UNSAR: "Îngheţarea preţului poliţelor RCA încalcă atât normele europene, cât şi Constituţia României"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 octombrie 2016

Îngheţarea preţului poliţelor RCA încalcă atât normele europene, cât şi Constituţia României, iar plafonarea tarifelor va afecta în mod negativ consumatorii, au precizat marţi reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

"Societăţile de asigurare respectă legile în vigoare, prin urmare şi tarifele maximale impuse prin Ordonanţa de Urgenţă vor fi, cu siguranţă, respectate. Subliniem însă că UNSAR a atras de nenumărate ori atenţia asupra ilegalităţii acestei prevederi. Îngheţarea preţului poliţelor RCA încalcă atât normele europene, cât şi Constituţia României. Mai mult, considerăm că orice intervenţie în plafonarea tarifării, fără a ţine cont de realităţile pieţei de asigurări, va impacta în mod negativ consumatorii, pentru că va conduce la o nivelare: majorarea preţurilor pentru categoriile de clienţi cu o conduită rutieră bună şi reducerea preţurilor pentru categoriile cu grad de risc ridicat", se precizează într-un punct de vedere al UNSAR referitor la decizia de aplicare a tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule, potrivit Agerpres.

UNSAR precizează că şi-a exprimat întotdeauna disponibilitatea de a participa la elaborarea legislaţiei privind RCA, însă presiunile transportatorilor au dus la reglementări care vor avea efecte negative asupra pieţei.

"În ceea ce ne priveşte, vom face toate demersurile necesare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, pentru a ne asigura că legislaţia din domeniu este conformă cu normele europene şi naţionale în vigoare. În acest moment, la nivelul Asociaţiei se face o analiza a modului în care tarifele maxime stabilite de ASF vor afecta industria de asigurări. Atunci când vom avea concluziile acestei analize, le vom comunica public", au mai afirmat reprezentanţii UNSAR.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni, într-o şedinţă specială, Raportul cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule.

Astfel, transportatorii vor plăti o primă RCA de maximum 7.534 de lei pentru un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone, în timp ce pentru autovehiculele de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri prima maximă va fi de 6.600 lei. În cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc, al cărui posesor are vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, tariful de primă maxim este de 610 lei.

Tarifele maxime stabilite de ASF, potrivit legii, vor fi transmise Ministerului Finanţelor Publice, care le va supune aprobării Guvernului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb