Un vânt de schimbare

Bate un vânt de schimbare prin Europa. Şi din Europa schimbarea a pornit, cu şanse diferite în funcţie de context, spre restul lumii. O dovadă în plus că Europa nu este acel continentul depăşit de vremuri pe care-l jelesc mulţi.

Vântul schimbării este mai mult decât un titlu de şlagăr, este semnul unei nerăbdări în faţa Istoriei. Vântul schimbării ar putea să pregătească lumea pentru o altfel de politică, la fel cum ar putea să genereze o violentă reacţie de apărare a celor ce nu vor schimbare ca democratizare, ci întoarcerea spre Trecut. Şi dacă referendumul irlandez de pe 22 mai este unul din paşii schimbării spre un viitor mai democratic (altfel spus, spre mai multă egalitate), în acelaşi timp ofensiva armatelor jihadiste ale Califatului islamic în Siria, Irak sau Libia reprezintă paşii altor tineri spre integrismul religios radical ancorat într-un Trecut mistificat.

După al doilea război mondial "vântul schimbării" a bătut în rafale şi dacă nu a reuşit să schimbe definitiv lumea, a produs efecte cumulative. În termenii şlagărelor rock, lumea a evoluat de la Blowin' in the Wind al lui Bob Dylan, cântec din 1962 care vorbea despre elanul democratic al mişcării pentru drepturi civice la Wind of Change al celor de la Scorpions din 1990 care însoţea căderea comunismului în Europa. Fără mişcarea pentru drepturi civice, Barack Obama nu ar fi devenit preşedintele SUA, dar revoltele cu puternică dimensiune rasială provocate de violenţele poliţieneşti împotriva afro-americanilor (cazurile Michel Brown la Ferguson, Eric Gardner la New York, Tamir Rice la Cleveland, dar şi achitarea pe 23 mai, tot la Cleveland, a poliţistului Michael Brelo care omorâse în 2012 doi afro-americani neînarmaţi) demonstrează că schimbarea este un proces de lungă durată cu suişuri şi coborâşuri.

Vineri, 22 mai, ultra catolica Irlandă, ţara în care avortul este încă interzis chiar şi în caz de viol, a votat într-un referendum pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Iar scorul de 62,2% în favoarea formulei supusă referendumului ("Căsătoria poate fi contractată în acord cu legea între două persoane fără distincţie de sex") nu ar fi fost posibilă fără mobilizarea masivă a tinerilor. După unele sondaje, votul acestora a fost de aproape 90% în favoarea aprobării căsătoriei între persoane de acelaşi sex, iar prezenţa la vot a depăşit 60%. Tinerii irlandezi au venit din toate colţurile lumii pentru a nu rata participarea la "votul schimbării".

Acest "vânt al schimbării" era anunţat de mişcările "indignaţilor" din 2010-2012. Un proces de accelerare a schimbării cu geometrie variabilă a început atunci şi continuă şi astăzi. Dar traducerea schimbărilor în practică ia forme diferite, uneori diametral opuse. În ţările arabe, "vântul schimbării" adus de "revoluţiile de iasomie" din 2011 a luat forma, cu excepţia Tunisiei şi oarecum a Marocului, integrismului radicalizat sau, precum în Egipt, a dictaturii militare. De aici unii au tras concluzia că schimbarea nu merge înspre mai multă democraţie, ci în sens contra acesteia.

La noi, indignarea a evoluat de la mişcările din Piaţa Universităţii din 2012 şi 2013 la votul în favoarea lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014. Şi la noi, votul masiv al tinerilor pentru Klaus Iohannis a fost un semnal pentru schimbare. Dar pentru ce fel de schimbare? Mai multă sau mai puţină democraţie? Poate şi din cauza impreciziei semnalului popular preşedintele Klaus Iohannis îşi măsoară încă paşii în încercarea de a se lămuri asupra sensului aşteptatei schimbări. Şi trece, pentru moment, doar ca un exerciţiu livresc, de la un parcurs "Pas cu pas" spre "Primul pas". Ceea ce încearcă să traducă într-o strategie politică Klas Iohannis în noua sa carte, "Primul pas", prin rememorarea campaniei electorale din toamna anului trecut este chiar direcţia acestei schimbări. Dar tinerii care s-au mobilizat masiv pentru a transmite electoral voinţa lor de schimbare, în România, ca şi în alte părţi, aşteaptă mai mult decât o briză de primăvară.