UNELE BĂNCI COMERCIALE AU ARUNCAT PISICA LA BANCA NAŢIONALĂ BNR le-a bătut obrazul băncilor care au închis conturi ale companiilor fără să le consulte

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 februarie 2021

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

"Comportamentul bancherului faţă de clienţi trebuie să fie cordial şi respectuos în orice condiţie", subliniază Adrian Vasilescu

De multă vreme, când unele bănci au de pus în practică anumite directive europene, dau vina pe BNR, ca să scape, ne-a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României. Acesta subliniază că instituţiile de credit le cer clienţilor să răspundă la diverse întrebări, "îi enervează" şi le spun că aşa le-a cerut Banca Naţională: "Este deja un reflex pentru foarte multe bănci".

În acest context, BNR a atras din nou atenţia băncilor pentru comportamentul pe care îl au faţă de clienţi. Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu a trimis o circulară instituţiilor de credit, în care le avertizează pe acestea să aibă grijă de clienţi şi să îi considere parteneri, nu să se comporte cu ei cum s-ar comporta cu nişte terorişti financiari.

Se pare că, în procedurile de aplicare a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, băncile îi chestionează pe clienţi mult prea amănunţit şi chiar le blochează conturile, menţionând că aşa le cere banca centrală.

Adrian Vasilescu ne-a declarat: "Acum este o situaţie nouă. Spunând că respectă reglementările UE legate de selectarea clientelei în funcţie de anumite cerinţe, băncile au considerat că unele firme importante cad sub incidenţa legii şi le-a desfiinţat conturile, pe acest motiv având loc scandaluri mari. Băncile au spus că aşa le-a cerut BNR. Sigur că Banca Naţională cere întotdeauna să fie respectate legile. Sunt norme ale BNR care nu au putere de lege, ci vin în completarea şi respectarea unor cerinţe din reglementările europene. Acum, băncile au făcut reactualizări de date, i-au chemat pe clienţi la bancă şi aceştia s-au simţit lezaţi. Dar una este să fii deranjat că te cheamă la sediu să completezi nişte date şi alta este să te trezeşti cu contul desfiinţat şi cu cerinţa băncii de a-ţi retrage banii".

În opinia lui Adrian Vasilescu, este posibil ca unele companii chiar să aibă tranzacţii cu fime din străinătate susceptibile de a fi în legături cu teroriştii şi acestor companii le-au fost desfiinţate conturile. Însă, în aceste condiţii, banca trebuie să le spună clienţilor despre ce este vorba, consideră reprezentantul BNR: "Omul trebuie să ştie că este vorba despre o directivă a UE foarte fermă care cere selectarea clientelei pe nişte criterii, mai ales să nu fie suspectate de legături cu terorismul, cu crima organizată etc., nu să li se spună că aşa a cerut BNR. Banca Naţională s-a trezit cu firmele la uşă ca să întrebe de ce BNR a dat asemenea directive şi ce legătură are banca centrală cu firma lor. Li s-a explicat politicos că BNR nu lucrează cu clienţii băncilor, dar din moment ce este o normă a UE, Banca Naţională sigur că aminteşte mereu de nevoia de a se respecta legea".

Adrian Vasilescu subliniază că băncile trebuie să ia act de circulara BNR şi să acţioneze în consecinţă. Acesta a conchis: "Primul lucru important pe care trebuie să îl facă băncile când un client este suspectat de o anumită conduită estă dialogul cu respectivul client. Sunt bănci care practică dialogul, altele nu practică dialogul şi acţionează direct. Comportamentul bancherului faţă de clienţi trebuie să fie cordial şi respectuos în orice condiţie. În Japonia, sunt bănci unde dacă clientul pleacă nervos, funcţionarul nu este întrebat «de ce s-a enervat?», ci «de ce l-ai enervat?»".

Este clar că băncile trebuie să se supună reglementărilor europene, care sunt şi reglementări naţionale, pentru că BNR a introdus toate directivele UE în legislaţia internă, spune economistul Aurelian Dochia, analist financiar, apreciind: "Nu există contradicţie pe acest subiect, dar sunt discuţii pe comportamentul băncilor. Poate sunt bănci care nu au avut un comportament adecvat, dar nu cred că trebuie să generalizăm. Este cert că băncile trebuie să reacţioneze şi să ia măsuri în concordanţă cu legea europeană. Pe lângă dispoziţiile europene, toate tranzacţiile în dolari sunt şi sub reglementările americane şi băncile sunt obligate să le respecte, pentru că, altfel, riscă să nu mai poată lucra cu dolari şi nu-şi permite nimeni aşa ceva".

Citibank are un parteneriat solid cu clienţii săi, apreciază reprezentanţii instituţiei de credit, care ne-au transmis: "Apreciem demersurile Băncii Naţionale a României de a sprijini respectarea legislaţiei ce guvernează procesele de cunoaştere a clientelei bancare, precum şi promovarea unei conduite profesionale în relaţia cu clienţii. Citi are un parteneriat solid cu clienţii săi, menţinând în acelaşi timp un cadru adecvat de control şi conformitatea cu toate legile şi reglementările în vigoare".

Pe lângă Citibank, Ziarul BURSA a trimis solicitări către Asociaţia Română a Băncilor, precum şi către un număr de circa 20 alte instituţii bancare, solicitând opinia pe subiect, însă niciuna dintre acestea nu a dorit să comenteze.

Directiva europeană privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului a apărut ca urmare a mecanismelor sofisticate de spălare a banilor, arată Hotnews, explicând că procedura este ca fiecare bancă să îşi facă un set de norme interne pe care le trimite spre aprobare către BNR. Banca Naţională se uită peste ele şi, dacă aceste norme respectă standardele minime de conformare cu Directiva europeană, atunci le avizează. BNR nu dictează niciunei bănci cum să arate acele norme, acestea fiind decizii interne ale bancherilor comerciali, mai subliniază sursa citată.

Mulţi clienţi au făcut sesizări către Banca Naţională, pentru clarificări, arată Hotnews, care a publicat câteva dintre plângerile acestora:

"Ne-am prezentat în toamna trecută la bancă pentru a ni se actualiza datele firmei. Cu un drum, urma să le actualizăm şi pe cele pe persoană fizică. Am completat formularele şi a doua zi, surpriză: ne-au fost blocate conturile. Am cerut explicaţii şi ni s-a spus că a fost o întârziere în procesarea internă a datelor şi că oricum ne-au trimis din vară un email în care ne anunţau că trebuie să ne actualizăm datele. Nu există acel pretins email".

"Am fost să-mi actualizez datele firmei, iar fata de la ghişeu m-a întrebat dacă sunt asociatul unic al firmei. I-am confirmat, aşa cum arată şi documentele depuse la deschiderea de cont pe persoana juridică. M-a întrebat apoi de unde îmi obţin veniturile pe persoană fizică. Am întrebat dacă sunt la bancă sau la Fisc, că nu era clar după ce întrebări primeam. Fata mi-a răspuns că BNR a dat o directivă prin care îi obligă să ceară aceste date de la clienţi şi că doar aplică ce solicită Banca Naţională. I-am spus funcţionarului că poate să vadă foarte bine şi singur de unde îmi obţin veniturile întrucât contul personal e tot la ei. Să-şi deschidă frumos computerul şi să se uite de unde mi se virează banii".

"M-au întrebat câţi bani estimez că voi câştiga în 2021 pe persoană fizică, eu fiind acolo ca să-mi actualizez datele firmei. I-am spus că fiind jucătoare la Loto, estimez că voi câştiga un milion de euro, dar că nu e foarte sigur. Mi-a spus să nu glumesc cu aşa ceva, că e vorba de o Directivă a BNR şi că sunt obligată să le răspund!".

Emilia Olescu

---------------------

Hotnews a publicat normele interne ale unei bănci de top pe această temă:

"Lista cu activităţile şi ocupaţiile considerate a prezenta un risc sporit de spălare a banilor:

-Activităţile Societăţilor Bancare şi ale altor societăţi de servicii financiare nereglementate corespunzător;

-Activităţi ale societăţilor comerciale cu amănuntul de obiecte de artă şi antichităţi;

-Activităţi industriale şi comerciale cu amănuntul de pietre şi metale preţioase;

-Activităţi ale Organizaţiilor de caritate care nu au o reputaţie internaţională, regională sau locală;

-Cazinouri, cluburi de noapte şi alte activităţi de divertisment;

-Activităţi ale Societăţilor de Construcţii, alte întreprinderi mari şi organizaţii, care furnizează produse şi/sau servicii guvernelor, agenţiilor guvernamentale sau forţelor armate;

-Organizaţii implicate în finanţarea partidelor politice sau forţelor armate;

-Persoane care deţin o funcţie publică importantă pe plan local (oraş sau judeţ).

Măsuri speciale adoptate pentru prevenirea finanţării terorismului

- întreg personalul Băncii are obligaţia de a manifesta o atitudine de vigilenţă cu ocazia deschiderii conturilor şi a acceptării operaţiunilor dispuse de clienţi;

-obligaţia consultării listelor persoanelor suspecte de terorism la deschiderea conturilor, transferurilor externe şi a operaţiunilor de valori semnificative;

- conducerea entităţilor trebuie să instituie măsuri care să permită personalului său să procedeze la examinarea atentă a oricărei liste oficiale care conţine numele persoanelor sau a organizaţiilor suspectate de terorism sau alte organizaţii teroriste;

În situaţia identificării unei persoane fizice şi/sau juridice suspectate de activităţi teroriste, este obligatoriu de parcurs următoarele etape:

a) pentru persoanele care figurează pe liste se va proceda astfel:

- trebuie informate imediat în scris (email) conducerea băncii şi Direcţia Conformitate, cu datele de identificare şi activele deţinute în conturi;

- se vor bloca provizoriu conturile persoanei în cauză şi produsele sau serviciile ataşate acestora, fiind interzis orice transfer, prin orice modalitate;

- fondurile sau resursele economice deţinute de aceste persoane, entităţi sau grupuri, direct sau indirect, sub orice formă ar fi acestea, nu vor fi utilizate de acestea sau alte persoane, entităţi sau grupuri;

- unitatea Băncii întocmeste un Raport de Tranzacţii Suspecte care trebuie transmis imediat la Direcţia Conformitate în vederea sesizării potrivit legii a autorităţiilor competenţe;

b) pentru persoanele care nu figurează efectiv pe liste, dar din activităţile de monitorizare ale clientului rezultă că acestea au legături economice, comerciale sau financiare cu persoane suspecte de activităţi de terorism sau vizate de sancţiuni financiare, unitatea Băncii va proceda similar cu situaţia de mai sus".

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Nu actualizarea datelor e problema ci modul cum e făcută (prin șantaj cu blocarea contului, ca și când clientul ar fi ultimul sclav) și faptul că întrebările referitoare la sursa de venit, venite din partea unui prestator de servicii, sunt intruzive în viața privată a persoanei.

    De asemenea, procedura de autentificare biometrica pentru orice sumă (neținând cont de o suma minima) este de asemenea intruzivă și nejustificată întrucât ești tratat ca potențial infractor financiar pentru o operațiune de 5 euro pe care mai bune n-o mai faci prin banca dacă trebuie sa te autentifici cu fața sau cu amprenta pentru ea.

    Adică tembelismul bancar ar trebui să aibă totuși un plafon minimal. Mulți oameni își autentifica biometric in aplicație viața măruntă, subzistența, ceea ce e dileală totalitară pe planetă. 

    1. Exact!

    vai , ce s-au mai rusinat bancile , ca le-a batut obrazul bnr ! atita timp cat premierul este servitorul lor , nici ca le pasa .

    1. nu e cum zici tu

      BNR are o pozitie de forta si putere fata de bancile comerciale 

      o stiu , o cunosc bine din interior. 

      nu stii cum tremura directorii cand vine un control BNR

      ce zici tu e o opinie a cuiva din afara sistemului bancar.  

    Cand BNR-ul vine in control ce verifica ? nu cumva daca s-au indeplinit cerintele UE. Si cine dispune masuri impotriva bancilor : UE sau BNR

    1. verifica nu daca s-au indeplinit cerintele UE (care actioneaza ca ghidaj pentru legile interne) , ci verifica daca regulamentele bancare interne (care reflecta cerintele UE, mai precis EBA - European Banking Authority) sunt respectate.

      Masuri impotriva bancilor interne (din Romania) sunt dispuse de BNR in principal , dar sunt cazuri speciale (ex: in cazul investigatiilor internationale) cand autoritatea BNR e secondata de autoritatea altor institutii.  

      Asta voiam sa zic si eu, cand citesti aticolul zici ca BNR-ul nu stie nimic din practicile bancilor comerciale dar toate normele si procedurile ajung la ei , atunci ei pot sa spuna " Nu asa! sunteti exagerati" dar ei spun in presa asta, cam ciudat.

    foarte haioasa ilustratia

    1. Oamenii corecti sunt suspectati de acte de terorism.Teroristii au metode speciale de actiune in privinta spalarii banilor.Actiunile unor banci in aceasta privinta vin sa accelereze procesul de depresare a populatiei.Parca nu ar ajunge cu nebunia de COVID.Nici in perioada comunista individul nu a fost supus unei asemenea asupriri.Tarii cati mai multi depresati si sinucigasi.Traiasca Libertatea!

    Deci va dati seama cate nefacute au facut bancile, ca nu doar au ajuns oamenii/companiile la BNR, dar s-a deranjat ditamai prim-viceguvernator sa le scrie?

    In banci sunt multi imbecili, mai ales la departamentele astea de cunoastere a clientelei, care nu au gandire pro-business, ci o gandire stapan-sclav. Ei nu se gandesc ca pun oamenii pe drumuri sau ii incurca blocandu-le conturi, ei zic "Sa dorm eu linistit, sa pot arata BNR ca am bifat totul, de ce sa imi bat eu capul si sa fiu flexibil si sa-mi inteleg clientii". 

    Ar fi frumos ca unul-doi clienti sa dea bancile in judecata si sa si castige, eventual si cu daune impotriva angajatilor bancii vinovati. Dar astea sunt inca vise

    PS Ce e mai dureros e ca unele din bancile astea care sunt scrofuloase la datorie pe procedurile astea cu niste amarati de clienti romani sunt exact alea de care auzi ca sunt implicate in mari spalari de bani sau in tranzactii cu interdictii interzise, gen Iran... 

    Bai ce papagal crede ce zice ăsta? Normal că băncile fac asta sub presiunea BNR, că or fi unele mai zeloase poate, dar de la BNR vin astea. BNR se face din când în când că plouă pt fraieri că s-a văzut ce le pasa lor de consumatorii de produse bancare, vin numai cu păcăleli gen csalb și alte păcăleli sa mimeze cum dau ei sa ajute clientii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb