că diferenţe mari de performanţă economică slăbesc coeziunea ZE, această fiind o lecţie majoră a crizei datoriilor suverane. Aceste diferenţe, ultimamemte, se văd în dezechilibre externe ce obligă la ajustări costisitoare din punct de vedere economic, cu implicaţii sociale şi politice nefaste.

Sunt de făcut observăţii referitoare la propunerea franco-germană privind un buget al zonei euro, în formă propusă de cei doi miniştri. Una este că finanţarea s-ar face din bugetul UE, ceea ce ridică semne de întrebare deoarece:

-Bugetul UE se confruntă cu mari provocări legate de finanţarea bunurilor publice europene, între care apărarea frontierelor, apărare în general , lupta contra terorismului, probleme ecologice, cercetare şi dezvoltare tehnoogică etc; bugetul UE este prea mic în raport cu aceste provocări fiind lovit şi de Brexit;

-Bugetul UE este destinat finanţării programelor care privesc toate statele membre;

-Alocarea unor resurse pentru utilizări numai în folosul ZE ar reduce automat din resursele utilizabile în statele ce nu fac parte din ZE; că România are de surmontat slăbiciuni instituţionale acasă în absorbţia fondurilor europene este adevărat, dar nu anulează aspectul principial menţionat.

O altă problema este că propunerea Berlinului şi Parisului răspunde foarte parţial la nevoia de "partajare a riscurilor" în ZE, de solidaritate. Aşa cum funcţionează în prezent, ZE nu combină mecanisme/instrumente de "reducere a riscurilor" (risk-reduction) cu mecanisme de "partajare a riscurilor" (risk-sharing). Este de subliniat că ultimele sunt necesare într-o uniune în care statele membre nu mai pot utiliza politici monetare autonome pentru corecţia dezechilibrelor. Este drept că există o opoziţie mare în Germania şi în alte state ZE faţă de "partajarea riscurilor"; cel mai notoriu exemplu de mecanism/instrument de partajare a riscurilor fiind euro-obligaţiunile ca active financiare comune. Vedem că şi introducerea unei scheme colective de garantare a depozitelor întâmpină dificultăţi de realizare, întrucât implică mutualizare de riscuri.

Poate că nu era posibilă o propunere mai îndrăzneaţă în condiţiile politice de acum din Germania şi din alte ţări. Dar această situaţie nu este un argument pentru a nu observa limitele propunerii.

În fine, nu cred că este productivă pentru luarea deciziilor în UE, pentru legitimitate politică, ca propuneri ce privesc ZE în ansamblu, bugetul UE, să fie făcute public în această manieră. Aici este vorba nu numai de "salvarea aparenţelor", ci chiar de fondul problemei -dacă ne gândim la distanţă între ceea ce vrea această propunere şi ce ar trebui să fie un buget autentic al ZE, la faptul că nu este corect ca un buget al ZE să aspire resurse din bugetul UE. Statele membre din ZE ar trebuie să finanţeze această operaţiune din resurse destinate acestui scop.

România, care ţinteşte să adere la ZE, are motive să sprijine ideea unui buget al ZE care să facă uniunea monetară robustă. Pe de altă parte, propunerea franco germană de acum lasă mult de dorit. Un buget al ZE nu trebuie să extragă resurse din bugetul şi aşa mic al UE.

PS. Acest text exprimă o opinie personală şi nu trebuie să fie asociat cu afilieri instituţionale ale autorului.