UN PAS IMPORTANT SPRE ÎMPRUMUTURI COMUNE  CE vrea să intervină în bugetele statelor din zona euro

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 noiembrie 2011

Comisia Europeană (CE) a propus ieri noi reglementări de evaluare şi verificare a bugetelor statelor din zona euro, solicitând prerogative privind revizuirea proiectelor de buget dacă nu se încadrează în reglementările europene, cu scopul final de a introduce obligaţiuni comune. Noile reglementări au un caracter "intruziv" şi sunt menite să asigure respectarea directivelor UE şi scăderea necesarului de finanţare al guvernelor din zona euro, şi pot servi drept fundament pentru introducerea, în viitor, a unor obligaţiuni comune ale blocului monetar, transmite Reuters. Potrivit propunerilor legislative ale CE, proiectele de buget ale statelor din zona euro ar trebui să fie bazate pe prognoze economice independente.

O altă directivă propusă de Comisie vizează crearea unui cadru legal care să permită supravegherea îndeaproape a politicilor ţărilor care primesc deja finanţare de la zona euro sau care se confruntă cu o instabilitate financiară acută.

"Pentru a reveni la creştere, statele membre trebuie să fie mai ambiţioase când vine vorba de implementarea angajamentelor privind reformele structurale, cât şi de acceptarea unei integrări mai profunde a zonei euro. Obiectivele vizate prin acest pachet - creştere economică, stabilitate financiară, disciplină bugetară - sunt interconectate. Avem nevoie de toate aceste elemente dacă vrem să depăşim situaţia actuală de urgenţă, spre o Europă în care solidaritatea este echilibrată printr-o responsabilitate solidă", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

După implementarea mecanismelor dure de supraveghere şi control a politicilor fiscale naţionale din zona euro, cele 17 state s-ar putea finanţa în comun de pe pieţe prin aşa-numite "obligaţiuni de stabilitate".

Comisia a prezentat trei variante principale prin care ar putea fi create astfel de instrumente de credit, aparent fără a înclina spre una dintre acestea.

"Comisia vrea să clarifice că orice mişcare spre introducerea obligaţiunilor de stabilitate ar fi fezabilă şi dezirabilă numai dacă ar avea loc o consolidare simultană, puternică, a disciplinei bugetare la nivelul zonei euro", notează CE, potrivit Mediafax.

Cele trei variante sunt: înlocuirea totală a finanţării naţionale cu obligaţiuni de stabilitate emise de zona euro şi garantate atât de guvernele naţionale, cât şi de organismele europene supranaţionale; înlocuirea parţială a împrumuturilor la nivel naţional cu obligaţiuni comune, garantate de guverne şi de instituţiile europene; sau înlocuirea parţială a emisiunilor naţionale cu obligaţiuni de stabilitate, garantate însă numai de guverne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb