"UniCredit" ar putea prelua temporar "AS Roma"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2010

"UniCredit" ar putea prelua temporar "AS Roma"

"UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, respectiv principalul sponsor al Ligii Campionilor, ar putea prelua controlul temporar al clubului de fotbal "AS Roma", în contul unei datorii a acţionarului majoritar - furnizorul de servicii petroliere "Compagnia Italpetroli", potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre cele două părţi. Acestea spun că "UniCredit" va încerca ulterior să vândă clubul şi va angaja banca de investiţii "Rothschild" pentru găsirea unui cumpărător.

De menţionat că directorul general al "UniCredit", Alessandro Profumo, se numără printre susţinătorii echipei rivale Inter Milano.

"UniCredit" şi "Italpetroli" negociază restructurarea unor datorii de 325 de milioane de euro a companiei petroliere. Dacă se ajunge la un acord, familia Sensi, care deţine "Italpetroli", va păstra active de 30 de milioane de euro şi va conduce "AS Roma" până la vânzare.

Reprezentanţii "UniCredit" au refuzat să comenteze informaţiile privind o eventuală preluare a clubului de fotbal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb