Un tribunal ungar cere "Transgold" să-şi reducă producţia cu 85%

Ziarul BURSA #Companii / 26 octombrie 2005

Un tribunal din Budapesta a definitivat ieri o decizie provizorie pe care a adoptat-o anterior, prin care cere companiei miniere româno-australiene Transgold să-şi reducă producţia cu 85%, predecesoarea actualei companii Transgold, firma Aurul, fiind cea care a provocat în 2000 un dezastru ecologic pe rîul Tisa (Ungaria). Decizia temporară a fost luată în luna mai a acestui an, în urma unei acţiuni juridice care a durat timp de patru ani, pentru a se reduce riscul unui alt accident ecologic provocat de utilizarea tehnologiei pe bază de cianuri, tehnologie utilizată şi în prezent de Transglod la proiectele sale miniere din zona de Vest a României. Reprezentatul legal al statului ungar, Andras Szecskay, a declarat pentru MTI că Transgold nu a reuşit să convingă Curtea că a îmbunătăţit securitatea ecologică în perioada care a trecut de la accidentul ecologic din 2000, care a condus la restricţionarea producţiei sale.

Directorul general al companiei Transgold, Ioan Hudrea, a anunţat că firma sa va face apel la un tribunal din România, încercînd să obţină anularea deciziei tribunalului ungar. Anterior, Transgold solicitase ridicarea restricţiilor, susţinînd că firma este în pragul falimentului şi că reducerea producţiei ar majora de fapt riscul unui nou accident ecologic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb