Unesco propune plasarea Veneţiei pe lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol

J.P.
Internaţional / 22 iunie 2021

Unesco propune plasarea Veneţiei pe lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol

Veneţia şi Budapesta ar putea fi plasate pe lista Patrimoniului Mondial Unesco aflat în pericol, în timp ce portul comercial din Liverpool (Liverpool Maritime Mercantile City) ar putea pierde listarea în Patrimoniului Mondial, din cauza dezvoltării sale prea rapide, potrivit Unesco, informează AFP, citat de Agerpres.

Aceste recomandări ale organelor consultative ale Unesco au fost făcute publice înainte de reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial, care va decide dacă să le urmeze sau nu, la Fuzhou, în China, în perioada 16-31 iulie.

La Veneţia, impactul activităţilor de turism de masă figurează printre criteriile care au determinat Unesco să solicite plasarea Oraşului Dogilor pe lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol.

La Budapesta, malurile Dunării şi cartierul castelului Buda sunt în special vizate. În cauză: demolările "inoportune" şi reconstrucţiile la scară largă, în special de clădiri înalte care denaturează aceste locuri istorice.

Marea Barieră de Corali este ameninţată cu aceeaşi soartă din cauza degradării sale cauzate de schimbările climatice.

În ceea ce priveşte portul comercial din Liverpool, decizia Unesco ar putea fi şi mai dură, deoarece implică eliminarea completă a sitului de pe lista Patrimoniului Mondial.

Marele proiect de dezvoltare al docurilor din oraşul Beatles-ilor, numit "Liverpool Waters", ar avea un impact profund negativ, în special pentru clădirile istorice, potrivit Unesco.

În pofida avertismentelor repetate din partea Unesco, dezvoltarea acestui proiect nu a fost încetinită.

Primarul din Liverpool, Steve Rotheram, a regretat această recomandare a Unesco.

"Este profund dezamăgitor. Suntem mândri de istoria noastră, dar patrimoniul nostru este o parte vitală a revitalizării oraşului", a declarat el într-un comunicat postat pe social media.

"Solicit (Unesco) să accepte invitaţia noastră de a veni să viziteze oraşul, mai degrabă decât să ia decizia în jurul unei mese de cealaltă parte a planetei", a adăugat el.

Un alt sit ameninţat cu aceeaşi sancţiune este Rezervaţia Naturală Selous din Tanzania, ca urmare a braconajului masiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb