Un partid în derivă

Deşi rezultatele alegerilor locale din 2012 pot fi interpretate fie ca un dezastru electoral fără precedent, fie ca o corecţie de etapă după o guvernare grea, PDL pare un partid în derivă. În întreaga sa istorie de după eşecul de la alegerile locale din februarie 1992, PD a privilegiat marketingul politic în detrimentul unei "construcţii" electorale stabile. Cu toate acestea, în epoca Roman, până la alegerile legislative şi prezidenţiale din 2000, PD a jucat rolul partidului reformist fără a părăsi matca social-democrată. Dar, după ce Traian Băsescu a preluat preşedinţia partidului în 2001, PD a fost tentat să mizeze doar pe marketingul politic şi să se transforme dintr-un partid mic şi flexibil, cu potenţial mare de negociere, într-un catch all party, un fel de partid aflat deasupra oricărei orientări doctrinare, care merge în direcţia evoluţiei opiniei publice şi culege maximum de voturi posibile. A fost o strategie pe termen mediu, ale cărei rezultate pot fi evaluate acum. Căci PD s-a transformat dintr-o felină electorală într-un mamut politic care a luat forma PDL, pierzând capacitatea de negociere şi izolându-se într-o lume politică paralelă construită după chipul şi asemănarea lui Traian Băsescu.

Expus la atacuri din toate părţile şi izolat pe o scena politică în plină evoluţie, PDL s-a comportat iraţional, renunţând la minima sa autonomie şi mizând pe "miracole" economice pe care doar neoliberalismul vulgarizator ce domnea la Cotroceni le prezenta ca pe nişte adevăruri eterne. Lipsa unui angajament ideologic şi critic a făcut ca partidul să piardă controlul politicilor guvernamentale şi să se lase împins într-o aventură economică riscantă. Aşa că PDL s-a comportat de parcă nu ar fi existat vreo criză, iar situaţia economică şi socială a ţării ar fi fost bună, dacă nu chiar excelentă. Urmând doar indicaţiile de la Cotroceni şi depinzând de resursele guvernării, PDL nu a putut rezista şi s-a prăbuşit imediat după căderea guvernului Ungureanu.

Cum deja din epoca Roman PD era un partid personalizat, doar că autoritatea liderului era una simbolic-colegială, alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al partidului a accentuat tendinţa până la constituirea, mai ales după alegerea sa ca preşedinte al Româ-niei, a unui cult al personalităţii liderului-salvator. Odată cu epoca Băsescu, PD a intrat sub zodia absolutis-mului şi nu a mai reuşit să se trezească din vis până la eşecul electoral din 10 iunie. Căci, după ce Traian Băsescu s-a mutat la Cotroceni, Emil Boc, în rolul de preşedinte-surogat, a reuşit să conducă partidul în direcţia indicată de preşedintele său refondator.

Acum însă, strategia catch all party a pus partidul într-o situaţie gravă. Şi nu pentru că pierderile ar fi fost catastrofale. PDL a trecut de la cei 909 de primari aleşi în iunie 2008 - după datele afişate de Autoritatea Electorală Permanentă -, la 499 de primari care s-au prezentat sub culorile PDL şi 270 de primari care au fost aleşi în alianţe cu alte formaţi-uni, adică un total de 769 de primari. Aparent, pierderea a 140 de primari nu este o catastrofă. Chiar dacă luăm în calcul şi faptul că peste 200 de primari aleşi sub sigla altor partide se plasaseră în zona PDL după 2008, situaţia nu ar fi chiar atât de gravă: PDL trece de la aproximativ 30% dintre primari la 24% dintre primari, nu departe de scorul propus. În schimb, USL, care a câştigat 1.322 de primari sub sigla alianţei, la care se adaugă cei 378 primari aleşi sub sigla PSD, precum şi cei 291 primari aleşi pentru PNL, şi încă 29 de primari aleşi sub culorile unor alianţe locale ale PSD şi PNL, plus cei 15 primari ai PC, realizează performanţa de a avea 2.035 de primari, adică aproximativ 66% dintre primarii României. Niciodată până acum o alianţă nu a avut un asemenea scor la alegerile locale. Şi, dacă mai luăm în calcul şi faptul că PDL a trecut de la 14 preşedinţi de consilii judeţene la 2, din care unul, la Arad, ales în alianţă, în vreme ce PNL a trecut de la 5 la 13, iar PSD de la 17 la 24, criza PDL devine clară. Căci alegerea primarilor anticipează rezultatul de la alegerile legislative din toamnă. Ori, dacă acum PDL a beneficiat de efectul mecanic al sistemului electoral majoritar într-un tur de la alegerea primarilor, în toamnă acest efect va amplifica mandatele USL. Urmează, cel mai probabil, traversarea deşertului, iar PDL nu era deloc pregătit pentru a traversa deşertul.