Grupul anglo-olandez Unilever a anunţat joi că luna viitoare va demara un program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de şase miliarde de euro (7,4 miliarde de dolari) şi majorarea dividendelor, transmit Bloomberg şi Reuters.
Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum a precizat că la răscumpărarea acţiunilor vor fi folosite câştigurile obţinute în urma vânzării diviziei de margarină şi produse tartinabile, conform Agerpres.
Joi dimineaţa, acţiunile Unilever au scăzut cu 1,9% la Bursa de la Amsterdam şi cu 0,6% la Bursa de la Londra.
Compania a anunţat creşterea vânzărilor cu 3,4% în primul trimestru din 2018, în linie cu estimările analiştilor, menţinând previziunile privind un avans al vânzărilor de 3-5% în acest an.
Unilever, producătorul săpunului Dove şi al îngheţatei Ben & Jerry's, a anunţat în februarie că sediul său social va fi transferat de la Londra la Rotterdam (Olanda). Producătorul s-a declarat în repetate rânduri în favoarea modificării structurii sale duale, conform căreia în prezent compania are un cartier general în Marea Britanie şi un altul în Olanda.
Joi, conducerea companiei şi-a exprimat încrederea că acţionarii vor sprijini decizia modificării structurii corporaţiei şi mutarea cartierului general de la Londra la Rotterdam.
Chiar dacă o mică proporţie din acţionarii britanici ar putea fi afectată în cazul în care titlurile Unilever nu vor mai fi în indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra, majoritatea acţionarilor înţelege motivele deciziei şi o sprijină, a afirmat pentru Reuters directorul financiar Graeme Pitkethly.
Unilever are 169.000 de angajaţi, dintre care 7.300 în Marea Britanie şi 3.100 în Olanda. Alegerea Olandei pentru stabilirea sediului general al companiei a dat naştere la dezbateri cu privire la impactul Brexitului asupra economiei britanice.
Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.