UniCredit speră ca obligaţiunile listate la BVB să fie lichide

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 august 2017

UniCredit speră ca obligaţiunile listate la BVB să fie lichide

Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au posibilitatea să tranzacţioneze, începând de ieri, obligaţiunile corporative emise de UniCredit Bank SA, membră a Grupului Unicredit. Emisiunea de obligaţiuni corporative a avut o valoare totală de 610 milioane de lei, peste 30 de investitori instituţionali locali şi internaţionali subscriind în cadrul ofertei de vânzare, derulată în perioada 17-21 iulie.

Gabriel Ţintă, consultant strategic ALM UniCredit Bank, a subliniat că acţiunea vizează diversificarea surselor de finanţare ale băncii.

Reprezentantul UniCredit a declarat: "Acţiunea face parte din planul strategic de diversificare a surselor de finanţare şi arată dorinţa noastră de a fi parte la o dezvoltare continuă a pieţei de capital din România.

Ne-am adresat investitorilor calificaţi şi interesul deosebit ne-a bucurat foarte mult (...) Peste 30 de investitori locali au subscris, şi pornind de la o ofertă de 500 de milioane (n.r. lei), am închis-o la 610 milioane (n.r. lei)".

Pe de altă parte, Adrian Pârvulescu, Head of Markets la UniCredit Bank, a arătat că structura investitorilor a avut o distribuţie echilibrată, fiind compusă din fonduri de pensii locale, administratori de active financiare şi asigurători, printre investitori numărându-se şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). De asemenea, acesta şi-a exprimat speranţa ca şi pe piaţa secundară nivelul de lichiditate să fie ridicat, în condiţiile în care obligaţiunile corporative au un rulaj relativ scăzut.

Prezent la eveniment, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, a punctat că tranzacţiile recente cu obligaţiuni reprezintă un mesaj pozitiv trimis de România investitorilor. Acesta a afirmat: "Tranzacţiile recente cu obligaţiuni reprezintă un mesaj pozitiv transmis de România investitorilor locali şi internaţionali. Acest fapt arată că piaţa de capital locală are capacitatea şi instrumventele necesare să absoarbă tranzacţii semnificative şi că a devenit matură şi efervescentă, atât cu emisiuni sau vânzări de acţiuni, cât şi cu emisiuni de obligaţiuni"

Directorul general al BVB a mai subliniat că, spre deosebire de obligaţiunile corporative ale Globalworth, listate la BVB săptămâna trecută, care au o valoare nominală de 100.000 de euro, obligaţiunile UniCredit Bank, a căror valoare nominală este de 10.000 lei, sunt mai abordabile pentru investitori.

Emisiunea UniCredit a fost structurată pe 3 clase, în tranşe de scadenţă de 3 ani, 5 ani, 7 ani, cu decontare bi-anuală, având dobânda cuponului variabilă: pentru tranşa de scadenţă de 3 ani (simbol UCB20), ROBOR 6 luni +0,65%, pentru tranşa de scadenţă de 5 ani (simbol UCB22), ROBOR 6 luni +0,85% şi pentru tranşa de scadenţă de 7 ani (simbol UCB24), ROBOR 6 luni +1,05%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb