Un tren a deraiat în Kansas, 20 de persoane au fost spitalizate

Ioana Dogaru
Internaţional / 14 martie 2016

Mai multe vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat în noaptea de duminică spre luni în statul american Kansas, din centrul ţării, numărul persoanelor rănite fiind de circa 20, niciuna însă grav, a anunţat luni compania feroviară Amtrak, potrivit AFP.

Cele două spitale care au primit răniţii au confirmat, pentru postul local KSN, că nu este vorba despre cazuri grave, transmite France Presse.

Trenul, care făcea legătura între Los Angeles şi Chicago, a deraiat la puţin timp după miezul nopţii, la circa 32 km vest de Dodge City. La bord se aflu 128 de pasageri şi 14 membri de personal, precizează sursa citată.

Tronsonul de cale ferată pe care s-a produs accidentul aparţine companie BNSF Railway, împreună cu care Amtrak desfăşoară o anchetă pentru a stabili cauza deraierii, precizează AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb